Se afișează postările cu eticheta inteligenta emotionala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta inteligenta emotionala. Afișați toate postările

duminică, 24 ianuarie 2021

A apărut cartea mea ”Geniul emoțiilor: Ghid către inteligența ascunsă a sufletului”

 Acum mai bine de 4 ani am început să scriu o carte. Îmi doream să fie un manual pentru prevenția îmbolnăvirilor emoționale. Ideea plutea în aer de ceva vreme, dar un tânăr de 19 ani avea să-mi dea startul brusc să trec la treabă:

„Cum să fac să nu mai am emoții? Mă puteți ajuta să scap de ele pentru totdeauna?” – m-a întrebat el. Trecuse în ultima vreme prin câteva situații neplăcute în urma cărora se simțea trădat, furios, devalorizat – stări pe care le numim de obicei „emoții negative”. Așa că, neștiind ce să facă cu aceste trăiri, își dorea, pur și simplu, să nu le mai experimenteze și credea că are nevoie de vreun fel de „analgezic emoțional” pe care eu trebuia să i-l prescriu. 


Pentru câteva secunde, mi-am imaginat efectele asupra vieții lui dacă i-aș fi răspuns că da, pot să îl fac să nu mai aibă emoții niciodată: l-aș fi „ajutat” să devină un robot, exclusiv rațional, fără vreo vibrație interioară. L-aș fi „ajutat” să își anuleze tot atâtea resurse importante pentru adaptare, evoluție, împlinire sufletească și creativitate. L-aș fi „ajutat” să ucidă geniul tăcut al sufletului lui care se exprimă prin emoțiile noastre, chiar și prin cele negative.

Întrebarea lui m-a atins într-un fel special, transportându-mă instantaneu în propria adolescență, când îmi pusesem aceleași întrebări și îmi începusem căutările în domeniul emoțiilor. Doar că pe vremea aceea, la noi în țară nu prea existau psihoterapeuți. Așa că am devenit eu unul, căutând răspunsuri la această întrebare, care se reîntorcea acum la mine prin timp, chemându-mă parcă să împărtășesc răspunsurile găsite prin experiență proprie și prin experiențele de viață ale celor cu care am lucrat. 

I-am explicat lui Sorin că emoțiile nu sunt rele în sine, dar că durerea emoțională, deși invizibilă, poate avea efecte devastatoare asupra sufletelor și vieților noastre. La fel cum e bine să știm ce să facem și unde să cerem ajutor când avem dureri fizice, este sănătos să știm ce să facem când avem emoții negative și la cine să apelăm pentru sprijin.

Acesta a fost momentul când am început să scriu. Nu credeam că voi lucra la ea atât de mult timp. A fost o perioadă de inspirație, documentare și de bucurie a scrisului, alimentată de pățaniile din cabinetul de psihoterapie. De aceea spun că e o carte din viață, țesută cu viață.

Mesajul principal al cărții este că emoțiile de toate tipurile – chiar și cele numite de obicei negative – sunt semnale prețioase de la suflet, al căror sens merită descifrat pentru atingerea și păstrarea echilibrului interior.

Emoții avem cu toții. Ceea ce ne lipsește este cunoașterea unor instrumente de procesare conștientă a lor, pentru a crea o armonie rațiune-simțire, pentru a nu mai reprima emoțiile negative și/sau a nu le mai arunca asupra celor din jur.

Cartea a văzut lumina tiparului acum, în ianuarie 2021.

Poți afla mai multe detalii despre ea aici: www.patriciacihodaru.ro/geniul-emotiilor


duminică, 31 martie 2019

Dimensiuni spirituale în procesul vindecării: Puterea Iertării


Am tradus aici un articol scris de un supraviețuitor al cancerului, Greg Anderson, care a fondat ulterior Cancer Recovery Foundation, despre cum drumul spre vindecare a trecut în cazul lui prin iertare.
Sursa (unde găsiți și alte resurse pentru suport psihologic în cazurile de cancer): http://www.healingcancer.info/ebook/greg-anderson

