Terapia de cuplu - ce e bine să ştii

Uneori, când simţi că lucrurile nu merg bine în relaţia cu partenerul tău de viaţă, poţi opta pentru o terapie de cuplu. În acest caz îţi va fi util să ştii câteva principii de bază:

1.       Terapeutul vede relaţia ca pe o entitate de a cărui sănătate se ocupă. Cuplul este sănătos atunci când, în spaţiul de iubire care se presupune că se află la baza constituirii unui cuplu, ambii parteneri au loc să fie ceea ce sunt, există respect reciproc şi sunt susţinuţi să îşi atingă maxim de potenţial. Aşadar, prioritatea terapeutului va fi la început funcţionarea cuplului ca întreg şi scopul va fi ca relaţia să meargă. Doar dacă relaţia devine toxică pentru unul sau ambii parteneri  se recomandă destrămarea acesteia. 

2.       Aproape toate problemele în cuplu sunt probleme de comunicare. Comunicare înseamnă „a pune în comun” – adică a împărtăşi ce e important pentru tine, a fi alături „la bine şi la greu” şi a cuprinde în spaţiul conştiinţei tale universul interior al celuilalt, cu toate diferenţele cu care el/ea vine „la pachet”.

3.       Provocarea cea mai mare sunt tocmai aceste diferenţe – poţi avea tendinţa să crezi că iubitul/iubita e o prelungire a ta care se va comporta cum îţi doreşti tu doar pentru că te iubeşte: va avea aceleaşi standarde de curăţenie, va avea doar aceleaşi hobby-uri ca şi tine, îi vor plăcea doar aceiaşi oameni ca şi ţie, îţi va iubi familia aşa cum o iubeşti tu etc. Deşi pare greu de crezut, chiar dacă nu îţi e identică în gândire, ritm, preferinţe, persoana aceea te iubeşte.

4.       Relaţiile de putere nu au ce căuta în cuplu. Indiferent din ce motiv crezi că trebuie să te poziţionezi ca superior celuilalt („ştiu mai bine, „am dreptate”, „el/ea  nu a învăţat asta nicăieri”), nu o face. Pentru că asta distruge comunicarea. De aceea, terapeutul te va atenţiona dacă ai tendinţa în cadrul sesiunii să îl domini pe celălalt. Când domini, nu comunici, pentru că a comunica înseamnă un flux de informaţie în ambele direcţii. Cel ce domină nu acceptă să îi vină alt feedback decât cel pe care vrea să îl audă. Cel ce domină are nevoie de ajutor. Un om împăcat cu sine, liniştit şi fericit nu are nevoie să domine în viaţa personală. Relaţia de cuplu este menită să fie una de completare şi împărtăşire, ca piesele dintr-un puzzle.

5.       În terapia de cuplu nu ne culcăm pe canapea. Suntem activi. Iubirea e construită din verbe, îmi place să zic. De aceea vi se vor recomanda uneori „teme pentru acasă”, adică să faceţi lucruri pe care până în prezent nu le făceaţi sau să le faceţi altfel decât până acum. Aceasta va presupune anumite eforturi de auto-depăşire, de ieşire din zona de confort şi e nevoie ca ambii să facă aceste eforturi. Şi pentru că termenul „efort” sună… epuizant, puteţi opta pentru a face schimbările necesare în joacă, cu umor, creativitate şi bucurie.

6.       Iubirea e perfectă, relaţia e imperfectă datorită condiţionărilor noastre (a se vedea în acest sens cartea „Iubiri perfecte, relaţii imperfecte”, de John Welwood). Aducem în cuplu obiceiurile – şi bune şi rele – ale părinţilor noştri şi ale altor adulţi care ne-au servit drept modele în formarea noastră ca oameni. Fricile, modurile de răspuns la furie şi la alte emoţii negative, blocajele, nesiguranţele lor – pe toate le purtăm în noi. Unii chiar declară „Nu vreau să fiu ca părinţii mei”, dar în lipsa unui demers conştient de evoluţie interioară, ne vom mişca pe „rotiţa de hamster” a ceea ce am preluat din mediul în care am crescut.

