Se afișează postările cu eticheta psihoterapie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihoterapie. Afișați toate postările

vineri, 6 februarie 2026

Anxietatea și emoțiile reprimate


Când taci, deși ai vrea să spui ceva.

Când nu găsești puterea să te aperi.

Când te sperii de ceva și îngheți spaima în celulele tale.

Când ești sub presiune mereu și te străduiești să reziști.

Sau când îți plângi un doliu în interior, dar nu ai timp să te ocupi de asta pentru că trebuie să fii puternic pentru cei dragi.

Emoțiile intră, dar nu ies nicicum.

Pentru că nu avem educație emoțională pe scară largă, adică nu învățăm nicăieri ce să facem când trăim stări de furie, tristețe, teamă, durere, rușine, vinovăție etc, tendința noastră este să le reprimăm.

Mai simplu spus, ne prefacem că nu există.

Le neglijăm.

Le negăm.

Le respingem.

Ne propunem să le uităm.


De ce facem asta?

Pentru că nu știm ce altceva să facem cu ele.

Pentru că ”nu am timp să mă ocup de chestiile astea”.

 

Și dacă ar sta cuminți acolo unde le îndesăm noi, nu ar fi nici o problemă.

Dar adevărul este că ele se întorc în mintea conștientă, uneori cu o forță foarte mare.

E ca și cum am împinge o minge sub apă: la un moment dat ea ne izbește în față.

Și cum revin emoțiile în mintea conștientă? Prin dificultăți de concentrare, iritabilitate, boli psihosomatice, depresie etc.

Și cel mai adesea revin prin anxietate și/sau atacuri de panică.

 

Da, anxietatea este modul favorit al emoțiilor dureroase respinse de a reveni în mintea conștientă. 

 

De aceea, dacă vrei o vindecare durabilă de anxietate e important să urmezi un set de pași care acoperă toate dimensiunile ființei tale – corp, minte, suflet.

În acest demers, este esențial să identifici și să eliberezi emoțiile reprimate în situațiile neplăcute din viața ta.

Ai aici și un video pe această temă:

https://www.youtube.com/watch?v=A_5vjpgmZiM

 

Dacă te confrunți cu anxietate rezistentă la tratamente sau psihoterapie, poate ai nevoie să privești mai adânc în interiorul tău și să eliberezi emoțiile reprimate care o cauzează.

Nu te lăsa singur. Cere ajutor. Regăsește-ți liniștea, echilibrul și puterea. 

duminică, 2 februarie 2020

Cum să scapi de frica de frică în atacuri de panică (și nu numai) (I)



În ultima vreme am avut tot mai mulți pacienți cu atacuri de panică și/sau anxietate. O teamă apărută brusc și care tot crește, aparent fără motiv, senzație de sufocare, bătăi accelerate ale inimii, senzație de neputință, slăbiciune, nod în gât, greață, transpirații, valuri de căldură ori de răceală... ș.a. – cam asta experimentează cei care trec prin astfel de stări.
Toate aceste simptome apar dintr-odată în corp, ca de nicăieri. Evident, asta sperie, pentru că ai sentimentul că nu mai poți controla nimic – începând cu corpul tău. Plus teama – uneori extremă – că nu vei apuca să ajungi într-un loc unde să te simți în siguranță, că vei cădea sau chiar că vei muri. E de ajuns să simți toate astea o singură dată și poți dezvolta frica de... frică. Evident că nu o vei percepe așa. Dar vei evita cu rigurozitate locurile unde ai trecut printr-un atac de panică ori o teamă nejustificată de condițiile concrete în care te afli. De exemplu, ești singur într-o cameră, în deplină siguranță, dar pulsul tău e la cer, respiri greu, simți apăsare în piept și... ți-e frică de... nici tu nu știi de ce anume.
Se dezvoltă astfel frica de frică. Până când nu ai o explicație clară a ceea ce se întâmplă în corpul și sufletul tău vei continua să te temi de aceste stări. Pentru că nu avem educație emoțională, când ne confruntăm cu stări emoționale negative – mai ales de amploarea celor din atacurile de panică, frica de frică este de fapt o frică de necunoscut. Apar și gândurile catastrofizante, de genul ”De ce mi se întâmplă asta?”, ”E groaznic!”, ”Probabil am ceva grav!” etc.- și tabloul e complet.
Așadar, mi-am propus să descifrez puțin din secretele panicii pentru a nu vă mai teme de ea. O mare parte din terapie își atinge scopul când persoana învață să nu îi mai fie frică de stările ei, odată ce le înțelege rostul.
Voi aborda acest subiect în două episoade:
·  Mai întâi voi vorbi mecanismele corporale ce intră în acțiune când ai atac de panică
·  Apoi voi explica mecanismele sufletești ale panicii și anxietății

I. Mecanismele corporale ale panicii

Primul pas, desigur, este să faci investigații medicale să te asiguri că ești sănătos fizic sau să identifici posibile cauze ale stărilor neplăcute cu care te confrunți. Dacă totul iese bine, dar tu continui să te simți rău, e cazul să abordezi partea psihologică a problemei.

Cum are loc un atac de panică

-          In faza 1 apar factorii declanşatori care pot fi:
o   externi: o dispută cu cineva, o veste proastă, un stimul care acţionează brusc, consum de stimulente etc.
o   interni: modificări endocrine, scăderea nivelului de glucoză în sânge, contracţii musculare, consum de cafea sau alte substanțe stimulente etc.
-          În faza 2 simțim o uşoară amplificare a unor senzaţii corporale neobişnuite sau dezagreabile : palpitaţii, respiraţie accelerată, transpiraţii, ameţeli, senzaţie de leşin.
-          În faza a treia, atenția ne e atrasă spre interiorul organismului: faptul că ne concentrăm asupra simptomelor le face mai uşor de detectat şi le amplifică.
-          In faza 4 intră în joc mintea: interpretăm catastrofic ceea ce se întâmplă (persoana îşi spune în gând că simptomele sunt periculoase, că îşi va pierde controlul etc.