Povestea lui Greg Anderson (în cuvintele sale)
"Legea iertării este un maestru aspru. Ne forțează să ne examinăm motivele. Ne cere să privim adânc în interior. Opera iertării ne cere să renunțăm la nevoia de a avea mereu dreptate. Aceasta este o cerință uriașă.
Legea iertării poate fi înțeleasă greșit. Ea nu ne cere să ne trădăm credințele profunde sau să ne abatem de la principiile noastre. Nu trebuie să ne compromitem integritatea refuzând să luptăm pentru ceea ce considerăm a fi adevărat. Legea iertării nu presupune ca noi să ne trăim viețile încercând să-i mulțumim pe alții, cu riscul de a ne trăda pe noi înșine. Cu toate acestea, legea iertării ne cere să devenim acut conștienți de cât de des ne implicăm în conflicte verbal și emoționale care au mai puțin de-a face cu principii superioare și integritatea personală și mai mult cu percepția noastră că avem dreptate.
Legea iertării ne cere să ajungem la o realizare importantă: în acest tip de probleme, nu spiritul meu cere să aibă dreptate, ci fragilul meu ego.
Realizați că această lege și cerințele ei sunt la fel de reale ca și căsătoriile ori tranzacțiile de afaceri. Iertarea este și pentru cei de la locul de muncă, pentru părinți, pentru tineri și bătrâni, pentru albi și negri. Iertarea se aplică la orice, tuturor, întotdeauna. Acesta este înțelesul afirmației că viața trăită în abundență este o aventură a iertării.
Nimic nu contaminează bunăstarea noastră în viață mai mult decât resentimentul, remușcarea și învinovățirea. Aceste stări ale minții și inimii ne blochează bunăstarea mai mult decât orice altă dinamică posibilă.
Dacă practica zilnică a Legii Iertării este singura cale de ieșire cum arată această lege în acțiune? Știu asta din experiența mea personală vie. Realizez că punctul de cotitură în boala mea l-a constituit opera de iertare. Slăbit, numai piele și os, zăcând în pat acasă, cu dureri permanente, eram pe o rapidă pantă descendentă după toate măsurătorile fizice. Doctorii, familia și propria minte – cu toții credeau că urma să mor de cancer.
Totuși ceva continua să mă împingă înainte. Am început să telefonez la organizațiile din întreaga țară, căutând alți oameni care trecuseră prin experiențe similare și supraviețuiseră. Voiam să aflu despre experiențele lor. Auzeam iar și iar despre iertare. ”Trebuie să ierți”, mi-a zis o femeie din Boise, Idaho. Un bărbat din Tennessee mi-a zis direct. ”Iertarea face diferența”. Prima mea reacție a fost: ”Probabil nu am multe chestii de iertat. Iertarea nu e o problemă.”
Dar greșeam. Iertarea era o problemă pentru mine. Puneam pe primul loc atitudinea critică. De ce când analizam o situație selectam mai întâi ce era greșit? Făceam asta constant. Oamenii era ținta mea favorită. Îi studiam rapid pe fiecare și le căutam activ călcâiul lui Achile. ”Ce nu e în regulă cu el?”, mă gândeam. Totul – într-un efort de a-I minimaliza, pentru a mă ridica pe mine în propriii ochi. O gândire distorsionată, lipsită de toleranță și compasiune.
Cel mai rău exemplu era comportamentul meu la muncă. Când a fost adus un nou controlor și a trebuit brusc să cer aprobarea acestui intrus pentru toate bugetele de cheltuieli ale departamentului nostru, am perceput întreaga situație ca o amenințare pentru poziția mea. Deci, fără să iau o decizie conștientă, am început să atac. Am devenit critic față de planurile controlorului. Am încercat să-I subminez munca. Am început să-l critic personal.
Criticismul meu a dus la condamnare. M-am ipostaziat în judecător și jurați. Dacă aș fi fost într-o poziție superioară, aș fi avut dreptate. De fapt, întotdeauna trebuia să am dreptate. De aceea, noul controlor greșea, prin definiție. L-am condamnat și am mers mai departe, ca să arăt asta și celorlalți. Uitându-mă în urmă, realizez că au trecut doar 3 luni între sosirea noului controlor și diagnosticul meu de cancer. Cred că a existat o legătură între comportamentul meu toxic și debutul bolii mele.
Ce nu am anticipat a fost un contra-atac. Noul controlor a ripostat, evidențiindu-mi eșecurile de a institui controale financiare mai eficiente. Avea abilități egale cu ale mele de a găsi punctele slabe ale celorlalți. Iar bătălia dintre noi a devenit o problemă a companiei care a început să îi tragă pe toți în jos.
Sunt trist și îngheț când îmi amintesc cum s-a atins o culme a acestei lupte. Eram într-o întâlnire cu trei șefi de departamente și CEO. Adversarul meu, controlorul, împărțise tuturor o actualizare a bugetelor. Încercând să par degajat, am luat copia documentului care îmi revenise mie și am aruncat-o peste masă, proclamând: ”Aceste cifre sunt o gramădă de rahat”. Raportul a lovit ceașca de cafea a CEO-ului, al cărei conținut i s-a vărsat în poală. Acesta a sărit de pe scaun, s-a uitat urât la mine, m-a arătat cu degetul și mi-a zis: ”Ieși naibii afară!”. M-am întors în birou, apoi m-am îndreptat spre mașină. Începeam să realizez cât de absolut ridicol fusese comportamentul meu.
Acest gen de comportamente consumă cantități immense de energie emoțională. Ele generează un spirit negativist, contrar, care este toxic pentru noi și ceilalți. Investisem întreaga mea stimă de sine în a avea întodeauna dreptate. Cred că era o chestiune de percepție. Eram atât de preocupat de ce gândeau alții despre mine încât nu luasem niciodată în considerare că aș fi putut greși. Aveam nevoie ca toată lumea să știe că am dreptate și să recunoască asta.
Dar povestea ia o întorsătură și mai bizară. În 30 de zile de la diagnosticul meu de cancer de plămâni și adversarul meu controlor a fost diagnosticat cu cancer. Acum, autoritățile medicale îmi spun că probabil el purta acel cancer de mulți ani și doar atunci i-a fost descoperit, ca și în cazul meu. Dar intuiția îmi spunea că bătălia noastră toxică a contribuit la debutul ambelor boli.
Am făcut o operație prin care mi-a fost extirpat un plămân. Dar pentru controlorul meu răzbunător operația era imposibilă. Boala se răspândise deja. Pe măsură ce săptămânile treceau, starea amândurora se înrăutățea progresiv.  
Patru luni mai târziu o a doua operație a confirmat că de la plâmâni cancerul se răspândise în sistemul limfatic. În ziua următoare chirurgul a făcut o afirmație care s-a gravat în mintea mea fără a o putea șterge. ”Greg”, a zis el, ”Tigrul a scăpat din cușcă. Cancerul tău a revenit cu putere. Îți mai dau cam 30 de zile de trait.”
Acela a fost momentul în care am început căutarea bunăstării interioare. Zăcând în pat, acasă, continuam să mă deteriorez fizic. Dar am dat acele telefoane în căutarea supraviețuitorilor și tot auzeam: ”Iartă!”.
Într-o dimineață m-am trezit și am realizat că aveam de făcut o monumentală operă de iertare. Am fost ferm convins că asta trebuie să fac. În pat am început solitara muncă de iertare. Cred că exact acesta a fost punctul de cotitură în însănătoșirea mea.
Legea iertării poartă cu ea ideea de proces. Adică, sunt acțiuni și decizii conștiente care fac parte din fenomenul iertării. Există un mare număr de moduri legitime de a proceda, dar fiecare dintre ele împărtășesc ideea de a ne ajuta să eliberăm resentimentele, să exprimăm sentimentele negative și să dăm drumul greșelilor trecutului, atât reale, cât și imaginare. După ce prindem ideea procesului, trebuie doar să o aplicăm cu perseverență și sinceritate pentru ca ea să genereze rezultate imediate.  
Esența variatelor procese este destul de simplă: conștientizați cine este persoana față de care simțiți ostilitate, exprimați și eliberați activ acea ostilitate și imaginați-vă lucruri bune întâmplându-se acelei persoane.
În intimitatea dormitorului meu, am scris pe o foaie de hârtie:
NUMELE
MĂ ELIBEREZ DE…
AFIRM

