ADHD: Când e boală și când ascunde de fapt o suferință emoțională?

ADHD înseamnă ”Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție”. Persoanele/copiii care au cu adevărat această boală au un metabolism anormal al dopaminei în creier și nu pot din motive fiziologice să stea locului sau să-și focalizeze atenția.

ADHD-ul este, în mod trist, o modă a zilelor noastre când vine vorba de problemele cu care se confruntă copiii care sunt mai activi decât cei din jur și părinții acestora. Multe dintre diagnostice nu corespund însă realității, agitația copilului putând să ascundă de fapt o problemă emoțională – o depresie sau o anxietate. Odată rezolvată problema în sufletul copilului, dispare și agitația lui.

Un foarte bun criteriu de diagnostic diferențial pentru a ști dacă un copil are ADHD este următorul: Copilul tău are măcar o activitate asupra căreia poate sta concentrat mai mult de 1-2 minute? Dacă răspunsul este da, atunci nu are ADHD, ci exprimă prin hiperactivitatea lui o suferință emoțională sau ruleaază în fundalul minții lui o problemă căreia nu îi găsește răspuns. Sau ambele.

Am tradus parțial un articol (Sursa: https://curiousmindmagazine.com/harvard-psychologist-says-adhd-largely-fraud/) pe această temă, pentru a fi de folos părinților care se întreabă dacă puștiul lor are această boală și este cazul să înceapă să îl îndoape cu medicamente.

”Într-un interviu acordat revistei online Spiegel, unul dintre psihologii cei mai bine clasați de la Harvard din secolul 21, Jerome Kagan de la Universitatea Harvard a dovedit suficient curaj și expertiză profesională pentru a compara psihologia cu o piesă de mobilier putrezită.

Kagan propune o evaluare a companiilor farmaceutice spunând că multe dintre ele cataloghează un număr ridicol de oameni ca fiind bolnavi mintal pentru propriul lor interes.

Ce este ADHD-UL?

Este o tulburare mentală care îi face pe oameni să fie incapabili să-și păstreze focalizarea, să-și ducă sarcinile la bun sfârșit și să se concentreze. În plus, aceasta îi face să fie excesiv de activi, adesea până la agitație.  

Oamenii care suferă de această tulburare nu pot duce la bun sfârșit cu calm un proces de luare de decizii, ci se năpustesc în judecăți și acțiuni pripite. Drept rezultat, ei pot deveni poveri pentru societate.

Kagan a petrecut zeci de ani la Universitatea din Harvard făcând cercetări asupra dezvoltării copiilor. Conform observațiilor sale, motivul pentru creșterea drastică a numărului de copii diagnosticați cu ADHD constă doar în definițiile diferite date stărilor lor mentale. El afirmă că acum 50 de ani aceeași copii care nu erau atenți în clase erau definiți ca leneși.

Astăzi psihologii găsesc o ”tulburare” la orice copil care este mai activ decât restul sau care nu are rezultate bune la școală. Apoi, după un diagnostic pus cu atâta ușurință, copiii sunt puși pe medicație pentru a fi ținuți sub control.

Conform lui Kagan nu este deloc nevoie de așa ceva, întrucât acești copii nu au un metabolism anormal al dopaminei. Doctorii pur și simplu prescriu medicamentele pe care le au la dispoziție doar pentru că asta este soluția cea mai simplă pe care o au la îndemână.

Kagan consideră că decizia dacă un copil este bolnav mintal trebuie să fie luată după un proces mai amănunțit și mai precis. După interviuri rapide cu copii și adolescenți mai mult de 40% dintre ei sunt clasificați ca depresivi.

El nu este de acord cu cele mai noi practici medicale care îi clasifică imediat ca bolnavi mintal, deoarece cercetări mai amănunțite arată că doar 8% dintre aceștia au într-adevăr o boală mentală gravă.

O soluție mult mai bună ar fi să se găsească o cale de a-i ajuta pe acești copii să rezolve problemele cu care se confruntă și să-și diminueze anxietatea. Consecința clasificării tinerilor ca bolnavi mintal este că îi face să își piardă încrederea în sine.

Este interesant că observațiile sale își au rădăcina în ppropria copilărie – când era copil el se bâlbâia și era foarte activ și a putut depăși toate acestea datorită modului pozitiv în care mama sa a perceput comportamentele sale. În loc să accentueze problema, ea îi spunea că este un copil ca toți ceilalți doar că mintea lui lucrează mai repede decât limba, așa că el a crezut că este inteligent, și nu bolnav mintal, cum ar fi fost diagnosticat astăzi.  

Sugestia lui Kagan este ca în loc să îi punem pe copii și pe tineri pe medicamente mai sănătos este să îi ajutăm să își identifice cauzele tristeții sau anxietății și să le rezolve.”

Concluzia: Metodele de vindecare emoțională trebuie puse la îndemâna părinților, adulților, copiilor și adolescenților ca instrumente de adaptare la o lume tot mai imprevizibilă.

Viziunea mea este că în viitor – sperăm în cel apropiat – fiecare copil va crește știind ce să facă cu furia lui, cu fricile, cu durerea, neputința, vulnerabilitatea, singurătatea, neîncrederea în sine etc.

Unul dintre cursurile pe care le-am creat cu acest scop de popularizare a cunoștințelor în acest domeniu este Seminarul ”Journey for kids”, pe care îl voi susține în această primăvară la Timișoara, între 21-22 aprilie 2018.

Detalii și înscrieri aici: http://www.scoalaemotiilor.ro/events/vindecarea-emotionala-copiilor-prin-metoda-journey-journey-kids/