7.       Uneori terapeutul va recomanda terapie individuală pentru că unul dintre parteneri – sau ambii – are/au comportamente nesănătoase - prin aceasta înţelegând comportamente care arată că există o durere sufletească ascunsă ce în timp se poate agrava dacă e lăsată netratată şi poate afecta atât sănătatea individuală, cât şi dinamica relaţiei. De aceea, dacă ţi se recomandă asta, nu o lua personal. Terapeutul nu face asta pentru că ia partea celuilalt, nici pentru că te consideră defect, ci pentru că îşi doreşte să vindeci rana emoţională. Vindecarea ta va contribui apoi la facilitarea terapiei de cuplu, pentru că eliberându-te de rănile afective nu le vei mai proiecta pe cei din exterior (mai multe despre mecanismul proiecţiei în relaţii găseşti aici).

8.       Asumă-ţi responsabilitatea pentru rănile proprii şi pentru eventualele greşeli. Nu suntem responsabili pentru rănile emoţionale la care am fost expuşi în copilărie, dar ca adulţi avem responsabilitatea să ni le vindecăm. Altfel vom tinde să proiectăm pe cei din jur - şi cel mai mult pe partenerul din cuplu – fricile, durerile, învinovăţirile şi alte emoţii negative pe care le purtăm în noi din trecut. Dacă intensitatea răspunsului tău emoţional la un comportament al iubitului/iubitei este mult peste dimensiunea realistă a situaţiei şi a daunelor produse este posibil să ţi se fi apăsat un buton sensibil. În acest caz, asumă-ţi cu curaj că o parte din problemă este la tine şi cere ajutor pentru a te elibera de poverile emoţionale din trecut. La terapie nu eşti la judecător, ci eşti primit într-un spaţiu de acceptare în care poţi conştientiza efectele propriilor acţiuni asupra ta şi a celuilalt şi poţi corecta traseul pentru ca amândurora să vă fie bine. Uneori vei lăsa tu de la tine, alteori celălalt va face asta.

9.       Nu te aştepta ca efectele să se vadă imediat. Relaţia nu e niciodată statică. E ca într-un dans. Armonia se construieşte pas cu pas şi în timp, cu exerciţiu din partea amândurora. Şi chiar dacă există recăderi uneori, ceea ce aţi construit împreună rămâne. Foloseşte paşii înapoi pentru a dobândi perspectivă, a vedea ansamblul

10.   Şi da, aveţi nevoie de răbdare, de a fi umani, blânzi cu voi înşivă şi cu cel de alături.

A apărut cartea mea ”Geniul emoțiilor: Ghid către inteligența ascunsă a sufletului”

 Acum mai bine de 4 ani am început să scriu o carte. Îmi doream să fie un manual pentru prevenția îmbolnăvirilor emoționale. Ideea plutea în aer de ceva vreme, dar un tânăr de 19 ani avea să-mi dea startul brusc să trec la treabă:

„Cum să fac să nu mai am emoții? Mă puteți ajuta să scap de ele pentru totdeauna?” – m-a întrebat el. Trecuse în ultima vreme prin câteva situații neplăcute în urma cărora se simțea trădat, furios, devalorizat – stări pe care le numim de obicei „emoții negative”. Așa că, neștiind ce să facă cu aceste trăiri, își dorea, pur și simplu, să nu le mai experimenteze și credea că are nevoie de vreun fel de „analgezic emoțional” pe care eu trebuia să i-l prescriu. 

Pentru câteva secunde, mi-am imaginat efectele asupra vieții lui dacă i-aș fi răspuns că da, pot să îl fac să nu mai aibă emoții niciodată: l-aș fi „ajutat” să devină un robot, exclusiv rațional, fără vreo vibrație interioară. L-aș fi „ajutat” să își anuleze tot atâtea resurse importante pentru adaptare, evoluție, împlinire sufletească și creativitate. L-aș fi „ajutat” să ucidă geniul tăcut al sufletului lui care se exprimă prin emoțiile noastre, chiar și prin cele negative.

Întrebarea lui m-a atins într-un fel special, transportându-mă instantaneu în propria adolescență, când îmi pusesem aceleași întrebări și îmi începusem căutările în domeniul emoțiilor. Doar că pe vremea aceea, la noi în țară nu prea existau psihoterapeuți. Așa că am devenit eu unul, căutând răspunsuri la această întrebare, care se reîntorcea acum la mine prin timp, chemându-mă parcă să împărtășesc răspunsurile găsite prin experiență proprie și prin experiențele de viață ale celor cu care am lucrat. 