Cu acel semn pus deasupra patului am început să fac o listă cu oamenii din viața mea. Am început cu soția. Am închis ochii, m-am relaxat și am creat o imagine clară a ei în mintea mea. Apoi m-am imaginat spunându-i din inimă: ”Te iert. Te iert total, complet pentru orice rău pe care am perceput că mi l-ai făcut – și pentru tot ce ai lăsat nefăcut.” M-am oprit, dându-mi timp pentru a-mi aminti și a elibera momentele concrete de viață. Nu am insistat mult pe detaliile specifice. Doar mi le-am amintit și le-am eliberat, recunoscând că eu, și nu soția mea, eram cel care nu dădeam drumul.  
Încheiam lucrul cu fiecare persoană imaginându-mi că i se întâmplă ceva bun. Știam că soția mea dorea și avea nevoie să primească o re-asigurare continuă a iubirii mele pentru ea. Mi-am imaginat-o cum primește asta. Știam că un alt prieten își dorea o mașină sport nouă. Mi l-am imaginat conducând fericit pe o autostradă un Porsche nou, roșu. Ideea este că o parte din procesul pe care l-am folosit a constat în a vedea în mod activ ceva bun întâmplându-i-se persoanei pe care o iertam.
Aceasta nu a fost întotdeauna o experiență lină. A devenit fascinant pentru mine să îmi conștientizez propria rezistență. Era relativ ușor să exprim iertarea și chiar să o simt. Mult mai provocator a fost să dau drumul realmente acelor răni, dar faptul că repetam acea eliberare de 3-4 ori mă ajuta să fac transformarea emoțională și spiritual necesare. De multe ori spuneam: ”Doamne Dumnezeule, ia tu asta. Eu nu mai pot să o duc”.
Al treilea element al procesului a constituit adevăratul test pentru mine. Era dificil să vizualizez lucruri bune pentru mulți dintre oamenii pe care voiam și aveam nevoie să-i iert. Dar eram sincer dedicat acestui proces. Nu aveam nici o așteptare de vindecare. Realizam asta.  
Am descoperit că eram intens furios pe tatăl meu. El nu își exprimase niciodată iubirea. De fapt, abordarea lui față de creșterea copiilor era să mă dărâme emoțional și niciodată, nici măcar o dată, să mă încurajeze. Găseam că este dificil să mă eliberez de percepția că el a greșit. Și am descoperit că era aproape imposibil să-mi imaginez, cu sinceritate, că i se întâmplă ceva bun. Am petrecut aproape două zile doar lucrând să-mi iert tatăl. Greu.
Lucrul pentru a-mi ierta tatăl m-a învățat o lecție importantă. Acțiunile lui se datorau propriilor lui răni. Nu aveau nimic de-a face cu mine. Incapacitatea de a-și exprima iubirea era o reflexie directă a modului în care și el fusese crescut. Mi-am schimbat perspectiva de la a-l învinovăți pentru tot ce lipsea la înțelegerea că era posibil ca și eu să fi contribuit la situație. Eram rebel. Nu ascultam. Eram sarcastic. Poate singurul mod de a ajunge la mine era prin a mă minimaliza.
Am parcurs întreaga listă. Numește persoana; iartă și eliberează; afirmă-i. De multe ori mă întorceam la anumite nume, mai ales la acelea legat de care care amintirile generau sentimente de tensiune. Și ofeream iertare cu sinceritate adâncă. Acest insight s-a extins și la alte relații. Pe măsură ce iertam și eliberam, uneori tot nu acceptam modul în care o persoană gestionase o situație anume. Dar, după ce încheiam procesul de iertare, puteam în general să înțeleg situația mai bine și începeam să îmi văd propria contribuție la ea.
Uneori iertarea necesită muncă dincolo de chemarea datoriei. Acesta era cazul cu controlorul. Petrecusem 4 ore iertând și eliberând și încercând să-mi imaginez lucruri minunate întâmplându-i-se. În cea de-a patra zi de lucru asupra iertării, pe la prânz, am ieșit din dormitor pentru prânz. Atunci am realizat că munca mea cu el avea nevoie de o nuanță mai personală. Trebuia să-l vizitez și să-mi cer scuze.
Aceasta nu era ușor. Am sunat la birou și am aflat că era acasă și nu se simțea bine. Am sunat acasă și a răspuns soția lui. Vocea ei a emanat supriză și șoc că vorbea cu mine; cunoaștea pe deplin bătălia dintre soțul ei și mine. I-am spus: ”Vreau să vin în vizită în această după amiază. Când ar fi un moment potrivit?” Mi-a spus că trebuie să întrebe. ”Aștept”, i-am zis. Am stabilit o oră.