Toate aceste faze se desfășoară în câteva zeci de secunde până la câteva minute și stările de teamă și simptomele asociate ating culmea în decurs de 10 minute.

Când ne cuprinde teama, în corp apare fiziologia fricii: corpul intră pe modul ”luptă sau fugi”, iar în stări puternice de frică îngheață, pur și simplu. Intră în acțiune sistemul nervos simpatic, tot corpul e în alertă, mușchii se contractă ca să fugă ori să lupte. Poți avea senzația ”mi se înmoaie picioarele” pentru că secreția de adrenalină duce la vasodilatația picioarelor. 

Așadar, ori de câte ori simțim frică în corp se produc genul acesta de modificări. Deci, dacă ai atac de panică și știi că ești sănătos fizic, renunță la gândurile ”Sigur am ceva grav” care pot fi alimentate de stările negative pe care le ai. Spune-ți doar: ”Corpul meu își reglează parametrii, în câteva minute îmi revin”.

De asemenea, nu e indicat să bei alcool, să fumezi ori să bei cafea pentru a te liniști. Stimulentele pot conferi pe moment o falsă senzație de liniștire, dar de fapt cresc nivelul de alertă al sistemului nervos, așa că vei fi predispus la noi stări de teamă bruscă – de exemplu, nu faci atac de panică, faci atac de cafea. Așa că, cel puțin pe durata terapiei atacurilor de panică, renunță la consumul acestor substanțe – sau cel puțin limitează-l.

Remediile ”corporale” ale atacurilor de panică și/sau anxietății, includ:


  • Practica regulată a relaxării: învață o tehnică de relaxare. Nu ai nevoie să fii asistat decât prima dată, apoi poți face singur acasă.
  • Exerciţii fizice cât de multe poți, pentru că scad anxietatea şi cresc tonusul psihic – când faci sport în creierul tău se secretă endorfine, hormonii fericirii, care au și rol anxiolitic.
  • Exerciţii de respiraţie: Respiraţia este foarte importantă în momentul în care se declanşează atacul de panică. Când apar primele semne de teamă poți folosi respiraţia abdominală sau respirația în 4 timpi şi te vei linişti în câteva minute.
Acestea sunt primele strategii pe care trebuie să le deprinzi pentru a scăpa de atacurile de panică. Țin însă să te avertizez că ele sunt ”tratamente simptomatice”, ca atunci când ai dureri de cap și iei Nurofen (îți trece durerea, dar nu știi care e cauza ei și nici nu ai rezolvat-o, așa că durerea poate reapărea oricând).
Aceste strategii, așadar, te vor liniști pentru moment și te vor ajuta să gestionezi ce ți se întâmplă când apare starea de teamă. Dar dacă nu adresezi cauzele profunde ale atacurilor de panică, ele vor reapărea. Aici intră în joc mecanismele sufletești – mentale și emoționale – de generare și întreținere a atacurilor de panică, despre care voi vorbi în episodul următor.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum să te eliberezi de atacurile de panică și anxietate intră aici: www.patriciacihodaru.ro și abonează-te la Minicursul gratuit ”Cum să te eliberezi de atacuri de panică și anxietate: Ghid spre echilibru”.



duminică, 25 februarie 2018

ADHD: Când e boală și când ascunde de fapt o suferință emoțională?

ADHD înseamnă ”Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție”. Persoanele/copiii care au cu adevărat această boală au un metabolism anormal al dopaminei în creier și nu pot din motive fiziologice să stea locului sau să-și focalizeze atenția.

ADHD-ul este, în mod trist, o modă a zilelor noastre când vine vorba de problemele cu care se confruntă copiii care sunt mai activi decât cei din jur și părinții acestora. Multe dintre diagnostice nu corespund însă realității, agitația copilului putând să ascundă de fapt o problemă emoțională – o depresie sau o anxietate. Odată rezolvată problema în sufletul copilului, dispare și agitația lui.

Un foarte bun criteriu de diagnostic diferențial pentru a ști dacă un copil are ADHD este următorul: Copilul tău are măcar o activitate asupra căreia poate sta concentrat mai mult de 1-2 minute? Dacă răspunsul este da, atunci nu are ADHD, ci exprimă prin hiperactivitatea lui o suferință emoțională sau ruleaază în fundalul minții lui o problemă căreia nu îi găsește răspuns. Sau ambele.

Am tradus parțial un articol (Sursa: https://curiousmindmagazine.com/harvard-psychologist-says-adhd-largely-fraud/) pe această temă, pentru a fi de folos părinților care se întreabă dacă puștiul lor are această boală și este cazul să înceapă să îl îndoape cu medicamente.

”Într-un interviu acordat revistei online Spiegel, unul dintre psihologii cei mai bine clasați de la Harvard din secolul 21, Jerome Kagan de la Universitatea Harvard a dovedit suficient curaj și expertiză profesională pentru a compara psihologia cu o piesă de mobilier putrezită.
Kagan propune o evaluare a companiilor farmaceutice spunând că multe dintre ele cataloghează un număr ridicol de oameni ca fiind bolnavi mintal pentru propriul lor interes.