I-am explicat lui Sorin că emoțiile nu sunt rele în sine, dar că durerea emoțională, deși invizibilă, poate avea efecte devastatoare asupra sufletelor și vieților noastre. La fel cum e bine să știm ce să facem și unde să cerem ajutor când avem dureri fizice, este sănătos să știm ce să facem când avem emoții negative și la cine să apelăm pentru sprijin.

Acesta a fost momentul când am început să scriu. Nu credeam că voi lucra la ea atât de mult timp. A fost o perioadă de inspirație, documentare și de bucurie a scrisului, alimentată de pățaniile din cabinetul de psihoterapie. De aceea spun că e o carte din viață, țesută cu viață.

Mesajul principal al cărții este că emoțiile de toate tipurile – chiar și cele numite de obicei negative – sunt semnale prețioase de la suflet, al căror sens merită descifrat pentru atingerea și păstrarea echilibrului interior.

Emoții avem cu toții. Ceea ce ne lipsește este cunoașterea unor instrumente de procesare conștientă a lor, pentru a crea o armonie rațiune-simțire, pentru a nu mai reprima emoțiile negative și/sau a nu le mai arunca asupra celor din jur.

Cartea a văzut lumina tiparului acum, în ianuarie 2021.

Poți afla mai multe detalii despre ea aici: www.patriciacihodaru.ro/geniul-emotiilor

Cum să ”ataci” atacul de panică ca să nu mai revină

Ce NU funcționează când vrei să scapi de panică/anxietate
De-a lungul practicii mele psihoterapeutice, dar și în lucrul cu propria mea anxietate, am constatat că următoarele tipuri de abordări nu funcționează când e vorba de eliberarea de panică și anxietate:

·         Să iei doar tratament medicamentos fără a lucra și psihoterapie, adică fără a adresa și cauzele emoționale și mentale ale panicii ori anxietății. Când încetezi tratamentul, dacă nu ai eliminat cauzele psihice, panica poate reapărea. În plus, în cadrul psihoterapiei deprinzi abilități de viață care te ajută să răspunzi altfel, mai sănătos, la situațiile de viață care ți-au determinat până acum stările de rău;

·         Atitudinea: ”Să mă vindece altul, să-mi dea pilula magică, fără ca eu să-mi aduc vreo contribuție”. Dar pentru a ne elibera de emoțiile negative este absolut necesar să ne asumăm responsabilitatea și să lucrăm conștient cu noi înșine. Cei din jur ne pot îndruma, ne pot ține de mână, dar nu pot face pașii în locul nostru.

·         Abordările bazate doar pe prelegeri teoretice nu funcționează. Eliberarea de emoțiile negative se face prin procedee care implică experiență directă, conștientizând ce simți, identificând situațiile-cauză și învățând cum anume să te eliberezi de emoțiile negative și cum să dai răspunsuri mai sănătoase la situații similare cu cele din trecut cu care, eventual, te mai poți întâlni în viitor.

·         Rezultatele sunt parțiale când se lucrează doar în plan mental (adică se vizează schimbarea modului de a gândi despre stările de teamă) și la nivel corporal (relaxare, exerciții de respirație etc.) fără a accesa și elibera emoțiile-rădăcină care alimentează atacurile de panică ori anxietatea. În lipsa adresării cauzelor profunde, panica poate reveni oricând și te aruncă iar în spirala ei descurajantă și blocantă.

·         Nu poți cu mintea să te eliberezi de emoții. Cu mintea te poți ajuta să reglezi intensitatea emoțiilor, dar nu să te eliberezi de ele. E ca si cum ai mâncat o hrană nedigerabilă și tu încerci să ajustezi cu mintea ceea ce simți – ”Lasă, că mă voi simți mai bine ulterior”, când, de fapt, tot ce ai de făcut este să elimini acea hrană din sistemul tău.

Cum ne eliberăm atunci de panică ori anxietate? 

Acestea sunt verigile lipsă pe care eu le-am constatat în lucrul cu pacienții mei. Am ajuns, astfel, să concep un model de abordare a atacurilor de panică și a anxietății care a dat rezultate foarte bune în eliberarea de ele. Este un model complet, în care am reunit procedee din diferitele tipuri de terapii pe care le-am studiat și aplicat și care se adresează tuturor dimensiunilor ființei tale unde frica se poate cuibări (corp, minte, suflet) pentru a o elibera definitiv.