Când ați simțit ultima data că inima vă bate ca și cum ar vrea să vă sară din piept? Emoțiile mele erau la cer. Pe drumul către casa lui am vrut să mă întorc. Pe scurta distanță dintre bordură și ușa din fața casei lui am făcut cei mai dificili pași din viața mea. Tot timpul, inima mi-era în gât. Dar am continuat. Simțeam că viața îmi atârnă de acest efort sincer de iertare.
Ce spui cuiva pe care l-ai considerat înainte adversar? Cum comunici că ți-ai schimbat sentimentele? Ce cuvinte sunt vreodată potrivite pentru a te împăca după un prăpăd emoțional pe care l-ai cauzat? Am fost întâmpinat și dus în dormitor, unde adversarul meu stătea în capul oaselor, sprijinit pe pernele din pat. Și cu inima bătând, cu adrenalina crescută, cu vocea tremurând, abia am reușit să îngaim câteva cuvinte:
"Am venit să-ți spun că-mi pare rău." Am făcut o pauză lungă ca să mă adun. Cu vocea încă spartă, am continuat: "Regret profund rănile pe care ți le-am cauzat.” Încă o pauză. Îmi amintesc că mâna și brațul drept îmi tremurau, scăpate de sub control. Am încercat să le opresc cu mâna stângă. În șoaptă, am încheiat: ”Vreau să știi că îți doresc doar tot ce e mai bun.”
Acele cuvinte au fost imperfecte, sunt sigur. Ele au fost rostite cu o voce îmbibată de frică. Dar au venit din inimă, sincere în fiecare detaliu. Trebuie să fi fost foarte eficiente. Pentru că adversarul meu s-a străduit să se ridice în fund, și-a rotit picioarele peste marginea patului și m-a chemat să vin să stau lângă el.
”Greg", a zis el, "eu sunt cel care trebuie să-și ceară iertare. Sunt destul de în vârstă ca să-ți fiu tată. Totuși te-am tratat ca pe un fiu procris. Te rog iartă-mă.” Soția lui plângea. A îngenunchiat pe podea și toți trei ne-am îmbrățișat. Am plâns cu toții. În cele din urmă, bătrânul meu adversar a găsit puterea să rostească o rugăciune: ”Doamne Dumnezeule, iartă-ne pe toți”.
Ne-am luat la revedere și am plecat. Când am pornit mașina pe drumul spre casă, a inspirat adânc și am spus cu glas tare: ”Phew!” O greutate se ridicase de pe mine. Simțeam asta, eram parte din noua stare: norii care mă chinuiseră începuseră să plece. Ziua părea mai luminoasă. Era din cauza soarelui sau din cauza catharsisului care tocmai avusese loc?
Postura mi s-a schimbat. Am trecut de la a sta cocoșat la a sta drept în scaun. Îmi țineam capul mai drept. Tensiunea din umeri s-a diminuat dramatic. Mi-au dispărut ridurile de pe frunte. M-am relaxat. Durerea trecuse. Mâna care tremura se oprise. Un zâmbet îmi inunda fața.
”Sunt liber!”, am șoptit. ”Sunt liber!”, am repetat, de data aceasta mai tare. Într-un crescendo am exclamat ”Sunt liber! Sunt liber! Sunt liber!” Apoi am strigat: ”Sunt liber!” Lacrimi mi se rostogoleau în torente pe obraji. Mi s-a încețoșat vederea. Am tras repede pe dreapta pe o strada laterală, am parcat mașina și am plâns, fără control, mult, mult timp. Îmi amintesc ochii unui băiat care a venit la fereastră. Mă întreb de cât timp se uita la mine. ”Hei, domnule,”, a spus el, ”ai nevoie de ajutor?” ”Nu, nu. Sunt bine.” Și m-am îndreptat spre casă.
DĂ DRUMUL. ELIBEREAZĂ. Privesc în urmă la acea săptămână de muncă sinceră de iertare și realizez că acesta a fost absolut punctul de cotitură în vindecarea mea fizică. Din acel moment am început să recâștig în greutate, să gestionez mai bine durerea și să am în minte gânduri pozitive despre viitor.
Cred că există o legătură între lucrul spiritual profund și însănătoșirea mea fizică? Absolut. Cred că practica Legii Iertării ne schimbă la nivel chimic. Și în acest proces corpul este eliberat să funcționeze la potențialul optim de bunăstare. Știu că prietenii mei doctori și savanți nu se simt confortabil când le împărtășesc aceste credințe. Dar se pare că suntem de acord cu toții asupra unui lucru: calitatea vieții crește când practicăm cu sinceritate Legea Iertării. Și acesta poate fi un determinant important în accesarea potențialului de auto-vindecare al corpului.
Viața poate fi într-adevăr trăită ca o aventură a iertării. Iartă. Eliberează-te.”

