miercuri, 21 octombrie 2015

Calatoria prin și dincolo de depresie – cu Kevin Billett (II)

Am reușit să mormăi un ”Mulțumesc” care mi-a sunat ca un răspuns complet inadecvat față de darul pe care tocmai îl primisem, apoi am părăsit camera în tăcere.
Eram absolut calm, total în momentul prezent și pentru prima dată de când îmi aminteam m-am simțit întreg, complet. Corpul și mintea mea parcă avuseseră parte de o curățenie de primăvară; mă simțeam pur, imaculat, ca și cum toate petele dureroase ale vieții fuseseră complet spălate din ființa mea.
Eram împăcat cu mine însumi și fericit.
Am știut, dincolo de orice îndoială, că lupta mea cu depresia luase sfârșit. Am știut cu siguranță totală ca întunericul greu pe care îl experimentasem timp de aproape 30 de ani nu numai că fusese ridicat de pe umerii mei, dar se risipise de-a binelea. Am știut cu certitudine absolută că depresia nu mai făcea parte din viața mea și nici nu avea să mai facă vreodată.
Viața mea începuse din nou, proaspătă și, deși circumstanțele nu se schimbaseră, totul era acum diferit. Știam că sunt liber. 

Aceasta este mărturia lui Kevin Billett după prima sa ședință de ”Călătoria” (metoda de dezvoltare personală și vindecare emoțională concepută de Brandon Bays, autoarea best-seller-ului cu același nume), ședință în care s-a eliberat de o depresie cronică de care suferise timp de mai bine de 30 de ani.
De atunci au trecut 20 de ani în care Kevin a aprofundat metoda care i-a redat bucuria de a trăi, a predat-o în mai multe țări și a îmbogățit-o. A ajuns să fie unul dintre trainerii cei mai îndrăgiți din echipa Journey în întreaga lume. A conceput diverse programe de dezvoltare personală în care învață oamenii să identifice cauzele emoționale ale diferitelor probleme din diverse domenii de viață și să le vindece:
-          Programul ”Conscious Leadership” – care propune dezvoltarea unui stil conștient de leadership, un leadership al inimii;
-          Retragerea ”Stop the food fight” care identifică și acționează asupra cauzelor mâncatului nesănătos, prin instrumente de lucru direct țintite pe emoțiile care ne fac să ne alimentăm haotic,
-          ”Eneagram Masterclassși co-autor (împreună cu Brandon Bays) al Retragerii ”Dincolo de ego”, concepută împreună cu Brandon – capodopere de lucru emoțional asupra tipologiilor de pe eneagramă
-          Și, desigur, pentru a oferi și altor persoane posibilitatea de a învăța răspunsuri sănătoase la dificultățile vieții, pornind de la propria sa experiență cu depresia și cu metoda ”Călătoria”, Kevin a conceput Seminarul ”Out of the blue – eliberarea de cauzele profunde ale depresiei” – o radiografie emoțională a depresiei alături de instrumente valoroase și eficiente de vindecare și gestionare a emoțiilor dureroase ce se imprimă în sufletele noastre în perioadele dificile din viață.
El pornește de la constatarea că depresia este, în esență, un tipar de închidere și evitare emoțională, un obicei menit să ne protejeze, împiedicându-ne să simțim emoții amenințătoare, subminatoare sau dureroase și ne învață cum să gestionăm acest tipar pentru a ne elibera de el.
Kevin va susține Seminarul ”Out of the blue – eliberarea de cauzele reale ale depresiei” pentru prima dată în România între 30 octombrie – 1 noiembrie 2015, la București.

La acest seminar înveți:
  • Cum și de ce să îți abordezi emoțiile dureroase cu blândețe și acceptare
  • pentru a te elibera astfel de povara lor
  • Cum să-ți înfrunți în deplină siguranță cele mai mari frici
  • Cum să desprinzi de pe tine toate etichetele negative și să-ți dezvolți încrederea în sine, accesând esența a ceea ce ești cu adevărat și ancorându-te în ea
  • Cum să te eliberezi de povestea de durere pe care ai creat-o inconștient despre viața ta
  • Care sunt prejudecățile despre depresie și cum să le depășești
  • Care sunt factorii care facilitează și/sau întrețin depresia, cum să îi elimini din viața ta și ce să pui în loc
  • Cum să elimini toate blocajele care te împiedică să simți viața și să vibrezi cu ea.
 Chiar dacă nu ești depresiv poți beneficia imens de acest seminar deoarece:
  • Îți oferă instrumente eficiente pentru a-ți gestiona emoțiile care te vor ajuta să răspunzi sănătos la provocările, dramele și insecuritățile Vieții;
  • Înveți metoda ”Călătoria” pe care o poți aplica apoi în toate domeniile vieții tale;
  • Absolvirea acestui seminar îți permite accesul la seminariile avansate Journey, astfel încât poți continua studiul metodei ”Călătoria”.
Iar dacă ești profesionist în domeniul sănătății (medic, psiholog, psihiatru, terapeut de medicină complementară) sau al educației (profesor, educator, consilier școlar, trainer, coach) îți poți îmbogăți gama de instrumente de intervenție cu procedee accesibile și eficiente care îți vor aduce un plus satisfacție profesională în lucrul cu cei pe care îi însoțești în drumul lor spre vindecare sau în creșterea lor.

