luni, 3 decembrie 2018

Psihologia transpersonală: Repere în România



În evoluția gândirii psihologice se disting așa numitele ”4 forțe”, care au fiecare o abordare proprie a ființei umane. Ele nu se contrazic, ci se completează reciproc, fiecare adăugând noi valențe curentului de gândire precedent.  

Prima ”forță” a psihologie a fost ”behaviorismul”, care spunea, pe scurt fie spus, că sufletul ființei umane nu poate fi cunoscut (este un ”black box”), pentru că nu poate fi măsurat. Putem cunoaște doar stimulii din mediu și răspunsurile pe care omul le dă acestor stimuli, dar nu ce se întâmplă în interior. În acest curent se află rădăcinile psihologiei cognitive de azi și a construirii computerelor prin analogie cu funcționarea creierului uman.

A doua ”forță” a Psihologiei a fost Psihanaliza care vedea omul ca fiind condus de pulsiunile inconștiente. El a pornit de la lucrările lui Freud și a continuat cu cele ale lui Carl Gustav Jung, Karen Horney, Alfred Adler și altor neopsihanaliști etc.

A treia ”forță” este psihologia umanistă, care spunea că omul este capabil de auto-vindecare, de creativitate, de auto-actualizare (de a transpune în fapte calitățile cu care este înzestrat). Promotorii ei principali au fost Abraham Maslow și Carl Rogers.

Psihologia transpersonală este ”a 4-a forță”, cea care recunoaște omul ca ființă spirituală, având un Sine Superior și capacitatea de a accesa Supraconștientul, izvorul inspirației artistice și științifice, o gigantică bază de date în care este înscrisă întreaga experiență a umanității de la începuturi și până azi. Acest curent aduce împreună tradițiile spirituale ale lumii cu învățăturile psihologiei moderne.


În România inițiativele legate de psihologia transpersonală au pornit de ceva ani buni, un reper important fiind lansarea la București în luna noiembrie 2018 a cărții doamnei profesor Anca Munteanu din Timișoara, intitulată ”Psihologia transpersonală”.

Între 23-24 februarie 2019 va avea loc prima ediție în România a Simpozionului Global Transpersonal de Psihoterapie și Spiritualitate, organizat de Asociația Transpersonală Română în colaborare cu EUROTAS, Asociația Transpersonală Europeană.

Evenimentul este deschis publicului larg (deci nu este nevoie să fiți psihologi pentru a participa) și cuprinde prelegeri, workshopuri și conferințe în domeniul spiritualității și psihoterapiei transpersonale, aducând împreună specialiști ai domeniului care vin din întreaga lume.

Site-ul evenimentului este acesta https://www.symposium2019.ro/, iar pe FB găsiți evenimentul aici: https://www.facebook.com/events/500206630390663/  

Mai multe detalii puteți afla de la Camelia Hârjău, la email: camelia.harjau@gmail.com sau telefon: 0731854383.

Ne vedem acolo!