Găsiți seminariile mele viitoare aici: http://metodacalatoria.ro/events/ 

duminică, 25 februarie 2018

Workshopuri și seminarii marca Journey pe care le voi susține în 2018


I. Vindecarea emoțională a copiilor - Journey for kids, 21-22 aprilie 2018, Timișoara
Daca:
- Vrei sa iti ajuti copilul sa-si depaseasca temerile, inhibitiile sau timiditatea
- Nu stii cum sa opresti comportamentele agresive sau conflictele permanente ale celor mici
- Copilul tau are vise urate care se repeta sau blocaje care nu trec cu nimic;
- Vezi ca i-ai transmis puiului tau unele frici sau comportamente nesanatoase si vrei sa opresti asta;
- Vrei sa-ti vindeci propriile rani afective din copilarie; 
- Simti ca intri pe ”teren alunecos” cand vine vorba despre emotiile tale sau ale copilului/adolescentului tau
- Adolescentul tau nu stie ce sa faca cu emotiile negative
Lucrezi cu copiii ca educator, profesor, psiholog, medic si vrei sa le dezvolti inteligenta emotionala sau sa ii ajuti sa se vindece prin lucrul asupra emotiilor lor negative;
     …pentru toate aceste situatii – si pentru altele care implica prezenta emotiilor negative la copii si adolescenti – am conceput seminarul ”Journey for kids”, in care utilizam instrumente din gama de vindecare emotionala ”Calatoria” (concepute de Brandon Bays si echipa ei) pentru a-i ajuta pe adulti, adolescenti si copii sa isi cunoasca emotiile, sa le gestioneze sanatos si sa se vindece de emotiile dureroase pe care le-au ascuns in suflet.
Este un seminar de educatie si vindecare emotionala a copiilor prin metoda ”Calatoria”, conceput pentru parinti si profesionistii care lucreaza cu copiii – profesori, educatori, medici pediatri, psihologi, psihopedagogi etc.
Inscrie-te aici
II.   Seminarul ”Journey Intensive” cu Brandon Bays si Patricia Cihodaru
Seminarul de bază al programelor de seminarii marca Journey, în care se învață metoda ”Călătoria” de Brandon Bays și un modul de Abilități Avansate.
In calitate de partener al companiei Journey va pot oferi discount de 50 de euro din pretul afisat al seminarului.
Detalii despre seminar aici:
Pentru a va trimite linkul prin care primiti discount de 50 de euro trimiteti email la: contact@scoalaemotiilor.ro. 
Patricia Cihodaru este practician acreditat al metodei ”Calatoria” si speaker desemnat de Brandon Bays pentru a preda metoda ”Calatoria” in Romania. Ea imbina pasiunea pentru instrumentele de vindecare emotionala marca ”The Journey” cu experienta de peste 15 ani ca psiholog si psihoterapeut specializat pe psihoterapie cognitiv-comportamentala, psihoterapie experientiala, precum si pe modalitati de interventie psihologica pentru sanatatea emotionala a copiilor si adolescentilor, a copiilor cu ADHD si a copiilor cu agresivitate. 
Patricia este fondatoarea Asociatiei pentru Dezvoltarea Inteligentei Emotionale si a oferit numeroase sesiuni de psihoterapie si consiliere one-to-one, precum si conferinte, seminarii si workshop-uri de dezvoltare a inteligentei emotionale si training-uri de deblocare a creativitatii, atat pentru copii, cat si pentru adulti.