Îți prezint și ție harta acestui drum, în speranța că atunci când vei ști ce ai de făcut vei merge cu inima ușoară la medic și la terapeut, nu vei mai avea rezerve față de psihologi – ori teamă de ei – și vei elimina și alte eventuale blocaje pe care le-ai putea întâmpina în demersul tău de vindecare.

În cadrul acestui model lucrăm toate dimensiunile ce trebuie adresate atunci când este vorba despre eliberarea de panică și/sau anxietate, adică:

·         Dimensiunea corporală: aici ne referim la posibilele cauze fiziologice ale atacurilor de panică – variații ale glicemiei, oboseală cronică, lipsă vitamine sau minerale, dezechilibre hormonale – și cum le putem adresa pe fiecare;

·         Dimensiunea mentală: unde identificăm ce tipuri de gânduri ne alimentează temerile și cum putem să operăm cu ele pentru ca să nu mai amplificăm frica cu mintea;

·         Dimensiunea emoțională – aici învățăm să nu ne mai temem de frică, aflăm care este rolul ei în sistemul corp-minte-emoții și învățăm să lucrăm asupra emoțiilor negative pe care le-am trăit cândva și, pentru că nu am știut ce să facem cu ele, le-am reprimat, le-am ”băgat sub preș”, de unde ele pot reveni sub forma anxietății sau panicii.

·         Dimensiunea spirituală – cu capcanele și resursele ei. Adesea, pe drumul nostru în spiritualitate ne dorim să ”fim Zen” și tindem să ”aruncăm sub preș” emoții care ne dor și pe care ar fi sănătos să le abordăm conștient. Soluția este să fim sinceri cu noi înșine și să eliberăm cu adevărat aceste emoții din noi înșine, fără a mai reprima ori a nega aceste stări. Adevărata spiritualitate începe cu adevărul și începe de acolo de unde ne aflăm, nu de unde am vrea să fim.

Obstacolul pe care l-am constatat cel mai adesea în această abordare multi-dimensională constă în faptul că unele persoane se opresc la faptul că se simt bine după prima ședință care adresează partea corporală. Se simt bine, dar nu se fac bine. Rezultatul? Atacurile de panică revin. Ele sunt semnale de la corpul nostru care trebuie să-și spună mesajul și abia apoi ne vor lăsa în pace, așa că dacă nu adresăm cauzele profunde anxietatea se va întoarce.

La cei care, însă, urmează tot acest parcurs, atacul de panică este ”atacat” din toate părțile. Ca urmare, stările de rău nu mai revin. La unii nu mai revin după primul nivel adresat, la alții după al doilea, după ce învață să gândească rațional, dar cei mai mulți au nevoie să lucreze și în plan emoțional, iar alții trebuie să își clarifice și aspectele spirituale ale viețiii lor.

Efectele constatate ale acestui mod de abordare:

-       Îți recapeți liniștea și siguranța și știi ce ai de făcut în cazul în care te-ai mai confrunta cu atacuri de panică sau cu situațiile care până acum au cauzat atacurile de panică;

-       Aceasta îți redă stăpânirea de sine și încrederea în sine;

-       Ești mai relaxat cu emoțiile tale, chiar și cu cele negative;

-       Mintea, corpul și emoțiile sunt în armonie, nu mai luptă unele cu altele.

Dacă vrei să parcurgi acesti drum al eliberării de panică și anxietate împreună cu mine, înscrie-te la cursul online ”Liber de panică și anxietate în 6 pași”, aici: www.patriciacihodaru.ro/curs.

Cum să scapi de frica de frică în atacuri de panică (și nu numai) (I)

În ultima vreme am avut tot mai mulți pacienți cu atacuri de panică și/sau anxietate. O teamă apărută brusc și care tot crește, aparent fără motiv, senzație de sufocare, bătăi accelerate ale inimii, senzație de neputință, slăbiciune, nod în gât, greață, transpirații, valuri de căldură ori de răceală... ș.a. – cam asta experimentează cei care trec prin astfel de stări.

Toate aceste simptome apar dintr-odată în corp, ca de nicăieri. Evident, asta sperie, pentru că ai sentimentul că nu mai poți controla nimic – începând cu corpul tău. Plus teama – uneori extremă – că nu vei apuca să ajungi într-un loc unde să te simți în siguranță, că vei cădea sau chiar că vei muri. E de ajuns să simți toate astea o singură dată și poți dezvolta frica de... frică. Evident că nu o vei percepe așa. Dar vei evita cu rigurozitate locurile unde ai trecut printr-un atac de panică ori o teamă nejustificată de condițiile concrete în care te afli. De exemplu, ești singur într-o cameră, în deplină siguranță, dar pulsul tău e la cer, respiri greu, simți apăsare în piept și... ți-e frică de... nici tu nu știi de ce anume.