Ce este ADHD-UL?
Este o tulburare mentală care îi face pe oameni să fie incapabili să-și păstreze focalizarea, să-și ducă sarcinile la bun sfârșit și să se concentreze. În plus, aceasta îi face să fie excesiv de activi, adesea până la agitație.  
Oamenii care suferă de această tulburare nu pot duce la bun sfârșit cu calm un proces de luare de decizii, ci se năpustesc în judecăți și acțiuni pripite. Drept rezultat, ei pot deveni poveri pentru societate.
Kagan a petrecut zeci de ani la Universitatea din Harvard făcând cercetări asupra dezvoltării copiilor. Conform observațiilor sale, motivul pentru creșterea drastică a numărului de copii diagnosticați cu ADHD constă doar în definițiile diferite date stărilor lor mentale. El afirmă că acum 50 de ani aceeași copii care nu erau atenți în clase erau definiți ca leneși.
Astăzi psihologii găsesc o ”tulburare” la orice copil care este mai activ decât restul sau care nu are rezultate bune la școală. Apoi, după un diagnostic pus cu atâta ușurință, copiii sunt puși pe medicație pentru a fi ținuți sub control.
Conform lui Kagan nu este deloc nevoie de așa ceva, întrucât acești copii nu au un metabolism anormal al dopaminei. Doctorii pur și simplu prescriu medicamentele pe care le au la dispoziție doar pentru că asta este soluția cea mai simplă pe care o au la îndemână.
Kagan consideră că decizia dacă un copil este bolnav mintal trebuie să fie luată după un proces mai amănunțit și mai precis. După interviuri rapide cu copii și adolescenți mai mult de 40% dintre ei sunt clasificați ca depresivi.
El nu este de acord cu cele mai noi practici medicale care îi clasifică imediat ca bolnavi mintal, deoarece cercetări mai amănunțite arată că doar 8% dintre aceștia au într-adevăr o boală mentală gravă.
O soluție mult mai bună ar fi să se găsească o cale de a-i ajuta pe acești copii să rezolve problemele cu care se confruntă și să-și diminueze anxietatea. Consecința clasificării tinerilor ca bolnavi mintal este că îi face să își piardă încrederea în sine.
Este interesant că observațiile sale își au rădăcina în ppropria copilărie – când era copil el se bâlbâia și era foarte activ și a putut depăși toate acestea datorită modului pozitiv în care mama sa a perceput comportamentele sale. În loc să accentueze problema, ea îi spunea că este un copil ca toți ceilalți doar că mintea lui lucrează mai repede decât limba, așa că el a crezut că este inteligent, și nu bolnav mintal, cum ar fi fost diagnosticat astăzi.  
Sugestia lui Kagan este ca în loc să îi punem pe copii și pe tineri pe medicamente mai sănătos este să îi ajutăm să își identifice cauzele tristeții sau anxietății și să le rezolve.”

Concluzia: Metodele de vindecare emoțională trebuie puse la îndemâna părinților, adulților, copiilor și adolescenților ca instrumente de adaptare la o lume tot mai imprevizibilă.
Viziunea mea este că în viitor – sperăm în cel apropiat – fiecare copil va crește știind ce să facă cu furia lui, cu fricile, cu durerea, neputința, vulnerabilitatea, singurătatea, neîncrederea în sine etc.
Unul dintre cursurile pe care le-am creat cu acest scop de popularizare a cunoștințelor în acest domeniu este Seminarul ”Journey for kids”, pe care îl voi susține în această primăvară la Timișoara, între 21-22 aprilie 2018.

joi, 16 martie 2017

Seminarul ”Journey for kids” – pentru părinți și profesioniști care lucrează cu copiii

            
De când am început să lucrez ca psihoterapeut copiii au venit spre mine. Îmi place să lucrez cu ei. Simt o mare bucurie văzându-i cum se eliberează de problemele interioare – mari, uneori imense, poate chiar strivitoare, pentru psihicul lor în formare, deși nouă, adulților, ni se par insignifiante, mărunte, ”fleacuri”.
            Nu sunt deloc fleacuri. Creierul copilului este în curs de maturizare și asta îl face, de exemplu, să nu poată înțelege o situație în ansamblul ei: am lucrat cu o doamnă care a trăit ca o traumă faptul că, atunci când era mică, mama ei ”a abandonat-o” (așa înțelegea ea situația) pentru că a făcut o boală infecțioasă și a fost internată în spital și timp de câteva zile – care ei, copilului de-atunci, i s-au părut o veșnicie – nu a putut să o viziteze, pentru că mama era internată la Secția de Boli Infecțioase. Copilul nu putea înțelege că interdicția de a-și vedea mama era pentru protecția sănătății sale, că s-ar fi molipsit de boala mamei dacă ar fi mers să o vadă. Ea percepea doar că mama a plecat și nu mai vine.
De aceea copiii sunt atât de ușor de rănit în plan emoțional. De aceea, e nevoie să le acordăm timp și atenție, căutând să intrăm – cu acordul lor, desigur – în lumea lor internă, pentru a vedea cum percep ei lucrurile și a-i ajuta în felul în care ei au nevoie cu adevărat.


            

          Pentru a învăța cum să facem asta, am conceput seminarul ”Calatoria emotionala a copiilor”, în care utilizăm instrumente din gama de vindecare emoțională ”Călătoria” (concepute de Brandon Bays și echipa ei) pentru a-i învăța pe adulți să își cunoască emoțiile și să îi asiste pe copii în gestionarea emoțiilor lor negative și, la nevoie, în eliberarea de emoțiile dureroase pe care copiii le ascund uneori în suflet.
            El este dedicat părinților și profesioniștilor care lucrează cu copiii – profesori, educatori, medici pediatri, psihologi, psihopedagogi etc. – , având și o secțiune alocată lucrului efectiv cu copiii & adolescenții.
            Așadar, te invit într-o aventură eliberatoare pentru:
Ø      Mari, mijlocii & mici
Ø      Mămici, mătuși, unchi &tătici
Ø      Profesori, educatori & bunici!

Dacă:
  • Vrei să îți ajuți copilul să-și depășească temerile, inhibițiile sau timiditatea;
  • Nu știi cum să oprești conflictele permanente ale celor mici;
  • Copilul tău are vise urâte care se repetă sau blocaje care nu trec cu nimic;
  • Vezi că i-ai transmis puiului tău unele frici sau comportamente nesănătoase și vrei să oprești asta;
  • Vrei să-ți vindeci propriile răni afective din copilărie; 
  • Simți că intri pe ”teren alunecos” când vine vorba despre emoțiile tale sau ale copilului/adolescentului tău,
  • Adolescentul tău nu știe ce să facă cu emoțiile negative;
  • Lucrezi cu copiii ca educator, profesor, psiholog, medic și vrei să le dezvolți inteligența emoțională sau să îi ajuți să se vindece prin lucrul asupra emoțiilor lor negative;
  • … sau pur și simplu vrei să afli cum e cu inteligența emoțională a ta și a celor mici…
             …acest seminar este pentru tine!