ADHD: Când e boală și când ascunde de fapt o suferință emoțională?

ADHD înseamnă ”Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție”. Persoanele/copiii care au cu adevărat această boală au un metabolism anormal al dopaminei în creier și nu pot din motive fiziologice să stea locului sau să-și focalizeze atenția.

ADHD-ul este, în mod trist, o modă a zilelor noastre când vine vorba de problemele cu care se confruntă copiii care sunt mai activi decât cei din jur și părinții acestora. Multe dintre diagnostice nu corespund însă realității, agitația copilului putând să ascundă de fapt o problemă emoțională – o depresie sau o anxietate. Odată rezolvată problema în sufletul copilului, dispare și agitația lui.

Un foarte bun criteriu de diagnostic diferențial pentru a ști dacă un copil are ADHD este următorul: Copilul tău are măcar o activitate asupra căreia poate sta concentrat mai mult de 1-2 minute? Dacă răspunsul este da, atunci nu are ADHD, ci exprimă prin hiperactivitatea lui o suferință emoțională sau ruleaază în fundalul minții lui o problemă căreia nu îi găsește răspuns. Sau ambele.

Am tradus parțial un articol (Sursa: https://curiousmindmagazine.com/harvard-psychologist-says-adhd-largely-fraud/) pe această temă, pentru a fi de folos părinților care se întreabă dacă puștiul lor are această boală și este cazul să înceapă să îl îndoape cu medicamente.

”Într-un interviu acordat revistei online Spiegel, unul dintre psihologii cei mai bine clasați de la Harvard din secolul 21, Jerome Kagan de la Universitatea Harvard a dovedit suficient curaj și expertiză profesională pentru a compara psihologia cu o piesă de mobilier putrezită.
Kagan propune o evaluare a companiilor farmaceutice spunând că multe dintre ele cataloghează un număr ridicol de oameni ca fiind bolnavi mintal pentru propriul lor interes.