Se dezvoltă astfel frica de frică. Până când nu ai o explicație clară a ceea ce se întâmplă în corpul și sufletul tău vei continua să te temi de aceste stări. Pentru că nu avem educație emoțională, când ne confruntăm cu stări emoționale negative – mai ales de amploarea celor din atacurile de panică, frica de frică este de fapt o frică de necunoscut. Apar și gândurile catastrofizante, de genul ”De ce mi se întâmplă asta?”, ”E groaznic!”, ”Probabil am ceva grav!” etc.- și tabloul e complet.

Așadar, mi-am propus să descifrez puțin din secretele panicii pentru a nu vă mai teme de ea. O mare parte din terapie își atinge scopul când persoana învață să nu îi mai fie frică de stările ei, odată ce le înțelege rostul.

Voi aborda acest subiect în două episoade:

·  Mai întâi voi vorbi mecanismele corporale ce intră în acțiune când ai atac de panică

·  Apoi voi explica mecanismele sufletești ale panicii și anxietății

I. Mecanismele corporale ale panicii

Primul pas, desigur, este să faci investigații medicale să te asiguri că ești sănătos fizic sau să identifici posibile cauze ale stărilor neplăcute cu care te confrunți. Dacă totul iese bine, dar tu continui să te simți rău, e cazul să abordezi partea psihologică a problemei.

Cum are loc un atac de panică

-          In faza 1 apar factorii declanşatori care pot fi:

o   externi: o dispută cu cineva, o veste proastă, un stimul care acţionează brusc, consum de stimulente etc.

o   interni: modificări endocrine, scăderea nivelului de glucoză în sânge, contracţii musculare, consum de cafea sau alte substanțe stimulente etc.

-          În faza 2 simțim o uşoară amplificare a unor senzaţii corporale neobişnuite sau dezagreabile : palpitaţii, respiraţie accelerată, transpiraţii, ameţeli, senzaţie de leşin.

-          În faza a treia, atenția ne e atrasă spre interiorul organismului: faptul că ne concentrăm asupra simptomelor le face mai uşor de detectat şi le amplifică.

-          In faza 4 intră în joc mintea: interpretăm catastrofic ceea ce se întâmplă (persoana îşi spune în gând că simptomele sunt periculoase, că îşi va pierde controlul etc.

Toate aceste faze se desfășoară în câteva zeci de secunde până la câteva minute și stările de teamă și simptomele asociate ating culmea în decurs de 10 minute.

Când ne cuprinde teama, în corp apare fiziologia fricii: corpul intră pe modul ”luptă sau fugi”, iar în stări puternice de frică îngheață, pur și simplu. Intră în acțiune sistemul nervos simpatic, tot corpul e în alertă, mușchii se contractă ca să fugă ori să lupte. Poți avea senzația ”mi se înmoaie picioarele” pentru că secreția de adrenalină duce la vasodilatația picioarelor. 

Așadar, ori de câte ori simțim frică în corp se produc genul acesta de modificări. Deci, dacă ai atac de panică și știi că ești sănătos fizic, renunță la gândurile ”Sigur am ceva grav” care pot fi alimentate de stările negative pe care le ai. Spune-ți doar: ”Corpul meu își reglează parametrii, în câteva minute îmi revin”.

De asemenea, nu e indicat să bei alcool, să fumezi ori să bei cafea pentru a te liniști. Stimulentele pot conferi pe moment o falsă senzație de liniștire, dar de fapt cresc nivelul de alertă al sistemului nervos, așa că vei fi predispus la noi stări de teamă bruscă – de exemplu, nu faci atac de panică, faci atac de cafea. Așa că, cel puțin pe durata terapiei atacurilor de panică, renunță la consumul acestor substanțe – sau cel puțin limitează-l.