Locația
București (se va anunta celor inscrisi)

Cine susține seminarul
Patricia Cihodaru: Sunt practician acreditat al metodei ”Călătoria” și speaker desemnat de Brandon Bays pentru a preda metoda ”Călătoria” în România. În munca mea, îmbin pasiunea pentru instrumentele de vindecare emoțională marca ”The Journey” cu experiența de peste 15 ani ca psiholog și psihoterapeut specializat pe psihoterapie cognitiv-comportamentală, psihoterapie experiențială, precum și pe modalități de intervenție psihologică pentru sănătatea emoțională a copiilor și adolescenților, a copiilor cu ADHD și a copiilor cu agresivitate. Sunt fondatorul Asociației pentru Dezvoltarea Inteligenței Emoționale și am oferit de-a lungul anilor mii de sesiuni de psihoterapie și consiliere one-to-one pentru copii și părinți, precum și conferințe, seminarii și workshop-uri de dezvoltare a inteligenței emoționale în școli, dedicate atât elevilor, cât și profesorilor.

Notă: Nu este necesar să fii părinte, medic sau educator pentru a participa la acest seminar, întrucât instrumentele de vindecare emoțională prezentate în acest workshop te pot ajuta și pe tine să vindeci eventuale răni emoționale din copilăria ta.






miercuri, 21 octombrie 2015

Calatoria prin și dincolo de depresie – cu Kevin Billett (II)

Am reușit să mormăi un ”Mulțumesc” care mi-a sunat ca un răspuns complet inadecvat față de darul pe care tocmai îl primisem, apoi am părăsit camera în tăcere.
Eram absolut calm, total în momentul prezent și pentru prima dată de când îmi aminteam m-am simțit întreg, complet. Corpul și mintea mea parcă avuseseră parte de o curățenie de primăvară; mă simțeam pur, imaculat, ca și cum toate petele dureroase ale vieții fuseseră complet spălate din ființa mea.
Eram împăcat cu mine însumi și fericit.
Am știut, dincolo de orice îndoială, că lupta mea cu depresia luase sfârșit. Am știut cu siguranță totală ca întunericul greu pe care îl experimentasem timp de aproape 30 de ani nu numai că fusese ridicat de pe umerii mei, dar se risipise de-a binelea. Am știut cu certitudine absolută că depresia nu mai făcea parte din viața mea și nici nu avea să mai facă vreodată.
Viața mea începuse din nou, proaspătă și, deși circumstanțele nu se schimbaseră, totul era acum diferit. Știam că sunt liber. 

Aceasta este mărturia lui Kevin Billett după prima sa ședință de ”Călătoria” (metoda de dezvoltare personală și vindecare emoțională concepută de Brandon Bays, autoarea best-seller-ului cu același nume), ședință în care s-a eliberat de o depresie cronică de care suferise timp de mai bine de 30 de ani.
De atunci au trecut 20 de ani în care Kevin a aprofundat metoda care i-a redat bucuria de a trăi, a predat-o în mai multe țări și a îmbogățit-o. A ajuns să fie unul dintre trainerii cei mai îndrăgiți din echipa Journey în întreaga lume. A conceput diverse programe de dezvoltare personală în care învață oamenii să identifice cauzele emoționale ale diferitelor probleme din diverse domenii de viață și să le vindece:
-          Programul ”Conscious Leadership” – care propune dezvoltarea unui stil conștient de leadership, un leadership al inimii;
-          Retragerea ”Stop the food fight” care identifică și acționează asupra cauzelor mâncatului nesănătos, prin instrumente de lucru direct țintite pe emoțiile care ne fac să ne alimentăm haotic,
-          ”Eneagram Masterclassși co-autor (împreună cu Brandon Bays) al Retragerii ”Dincolo de ego”, concepută împreună cu Brandon – capodopere de lucru emoțional asupra tipologiilor de pe eneagramă
-          Și, desigur, pentru a oferi și altor persoane posibilitatea de a învăța răspunsuri sănătoase la dificultățile vieții, pornind de la propria sa experiență cu depresia și cu metoda ”Călătoria”, Kevin a conceput Seminarul ”Out of the blue – eliberarea de cauzele profunde ale depresiei” – o radiografie emoțională a depresiei alături de instrumente valoroase și eficiente de vindecare și gestionare a emoțiilor dureroase ce se imprimă în sufletele noastre în perioadele dificile din viață.
El pornește de la constatarea că depresia este, în esență, un tipar de închidere și evitare emoțională, un obicei menit să ne protejeze, împiedicându-ne să simțim emoții amenințătoare, subminatoare sau dureroase și ne învață cum să gestionăm acest tipar pentru a ne elibera de el.
Kevin va susține Seminarul ”Out of the blue – eliberarea de cauzele reale ale depresiei” pentru prima dată în România între 30 octombrie – 1 noiembrie 2015, la București.

La acest seminar înveți:
  • Cum și de ce să îți abordezi emoțiile dureroase cu blândețe și acceptare
  • pentru a te elibera astfel de povara lor
  • Cum să-ți înfrunți în deplină siguranță cele mai mari frici
  • Cum să desprinzi de pe tine toate etichetele negative și să-ți dezvolți încrederea în sine, accesând esența a ceea ce ești cu adevărat și ancorându-te în ea
  • Cum să te eliberezi de povestea de durere pe care ai creat-o inconștient despre viața ta
  • Care sunt prejudecățile despre depresie și cum să le depășești
  • Care sunt factorii care facilitează și/sau întrețin depresia, cum să îi elimini din viața ta și ce să pui în loc
  • Cum să elimini toate blocajele care te împiedică să simți viața și să vibrezi cu ea.
 Chiar dacă nu ești depresiv poți beneficia imens de acest seminar deoarece:
  • Îți oferă instrumente eficiente pentru a-ți gestiona emoțiile care te vor ajuta să răspunzi sănătos la provocările, dramele și insecuritățile Vieții;
  • Înveți metoda ”Călătoria” pe care o poți aplica apoi în toate domeniile vieții tale;
  • Absolvirea acestui seminar îți permite accesul la seminariile avansate Journey, astfel încât poți continua studiul metodei ”Călătoria”.
Iar dacă ești profesionist în domeniul sănătății (medic, psiholog, psihiatru, terapeut de medicină complementară) sau al educației (profesor, educator, consilier școlar, trainer, coach) îți poți îmbogăți gama de instrumente de intervenție cu procedee accesibile și eficiente care îți vor aduce un plus satisfacție profesională în lucrul cu cei pe care îi însoțești în drumul lor spre vindecare sau în creșterea lor.