Ce este ADHD-UL?
Este o tulburare mentală care îi face pe oameni să fie incapabili să-și păstreze focalizarea, să-și ducă sarcinile la bun sfârșit și să se concentreze. În plus, aceasta îi face să fie excesiv de activi, adesea până la agitație.  
Oamenii care suferă de această tulburare nu pot duce la bun sfârșit cu calm un proces de luare de decizii, ci se năpustesc în judecăți și acțiuni pripite. Drept rezultat, ei pot deveni poveri pentru societate.
Kagan a petrecut zeci de ani la Universitatea din Harvard făcând cercetări asupra dezvoltării copiilor. Conform observațiilor sale, motivul pentru creșterea drastică a numărului de copii diagnosticați cu ADHD constă doar în definițiile diferite date stărilor lor mentale. El afirmă că acum 50 de ani aceeași copii care nu erau atenți în clase erau definiți ca leneși.
Astăzi psihologii găsesc o ”tulburare” la orice copil care este mai activ decât restul sau care nu are rezultate bune la școală. Apoi, după un diagnostic pus cu atâta ușurință, copiii sunt puși pe medicație pentru a fi ținuți sub control.
Conform lui Kagan nu este deloc nevoie de așa ceva, întrucât acești copii nu au un metabolism anormal al dopaminei. Doctorii pur și simplu prescriu medicamentele pe care le au la dispoziție doar pentru că asta este soluția cea mai simplă pe care o au la îndemână.
Kagan consideră că decizia dacă un copil este bolnav mintal trebuie să fie luată după un proces mai amănunțit și mai precis. După interviuri rapide cu copii și adolescenți mai mult de 40% dintre ei sunt clasificați ca depresivi.
El nu este de acord cu cele mai noi practici medicale care îi clasifică imediat ca bolnavi mintal, deoarece cercetări mai amănunțite arată că doar 8% dintre aceștia au într-adevăr o boală mentală gravă.
O soluție mult mai bună ar fi să se găsească o cale de a-i ajuta pe acești copii să rezolve problemele cu care se confruntă și să-și diminueze anxietatea. Consecința clasificării tinerilor ca bolnavi mintal este că îi face să își piardă încrederea în sine.
Este interesant că observațiile sale își au rădăcina în ppropria copilărie – când era copil el se bâlbâia și era foarte activ și a putut depăși toate acestea datorită modului pozitiv în care mama sa a perceput comportamentele sale. În loc să accentueze problema, ea îi spunea că este un copil ca toți ceilalți doar că mintea lui lucrează mai repede decât limba, așa că el a crezut că este inteligent, și nu bolnav mintal, cum ar fi fost diagnosticat astăzi.  
Sugestia lui Kagan este ca în loc să îi punem pe copii și pe tineri pe medicamente mai sănătos este să îi ajutăm să își identifice cauzele tristeții sau anxietății și să le rezolve.”

Concluzia: Metodele de vindecare emoțională trebuie puse la îndemâna părinților, adulților, copiilor și adolescenților ca instrumente de adaptare la o lume tot mai imprevizibilă.
Viziunea mea este că în viitor – sperăm în cel apropiat – fiecare copil va crește știind ce să facă cu furia lui, cu fricile, cu durerea, neputința, vulnerabilitatea, singurătatea, neîncrederea în sine etc.
Unul dintre cursurile pe care le-am creat cu acest scop de popularizare a cunoștințelor în acest domeniu este Seminarul ”Journey for kids”, pe care îl voi susține în această primăvară la Timișoara, între 21-22 aprilie 2018.

miercuri, 12 iulie 2017

Ediția a IX-a a Seminarului ”Journey Intensive” cu Brandon Bays


În noiembrie 2011 participam pentru prima dată la un seminar al lui Brandon Bays, numit ”Journey Intensive”. Era despre vindecarea emoțiilor reprimate care se stochează în corp și îl vulnerabilizează față de boală și despre cum putem elimina din celule stresul generator de patologie lucrând asupra emoțiilor negative.
Au fost trei zile de maximă turnură a întregii mele perspective asupra vieții noastre psihice, asupra sănătății noastre multidimensionale (fizică, mentală, emoțională) – cu toate cunoștințele de psihologie și psihoterapie pe care le aveam până la acel moment – precum și asupra spiritualității noastre.
În anii care au trecut de atunci am devenit practician acreditat al metodei și organizator al acestor seminarii în România. Am lucrat metoda Journey (”Călătoria”) cu mii de pacienți și am văzut efectele ei pozitive uimitoare asupra mea și asupra lor.

În această toamnă Brandon Bays revine în București pentru a preda Seminarul de bază al metodei Journey (”Călătoria”) și un modul de Abilități Avansate.



Este, cum spuneam, un seminar de vindecare emoțională care facilitează un nivel prețios și rar de transformare a vieții.
Pornim de la emoțiile negative care de obicei ne blochează drumul în viață, ne afectează sănătatea sau relațiile cu cei din jur, poate chiar si performanțele profesionale și învățăm mai multe modalități de a ne elibera de ele.  
Și pentru că despre emoții nu se poate învăța, ci se poate doar experimenta, este un seminar preponderent experiențial, practic… și foarte plăcut!
Atmosfera este extraordinară, întrucât se produce în participanți o deschidere sufletească spre umanitatea din fiecare dintre noi. 
Pășim astfel pe calea vindecării emoțiilor dureroase stocate în corp prin conștientizare, exprimare, iertare și, nu în ultimul rând, prin cunoaștere de Sine!

Mai multe detalii despre continutul seminarului găsiți AICI.