Remediile ”corporale” ale atacurilor de panică și/sau anxietății, includ:

• Practica regulată a relaxării: învață o tehnică de relaxare. Nu ai nevoie să fii asistat decât prima dată, apoi poți face singur acasă.
• Exerciţii fizice cât de multe poți, pentru că scad anxietatea şi cresc tonusul psihic – când faci sport în creierul tău se secretă endorfine, hormonii fericirii, care au și rol anxiolitic.
• Exerciţii de respiraţie: Respiraţia este foarte importantă în momentul în care se declanşează atacul de panică. Când apar primele semne de teamă poți folosi respiraţia abdominală sau respirația în 4 timpi şi te vei linişti în câteva minute.

Acestea sunt primele strategii pe care trebuie să le deprinzi pentru a scăpa de atacurile de panică. Țin însă să te avertizez că ele sunt ”tratamente simptomatice”, ca atunci când ai dureri de cap și iei Nurofen (îți trece durerea, dar nu știi care e cauza ei și nici nu ai rezolvat-o, așa că durerea poate reapărea oricând).

Aceste strategii, așadar, te vor liniști pentru moment și te vor ajuta să gestionezi ce ți se întâmplă când apare starea de teamă. Dar dacă nu adresezi cauzele profunde ale atacurilor de panică, ele vor reapărea. Aici intră în joc mecanismele sufletești – mentale și emoționale – de generare și întreținere a atacurilor de panică, despre care voi vorbi în episodul următor.

Dacă vrei să afli mai multe informații despre cum să te eliberezi de atacurile de panică și anxietate intră aici: www.patriciacihodaru.ro și abonează-te la Minicursul gratuit ”Cum să te eliberezi de atacuri de panică și anxietate: Ghid spre echilibru”.

Seminarul ”Journey Experience” la Constanta

Seminarul ”Journey Experience” este cel care a dat un nou curs vieții mele acum 8 ani de zile, în octombrie 2011, când am văzut-o pentru prima oară pe Brandon Bays pe scenă la Praga – pentru că pe atunci seminariile Journey nu se țineau și în România.

Brandon ne-a purtat atunci – și de atunci încoace – într-o călătorie spre noi înșine, spre partea cea mai frumoasă, mai puternică și creativă din noi înșine, învățându-ne cu profesionalism și rafinament cum să străpungem vălurile de emoții negative care acoperă strălucirea Sinelui Superior și să ne eliberăm de ele.

Seminarul de bază în metoda Călătoria nu oferă doar instrumente practice de a gestiona emoțiile negative care ne blochează viețile, relațiile, carierele, ci contine o bogatie de mesaje profund umane si ne transformă radical perspectiva asupra a ceea ce noi numim de obicei ”emoții negative”, privindu-le ca pe tot atâtea mesaje intuitive și generând astfel un grad imens de libertate interioară.

Scriu toate acestea pentru că săptămâna viitoare voi susține acest seminar la Constanța, așa că dacă știți persoane care au nevoie de astfel de cunoștințe și instrumente de gestionare a vieții interioare, vă rog să distribuiți – iar pe cei care vă îndeamnă inima să veniți, vă aștept să ne regăsim în minunata atmosferă a seminariilor ”Journey”.

Sunt 3 zile de lucru interior intens, concentrat, după care, cum spuneam, acum 8 ani, viața mea s-a împărțit în ”înainte de Journey” și ”după Journey”.

Linkul la evenimentul pe Facebook il gasesti aici:

https://web.facebook.com/events/520725735345090/

Reflecții la sfârșit de terapie

Azi o clientă a mea a venit în cabinet cu următorul discurs: ”Mă simt mult mai bine, m-ați ajutat mult, doresc să închei ședințele.”

Nimic nu mă bucură mai mult. Este ca și cum cineva mi-ar da un premiu mult râvnit. Semnul succesului unei terapii este independența pacientului: când omul și-a revenit din groapa interioară unde era căzut, s-a ridicat la suprafață și e gata să meargă mai departe, accesându-și resursele și știind că viața îi va mai aduce, poate, și coborâșuri, dar fiind acum mai pregătit să le parcurgă – cu mai puțină dramă, cu mai multă maturitate, încredere în sine și fără a se mai lăsa definit de cei din exterior care nu știu ce se întâmplă în mintea, sufletul sau viața ei/lui, deci oricum nu pot oferi definiții valide.