Detalii și înscrieri la:
sau

Te așteptăm cu drag în ”Călătoria” spre seninul din sufletul tău!


Poți face cunoștință cu Kevin aici (pentru subtitrarea in limba română apăsați CC):

Vorbind despre Seminarul ”Out of the blue”:

Mesaj personal despre ”Calatoria”:

Vorbind despre Programul Conscious  Leadership, al cărui creator este:







luni, 3 martie 2014

WORKSHOP INTRODUCTIV IN METODA „CĂLĂTORIA” DE BRANDON BAYS LA IAŞI

In perioada 2-4 mai 2014 Brandon Bays, creatoarea procesului “Calatoria”, vine pentru a treia oară în România pentru a susţine Seminarul „Journey Intensive” la Bucureşti, în care predă elementele de bază ale metodei “Călătoria” şi un modul de abilităţi avansate (detalii pe http://www.thejourney-romania.com/).

În pregătirea seminarului membrii echipei „Journey Romania” au organizat o adevărată caravană de workshop-uri introductive pentru a face cunoscută metoda şi beneficiile ei în întreaga ţară. Detalii pe www.thejourney-romania.com.

Întrucât mă număr printre iubitorii şi promotorii pasionaţi ai „Călătoriei” în România de mai bine de 2 ani şi sunt practician acreditat al metodei, m-am alăturat acestei minunate iniţiative, dorindu-mi să aduc această comoară pe dulcele mele meleaguri natale, în Iaşi.

În zilele de 21-22 martie 2014 voi susţine aşadar o prezentare introductivă a metodei, a bazelor ei ştiinţifice, a modului în care e folosită în lume şi a secretelor eficienţei extraordinare în vindecarea emoţională şi fizică, în îmbunătăţirea relaţiilor şi a performanţei profesionale.

De asemenea, între 11-13 aprilie 2014 voi susţine o prezentare introductivă în metoda „Călătoria” în cadrul Body Mind Spirit Festival la Iaşi. Dar despre aceasta voi reveni ulterior cu alte detalii.
 
Workshop-ul introductiv „Călătoria” din 21-22 martie prezintă ceea ce Brandon a folosit şi a descoperit în aventura sa interioară descrisă în best-seller-ul cu acelaşi nume – adică metodele de vindecare în plan emoţional şi principiile ştiinţifice care stau la baza lor. Toate acestea au a fost ulterior reunite în ceea ce avea să devină metoda de vindecare emoţională minte-suflet-corp numită „The Journey”. Astăzi procedeul „Călătoria” e oferit cu generozitate pe tot cuprinsul globului, ca un instrument unic de o mare eficienţă şi profunzime, pentru trezirea şi eliberarea potenţialului infinit din noi înşine, aflat la graniţa între vindecarea emoţională şi evoluţia spirituala.

În cadrul workshop-ului vei experimenta practic diferite părţi ale procedeului pentru a simţi „gustul” metodei. Vei avea ocazia de a privi în profunzimile sufletului propriu pentru a descoperi acolo acele locuri delicate, vulnerabile, care au nevoie de blândeţe, alinare si iertare pentru a se elibera de poverile purtate uneori ani de-a rândul, ca urmare a experienţelor de viaţă dureroase.

Te invit într-o „Călătorie” din care te vei întoarce zâmbitor, eliberat, simţindu-te mult mai bine în pielea ta si percepându-i pe ceilalţi ca pe nişte prieteni dragi. Însă darul cel mai preţios al „Călătoriei” este accesul la ceea ce Brandon numeşte „Sursa” – esenţa fiinţei noastre sau Sinele Superior. Până la urmă, din moment ce toate bolile şi afecţiunile, fie ele fizice sau emoţionale, au drept origine uitarea sau ignorarea originii noastre divine, adevărata vindecare constă în a afla cine eşti cu adevărat. Este un dar pe care nu ţi-l mai poate lua nimeni.

Ce obţii prin acest workshop:
  1. Afli ce spune ştiinţa de ultima oră despre influenţa emoţiilor asupra sănătăţii;
  2. Înveţi cum să îţi gestionezi emoţiile pentru a trece dincolo de ele, spre esenţa fiinţei tale;
  3. Înveţi să ierţi: nu doar teoretic, ci si practic, eşti ghidat pas cu pas pentru a te elibera de resentimente dintre cele mai grele;
  4. Accesezi într-un mod blând, facil si sigur, diamantul pur, de pace, de iubire si acceptare necondiţionată ascuns sub emoţiile tale de orice fel.
Toţi cei a căror viaţă a fost atinsă de „Călătoria” au îndrăgit această metodă şi şi-au dorit ulterior să afle tot mai multe despre ea şi să o aplice în toate domeniile vieţii lor, cu efecte uluitoare de vindecare, eliberare, cunoaştere profundă de sine, optimizare.

Vă aştept cu drag în „Călătorie”!

Înscrierile se fac la email: patricia.cihodaru@gmail.com şi telefon 0722.65.71.55.

Conditii de participare: 
Pot participa persoanele care au citit cartea "Călătoria" de Brandon Bays, Editura Adevar Divin (http://www.divin.ro/).

Programul workshopului:
- Vineri 21 martie, între 18.00-21.00.
- Sâmbătă, 22 martie, între orele 10.00-18.00, cu pauză de prânz de 1 oră.