Detalii și înscrieri la:
sau

Te așteptăm cu drag în ”Călătoria” spre seninul din sufletul tău!


Poți face cunoștință cu Kevin aici (pentru subtitrarea in limba română apăsați CC):

Vorbind despre Seminarul ”Out of the blue”:

Mesaj personal despre ”Calatoria”:

Vorbind despre Programul Conscious  Leadership, al cărui creator este:







luni, 12 octombrie 2015

CALATORIA PRIN ȘI DINCOLO DE DEPRESIE


Kevin Billett este un trainer îndrăgit în domeniul dezvoltării personale care a pornit pe calea cunoașterii de sine după ce încă din adolescență suferise de depresie cronică. Când totul părea pierdut pentru el – circumstanțele exterioare erau extrem de nefavorabile, iar interior era epuizat de tot ce încercase pentru a se elibera de starea apăsătoare și gri care îi devenise un modus vivendi, un prieten i-a făcut o programare la o ședință cu un practician al metodei Calatoria concepută de Brandon Bays.

Acela fost momentul de turnură în viața lui. În acea ședință a încheiat cu depresia și a pornit pe drumul recompensator al unei vieți pe care de atunci a început să o perceapă plină de sens. Timp de 20 de ani Kevin a aplicat apoi și a predat la rândul lui diferite instrumente din gama Calatoria (The Journey).
În ultimii doi ani de zile a început să scrie o carte și a conceput un seminar, ambele cu scopul de a contribui la eliberarea oamenilor de pretutindeni de vălul întunecat al depresiei.
Cartea va apărea în curând, iar seminarul creat de el, numit ”Out of the blue – eliberarea de cauzele reale ale depresiei” a fost deja susținut în câteva țări – și vine în curând și în România! (vezi mai jos). El oferă o abordare inedită, axată pe aplicații practice, a factorilor care creează, concură, facilitează sau întrețin depresia, oferind soluții pentru fiecare în parte.
Ceea ce face ca eficiența metodelor propuse de Kevin să fie evidentă încă de la primele procese aplicate este și faptul că el prezintă un mod cu totul nou – simplu, profund, genial – de a gestiona emoțiile negative. De obicei, noi reprimăm durerea emoțională, furia, tristețea, teama până în punctul în care nici măcar nu mai știm că le trăim. Aceasta ne face să trăim într-un spațiu gri, fără culoare, savoare sau vibrație, să ne simțim amorțiți interior.
Kevin spune că în chiar emoțiile noastre se află cheia pentru eliberarea de ele și ne oferă ocazia să experimentăm pe propria piele aceasta în cadrul sesiunilor practice. ”Doar când experimentăm rezultatele deschiderii față de propriile emoții simțim cu adevărat în corpurile noastre, la nivel celular, că este în regulă să simțim emoții, că suntem în siguranță și este sănătos să fim vii din punct de vedere emoțional”, spune Kevin.
În perspectiva lui Kevin depresia este un fel de ”cuvertură” de amorțire emoțională, de lipsă de trăire, de viață, care ne acoperă sufletul. Seminarul ”Out of the blue” își propune să dea la o parte această ”cuvertură” și să dezvăluie tot ce e mai frumos și mai plin de semnificație în sufletele participanților.
Kevin continuă: ”Acum e rândul tău. Te invit să experimentezi eliberarea de depresie, odată pentru totdeauna. Vei experimenta procese care au fost concepute pentru a ajunge la rădăcinile depresiei tale și care te vor ajuta să regăsești claritatea, pacea, egalitatea – și orice altă expresie care descrie cum ai vrea să fie viața ta dacă depresia nu ar mai face parte din ea.
Te rog aplică ceea ce înveți: de partea cealaltă se află libertatea.”


Kevin va susține

Seminarul ”Out of the blue – eliberarea de cauzele reale ale depresiei”
în București, la Rin Grand Hotel,
între 30 octombrie - 1 noiembrie 2015.
Detalii și înscrieri la:
http://www.thejourney-romania.com/Evenimente/OutOfTheBlue.