Iar AICI găsiți detalii despre metoda ”Călătoria” și despre organizarea seminarului.

vineri, 23 iunie 2017

Inteligența emoțională și spirituală – atuuri sine qua non ale succesului


            De ceva vreme lumea noastră – a românilor, dar nu numai – arată ca un ocean zbuciumat în care vremea (și vremurile) se schimbă rapid, cu o imprevizibilitate nemaiîntâlnită până acum în istorie. Reperele de viață, altădată relativ stabile, se zguduie din temelii și se reconfigurează de la zi la zi, de la lună la lună sau de la an la an.
            În această mare furtunoasă sufletele noastre își caută noi abilități, noi refugii și …subterfugii (sic!) pentru a se adapta și a folosi zbuciumul vremurilor pentru creștere și evoluție.
            Experiența mea de viață și cea din practica psihoterapiei mi-au arătat că un rol tot mai important în această căutare sufletească îl au:
  • Inteligența emoțională, pe care aș defini-o foarte pe scurt, arta de a ști ce să faci când ai emoții negative și de a le cultiva pe cele pozitive, pentru a trăi sănătos, prosocial și constructiv și
  • Inteligența spirituală: Modul în care te raportezi la Acel Ceva mai mare ca tine, la Inteligența Superioară, la Viață, la Dumnezeu. Ea se exprimă în gradul de realizare a Sinelui Superior, de trăire a vieții de la acest nivel și în aspirația de a contribui creator la bunăstarea celorlalți, ca părți ale Întregului, ale Conștiinței Unice.
            De câțiva ani organizez și promovez evenimente în care se face educație emoțională, printre care un loc important îl ocupă evenimentele marca Journey, de Brandon Bays, în care se predă o metodă de vindecare de emoțiile negative reprimate. Cel mai adesea, neștiind ce să facem cu emoțiile negative – pentru că nu am învățat nicăieri – vom tinde fie să pretindem că totul e bine, că nu simțim nimic, fie să proiectăm durerea emoțională sau furia sau tristețea asupra altcuiva, învinovățindu-i pe ei de cum trăim noi, fie să ne refugiem în dependențe.
           Metoda ”Călătoria” permite accesarea acestor emoții reprimate și vindecarea de ele printr-un blând proces de exprimare a lor și iertare, facilitând astfel vindecarea emoțională și constituind un bun adjuvant în afecțiunile fizice generate de stres sau șocuri emoționale.                     Concepută acum mai bine de 20 de ani, metoda s-a rafinat în timp și a devenit mai mult decât un instrument de vindecare emoțională, fiind folosită și ca mesaj de pace între țări/culturi/religiii diferite. Un mesaj generos, despre umanitatea noastră împărtășită, pentru că toți oamenii trăiesc aceleași tipuri de emoții.
            Un alt model salutar și generos pe care l-am indrăgit și care răspunde cerințelor de creștere a inteligenței spirituale, cu efect pozitiv asupra tuturor domeniilor de viață, este sistemul Diamond Cutter (Șlefuitorul de Diamante), elaborat de Geshe Michael Roach, de inspirație tibetană, dar extrem de aplicabil în lumea occidentală a afacerilor.
            Sistemul este prezent și în România de câțiva ani. Am participat recent la unul dintre evenimentele organizate de echipa Diamond Cutter din România și văd în perspectiva oferita de ei o adevărată igienă atitudinală de care toți românii au nevoie la ora actuală. 



            Desigur, sistemul în sine are detaliile lui, dar principiile de bază sunt foarte simple:
1. Alege să faci în viață ceea ce funcționează întotdeauna, evită să faci ceea ce funcționează doar uneori;
2. Pentru a atrage succes și împlinire într-unul sau mai multe domenii din viața tot ce ai de făcut este ”să plantezi semințe” pentru acestea. Cum? Pur și simplu oferind altor oameni acel tip de împlinire și succes, susținându-i să atingă și ei ceea ce vrei tu să obții. Nu oferi servicii dacă vrei să atragi bani – oferă bani, cât îți permiți, prețuiește inclusiv financiar munca altora, nu fura etc. etc.
3. Meditează asupra semințelor pozitive pe care le-ai semănat prin faptele tale bune. Motivul e simplu: în viața noastră se amplifica aspectele pe care ne focalizăm cel mai mult. În cea mai mare parte a timpului mintea se invarte in jurul îngrijorărilor noastre, a lucrurilor pe care le criticăm la noi și/sau ceilalți, pe nemulțumiri etc. - și hrănim astfel negativitatea din viața noastră. Când începem să practicăm frumos-numita ”Meditație a cafelei” (în care în fiecare seară alocăm timp pentru a conștientiza binele pe care l-am dăruit lumii în acea zi), viața prinde brusc altă culoare, mult mai frumoasă – din interior spre exterior.

Echipa Diamond Cutter România organizează în această toamnă un mult așteptat eveniment cu fondatorul sistemului Diamond Cutter, Geshe Michael Roach: Seminarul ”Antrenament mental pentru succesul în afaceri și în viață”, care va avea loc între 24-25 septembrie, în București.


Fie să ”plantăm” cu toții o Românie prosperă material și spiritual!