Locaţia: Hotel Moldova, Strada Anastasie Panu, 31, Iasi. 
Investiţie: 150 Ron.

Taxa trebuie achitată până pe data de 20 martie 2014 în contul:
Asociaţia pentru Dezvoltarea Inteligenţei Emoţionale
Adresa: Str. Funcţionarilor nr. 6A, Iaşi
CUI 29918490
Cod IBAN: RO97RNCB0076127450050001
Banca: Banca Comercială Română, Sucursala Sector 5, Bucureşti

La rubrica “Detalii plată” vă rog să treceţi: “Taxă workshop ........ (nume participant)”.

Trainer:
Patricia Cihodaru este psiholog şi psihoterapeut format în Psihoterapie Experienţială şi Psihoterapii Cognitiv-Comportamentale, precum şi în domeniile: sănătatea emoţională a copiilor şi adolescenţilor, formator de formatori, consiliere vocaţională şi Psychological Profiling.
Practică psihoterapia şi consilierea psihologică individuală a adulţilor şi copiilor de peste 10 ani şi a susţinut training-uri de dezvoltare a creativităţii, precum şi cursuri de dezvoltare personală şi sănătate emoţională pentru femei. Este membru fondator al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Inteligenţei Emoţionale, al cărei obiectiv este de a populariza şi promova sănătatea şi inteligenţa emoţională.
A studiat metoda „Călătoria” cu Brandon Bays şi echipa ei, devenind Practician Acreditat al metodei „The Journey” şi oferind în ultimii doi ani numeroase prezentări, workshop-uri şi sesiuni one-to-one în metoda „Călătoria”.

vineri, 9 august 2013

Cum să te protejezi de stresul profesional în profesia de avocat prin metoda „Călătoria”


O profesie cu grad mare de stres
Aproape cu un secol în urmă scriitorul rus Maxim Gorky spunea: „Când munca este o plăcere, viaţa e o bucurie! Când munca e o datorie, viaţa e sclavie!” David Margolick, în lucrarea More Lawyers Are Less Happy at their Work, a Survey Finds, afirmă: „Dacă Gorky avea dreptate, atunci pentru cei mai mulţi avocaţi viaţa e sclavie – insatisfacţia profesională în rândul avocaţilor este larg răspândită, profundă şi crescândă.”

Un studiu asupra avocaţilor din California realizat de RAND Institute for Civil Justice a constatat că doar jumătate dintre cei intervievaţi au spus că dacă ar trebui să o ia de la început ar opta pentru aceeaşi profesie. Într-un alt studiu din Carolina de Nord aproape 50% au afirmat că speră să renunţe la practica dreptului înainte de sfârşitul carierei lor, iar peste 40% au spus că nu şi-ar încuraja copiii sau alte persoane să practice Dreptul.

Cauzele stresului
Următorul pas al oamenilor de ştiinţă a constat în a identifica sursele insatisfacţiei profesionale în rândul avocaţilor. Rezultatele au arătat că respondenţii erau nemulţumiţi de:
  • Comercializarea profesiei de avocat – faptul că practica Dreptului devine tot mai puţin o profesie şi tot mai mult o afacere.
  • Presiunea tot mai mare de a atrage şi a păstra clienţii într-o piaţă cu o competitivitate feroce.
  • Faptul că trebuie să lucreze într-un mediu extrem de competitiv în care „agresivitatea, egoismul, ostilitatea, suspiciunea şi cinismul sunt larg răspândite”.
  • Faptul că simt că pierd controlul asupra timpului lor – pentru că trebuie să fie la dispoziţia clienţilor, a termenelor limită etc.
  • Lipsa de colegialitate în rândul partenerilor lor.
  • Imaginea publică depreciată.
  • Cel mai mult, însă, avocaţii au arătat că sunt nemulţumiţi de presiunea pe care timpul îndelungat alocat muncii o pune asupra vieţii lor personale. Stilul de viaţă pare să fie definit de expresia: „Trăieşte repede, mori tânăr!” (Live fast, die young!)
Ce e de făcut?
În aceste condiţii formarea profesională a avocaţilor trebuie suplinită şi de educaţia în plan emoţional. Instruirea continuă a avocaţilor trebuie să includă şi formarea de abilităţi de viaţă (aşa numitele „soft skills”) care să îi protejeze împotriva epuizării nervoase, să le educe rezistenţa psihică pe termen lung, să le îmbunătăţească deprinderile de comunicare şi relaţionare cu ceilalţi, să le fortifice stima de sine, să îi înveţe comunicarea non-violentă pentru a face faţă competiţiei nesănătoase din tagma lor etc. şi să-i ajute să facă faţă stresului prelungit şi emoţiilor negative cu care se confruntă datorită specificului profesiei.

“Predarea acestor competenţe emoţionale studenţilor la Drept, constituie o cale de a le amplifica profesionalismul”, afirmă John E. Montgomery, Profesor de Drept, fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Carolina de Sud.

„Călătoria” pentru avocaţi
O metodă care poate fi aplicată cu succes pentru combaterea diferitelor aspecte ale stresului profesional şi optimizarea performanţelor profesionale a avocaţilor este procedeul „Călătoria”, conceput de Brandon Bays, expertă în vindecarea minte-corp, speaker de renume mondial şi autoarea best-sellerului cu acelaşi nume.

Este vorba despre un cumul de tehnici simple, profunde şi eficiente prin care se conştientizează, se accesează şi se vindecă emoţiile negative reprimate de-a lungul timpului. Pornind de la premisa că stresul – chiar şi cel de care nu suntem conştienţi – se află la baza tulburărilor emoţionale şi a blocajelor şi limitărilor personale, tehnica este proiectată pentru a facilita accesul la evenimentul-sursă al stresului şi eliberarea de emoţiile negative stocate în psihicul şi fizicul nostru.

Metoda are o gamă largă de aplicaţii în cele mai diverse domenii – de la sănătate şi educaţie până la viaţa personală şi succesul profesional. Avocaţii pot beneficia la maxim de pe urma acestui procedeu întrucât el ajută la:
  • Combaterea stresului, a fricii de a vorbi în public/tracului;
  • Rezolvarea conflictelor şi dobândirea unei perspective sănătoase asupra competiţiei cu ceilalţi. În Anglia, utilizarea metodei în şcoli a dus la o reducere cu 97% a violenţei în rândul elevilor şi o creştere a ratei de promovare la 91-93%;
  • Prevenirea şi eliminarea epuizării fizice şi psihice: în Olanda angajaţii guvernului au la dispoziţie această metodă pentru a preveni suprasolicitarea la locul de muncă şi a vindeca sindromul burn-out;
  • Vindecarea ticurilor care s-au instalat după un şoc emoţional;
  • Eliminarea anxietăţii, a atacurilor de panică şi depresiei – în ţările nordice tehnica este subvenţionată de unele companii de asigurare pentru mai multe tipuri de boli;
  • Vindecarea stresului post-traumatic: în Africa de Sud „Călătoria” e folosită în serviciile de urgenţă ale spitalelor;
  • Eliminarea dependenţei de tutun, alcool, droguri. În Australia practicienii „The Journey” au utilizat metoda pentru a ajuta copiii străzii să renunţe la droguri şi a se vindeca de numeroase abuzuri şi traume;
  • Dezvoltarea capacităţii de gestionare sănătoasă a emoţiilor negative;
  • Depăşirea blocajelor interioare şi a limitărilor care ne împiedică să fim noi înşine şi să trăim la maxim de potenţial.

„Călătoria” din nou în România
Între 4-6 octombrie 2013, Brandon Bays va susţine pentru a doua oară la Bucureşti Seminarul "Journey Intensive" – celebru în peste 45 de ţări pentru beneficiile multiple pe care le aduce participanţilor în toate domeniile vieţii. În cadrul Seminarului Brandon Bays va preda noţiuni teoretice şi aplicaţiile practice ale metodei, precum şi un set de abilităţi avansate în acest procedeu care generează, după cum spune un absolvent al Seminarului, „un nivel de schimbare preţios şi rar”.

Vino la Journey Intensive pentru a face din munca ta o plăcere, iar din viaţă o bucurie!
Informaţii suplimentare şi înscrieri pe www.thejourney-romania.ro.



Există seminarii – şi există “The Journey”. Toate celelalte par doar o pregătire de fond pentru “The Journey”, unde are loc adevărata transformare. (Tom F., arhitect, absolvent al Seminarului „Journey Intensive”)


luni, 20 mai 2013

"Calatoria" spre o viata prietenoasa

Din noiembrie 2011, de când am participat la Praga la primul Seminar Journey Intensive şi in tot anul 2012, cand am urmat cursurile incluse în programul lui Brandon Bays pentru a deveni practician acreditat al acestei metode, am tot scris despre “Calatoria”.

Fiind psihoterapeut am căutat să mă instruiesc în mai multe orientări terapeutice pentru a avea o paletă cât mai largă de metode cu care să raspund celor care îmi intra în cabinet.
Dar nici una din cele studiate până acum nu are eficienţa, simplitatea şi profunzimea “Calatoriei”.
Ceea ce îmi place foarte mult la această tehnica de vindecare este, am mai spus-o, accesul la ceea ce Brandon Bays numeşte “Sursa”. Dar, desigur, mai sunt şi alte atuuri ale metodei. Cel despre care vreau sa vorbesc azi este faptul că ajungi să realizezi că Viaţa îţi este cel mai bun prieten.

Da, dupa ce inveti metoda "Calatoria" - prin care te poti elibera literalmente de durerile trecutului si de limitarile si blocajele care te impiedica sa-ti traiesti la maxim prezentul si iti poti construi un viitor in care potentialul tau se exprima pe deplin – VIATA TI SE DEZVALUIE MULT, MULT MAI PRIETENOASA.

Cei care au citit cartea “Calatoria” ştiu că în aşa numitul episod al “Focului de tabără” poţi vorbi cu toţi cei care te-au rănit, spunându-le despre durerea pe care ţi-au pricinuit-o cu sau fără voia lor. Este o parte crucială a procesului, unde se reconfigurează părerea pe care o avem fiecare despre ce ni se întâmplă în viaţă şi ce ne fac ceilalţi. Această parte a metodei antrenează o empatie profundă, dincolo de credinţele noastre limitatoare şi ne ajută să avem acces la sufletul celuilalt, la acea parte delicată din noi unde rezidă cele mai frumoase sentimente ale noastre şi, când suntem loviţi, cele mai ascunde dureri.

Procedeul scoate durerea la suprafaţă pentru a o elimina definitiv şi facilitează – prin multiple mini-procese – IERTAREA. Este un minunat prilej de a face pace cu cei din jur, cu tine însuţi, cu Viaţa însăşi.
În felul acesta:
- Ceea ce altădată numeai suferin
ţă, acum realizezi că este o lecţie la al cărei mesaj ai acces prin procedeele incluse în metodă.
- Ceea ce
altădată numeai duşmani devin prietenii cu care nu ai reusit până acum sa comunici clar.
- Ceea ce
altădată numeai rea intenţie din partea altcuiva vezi ca nu era decat rana celuilalt transformată in arma pentru a-şi apăra sufletul de şi mai multă durere.

Brandon Bays, autoarea metodei care poate face toate acestea vine pentru prima dat
ă in Romania intre 31 mai - 2 iunie 2013, la Rin Grand Hotel Bucuresti.
Te invităm al
ături de noi pentru a afla secretele metodei chiar de la cea care i-a dat viată si a o experimenta "pe pielea ta" sub indrumarea specializată a trainerilor!
Avem oaspe
ţi din intreaga Europă, atât ca participanţi, cât si ca indrumatori!

Inscrieri pe
www.thejourney-romania.ro.

duminică, 20 noiembrie 2011

Ce am învăţat din călătoria spre "CĂLĂTORIA"




Un eveniment mult asteptat: vezi pe www.thejourney-romania.com!
În vara anului 2011 o prietenă mi-a oferit cartea „Călătoria”, de Brandon Bays – povestea unei femei care şi-a ajutat propria vindecare de o tumoră abdominală lucrând asupra traumelor emoţionale din trecut. Ca urmare a strădaniilor ei de vindecare trupească, mentală şi emoţională, în şase săptămâni tumoarea ei, de mărimea unei mingi de baschet, s-a resorbit complet. Povestea ei este o mărturie vie a legăturii corp-minte-spirit şi un îndemn ca în demersurile noastre de vindecare să luăm în considerare toate dimensiunile fiinţei noastre.
Ulterior, Brandon Bays a reunit procedeele pe care le-a utilizat în acea perioadă din viaţa ei într-o metodă de vindecare pe care a intitulat-o „Călătoria” şi pe care o pune la dispoziţia tuturor la sfârşitul cărţii. Povestea ei şi a cazurilor descrise în carte, precum şi generozitatea cu care ea îşi oferă metoda tuturor, fără pretenţii excesive şi orgolioase de copy-right, a avut un puternic impact asupra mea. Atât de puternic încât în noiembrie 2011 am ajuns la Praga la un seminar intitulat „Journey Intensive”.
Am petrecut acolo trei zile extrem de vindecătoare din punct de vedere emoţional si spiritual. Prezentarea în sine, precum şi exerciţiile făcute în timpul seminarului, aveau loc pe un fond de acceptare totală a propriilor emoţii. Nimeni nu era judecat, criticat, nici o emoţie nu era respinsă, întrucât toate emoţiile au un mesaj pentru noi şi au nevoie, ca şi oamenii, de acceptare şi iubire. Aşa cum aveam să aflu, acceptarea şi iubirea dimensiunii emoţionale din noi constituie punctele cheie ale metodei – alături de iertare.
Am fost surprinsă să constat că mă simţeam ca un copil care abia învaţă să meargă, deşi până atunci considerasem că, de-a lungul a mai bine de 14 ani de dezvoltare personală şi de formare în psihoterapie, problemele mele personale erau „lucrate”. Adevărul pe care l-am descoperit acolo era că mai aveam ceva drum de parcurs până să ajung să mă accept total, aşa cum ne îndruma echipa lui Brandon Bays.
Pentru aceasta trebuia ca fiecare dintre noi să ne dăm voie, în sfârşit, să simţim tot ce simţeam, să fim cu adevărat noi înşine, dincolo de minciunile pe care ni le spunem sau ni le spun alţii despre noi, dincolo de judecăţile sau criticismul la adresa noastră sau a altora care ne face să ne dorim, ca tot românul, „să dăm bine”, chiar şi când, poate, nu suntem totdeauna bine.
Învăţasem mai demult că vindecarea începe cu acceptarea totală a trăirilor proprii. Dar am descoperit că învăţasem doar teoretic. Am aflat ca emoţiile personale, chiar şi cele pe care noi le etichetăm drept negative, sunt doar straturi care acoperă adevărată Lumină a esenţei noastre. Procesate adecvat, tocmai aceste emoţii ne pot duce spre ceea ce suntem cu adevărat, spre Realitate fiinţei noastre – adică spre ceea ce Bradon numeşte „Sursa”, creştinii numesc Spirit sau Suflet, indienii numesc Sinele Divin ş.a.m.d. (M-a fascinat dintotdeauna cum oameni din diferite tradiţii pun nume diferite aceloraşi realităţi şi nu am înţeles niciodată de ce se ceartă diferite religii din moment ce toate par să conveargă în punctele esenţiale).
Pe scurt, am cunoscut şi absorbit „în celulele mele”, cum spune Brandon Bays, o metodă bazată pe adevăr şi onestitate mentală şi emoţională. Am recunoscut că nu pot pleca în propria vindecare sufletească decât de acolo de unde mă aflu, recunoaşterea, cu sinceritate, a locului în care mă aflu fiind prima condiţie a vindecării durerilor din trecut sau prezent.
Brandon Bays pune, deci, accentul pe exprimarea emoţiilor şi pe evitarea ascunderii lor (reprimarea emoţiilor fiind patogenă). În munca ei, Brandon Bays porneşte de la cercetările dr. Candace Pert care a demonstrat că atunci când trăim un şoc emoţional şi ne închidem în noi înşine, neputând sau nedorind să spunem ce simţim în momentele de cumpănă din viaţa noastră, în corp apar modificări ale chimismului care blochează receptorii celulelor şi le izolează de restul celorlalte celule. Acest mecanism, repetat în timp – pentru că nu există manuale privind gestionarea emoţiilor – duce la boli emoţionale sau fizice.
De aceea, după acceptarea propriilor emoţii reprimate de-a lungul timpului, vindecarea continuă cu exprimarea a ceea ce nu am putut spune şi apoi cu iertarea. Accentul pus pe iertarea celor care ne-au greşit este mesajul principal, profund generos, al acestui proces de vindecare – şi de altfel, noi, ca şi creştini, ştim foarte bine asta. Doar că eu, personal, nu ştiam cum anume să fac acest proces de iertare – şi prin „Călătoria” am primit, ca să zic aşa, un set de paşi „how to”.
M-am întors cu inima plină: mă simteam mai deschisă, mai uşoară, mai spontană, mai liberă şi plină de recunoştinţă şi admiraţie în faţa acestui mesaj atât de generos şi bogat: dacă fiecare dintre noi şi-ar respecta trăirile interioare, dacă am învăţa să ne iubim si să ne iertăm pe noi şi pe ceilalţi, să spunem ce ne doare, am şti, poate, mai bine, să respectăm şi ce simte cel de lângă noi şi ne-am deschide cu adevărat spre Adevărul din noi, spre oamenii de lângă noi şi spre VIAŢĂ.
Dincolo de toate, Brandon Bays ne-a transmis un mesaj al păcii şi iubirii care începe în noi înşine - un mesaj profund uman.