Am construit, așadar, împreună cu clienta mea, trusa de instrumente pe care le-a dobândit pe parcursul terapiei: adică o listă cu ceea ce a învățat și ceea ce a ajutat-o cel mai mult să atingă obiectivele pe care ni le-am propus în prima ședință (eram după 3 luni și jumătate de terapie). Trec aici doar câteva dintre ele:

-          ”În ceea ce privește sentimentul de inferioritate pe care îl aveam, am realizat că fiecare om are locul și menirea lui în viață”;

-          ”Legat de anxietatea de performanță, dacă ratez un examen sau o poziție profesională înseamnă că mai am de învățat/de așteptat sau pur și simplu poate drumul meu nu trece pe acolo, am altă direcție de urmat”;

-          ”Frica de abandon dispare când știu că ce este al meu rămâne al meu orice ar fi, ce nu este al meu va dispare oricât m-aș strădui să îl păstrez și oricâte compromisuri aș face pentru asta”;

-          ”Când viața îmi va pune pe tavă și fructe amare, am învățat să caut ce avantaje îmi aduc acele fructe”.

Etc. etc. Dar ce a contat cel mai mult, a spus ea, ”au fost acele eliberări emoționale” – adică exerciții de conștientizare și exprimare a emoțiilor reprimate în trecut care o țineau prizonieră și nu o lăsau să vadă decât o realitate orientată împotriva ei. De exemplu, dacă până acum asocia un magazin dintr-o anumită zonă a orașului cu stări negative pentru că ani de-a rândul, trecând pe acolo, era foarte nefericită, astăzi, trecând pe lângă acel magazin, l-a văzut ca pe... un simplu magazin, neutru, fără încărcătura emoțională pe care de obicei i-o atribuia.

Am privit-o cu admirație și bucurie. Da, succesul ei terapeutic a avut drept prim ingredient dorința ei uriașă de a se transforma. Al doilea a fost, fără îndoială, puterea instrumentelor de vindecare emoțională pe care le-am învățat de la Brandon Bays și echipa ei – cele incluse în metoda ”Călătoria”. Sunt instrumente care ne redau nouă înșine după perioade în care am adunat emoții negative, ne readuc claritatea percepției și gândirii, ne vindecă relațiile cu cei importanți pentru noi și ne ajută să lăsăm în urmă trecutul de care, poate, eram agățați prin resentimente, regrete ori durere emoțională.

Ele pot fi folosite nu doar în demersurile de vindecare emoțională, ci și în prevenție, ca să nu lăsăm să se instaleze în suflete și cugete tipare dezadaptative de gândire și simțire care, neadresate, pot afecta persoana ani buni de viață. Acesta e de fapt visul meu – să facem prevenție emoțională. Și de aceea continui să predau aceste instrumente în seminariile pe care le susțin: pentru că merităm să trăim liberi de emoțiile negative care ne întunecă bucuria de a trăi, capacitatea de a ne cunoaște și exprima potențialul ori sentimentele frumoase pentru cei dragi.

Nimic nu mă bucură mai mult decât să văd un om aflat la sfârșitul terapiei în care și-a redobândit încrederea în sine și în Viață, capacitatea de a se ridica după eventuale căderi, libertatea interioară și deschiderea inimii.

Ceea ce doresc tuturor celor care își caută libertatea interioară (și) prin mersul la un psihoterapeut/consilier psihologic ori de dezvoltare personală.

Următoarele seminarii pe care le voi susține le găsești aici:

”Journey Experience” - Seminar de bază metoda Călătoria, 18-20 octombrie 2019, Constanța

https://www.facebook.com/events/520725735345090/

Retragerea ”Abundența Conștientă” – 22-24 noiembrie 2019 (doar pentru absolventii seminarului Journey Experience)

https://www.facebook.com/events/2077249255901717/

Legea antibullying și dreptul la pace

Am aflat deunăzi că din anul 2018 bullyingul este interzis prin lege în școlile din România.

(Știrea pe care am citit-o o găsiți aici:

https://noizz.ro/stuff/bullying-ul-interzis-prin-lege-in-scolile-din-romania-elevii-nu-mai-au-voie-nici/q444hyz?utm_source=fb_onet&utm_medium=social&utm_campaign=share_mobile_bottom&fbclid=IwAR1hwfQyNNJFbwe6brFl_ysoFDJSLCluEAnMnFuR6sPlPcHoCwlANQAf_oA)

Ca terapeut am lucrat cu mulți copii victime ale bullyingului și m-a frapat întodeauna pasivitatea cu care era privit acest comportament – de profesori și chiar de părinți – sub pretexte de genul: ”așa-s copiii, mai cruzi/răi unii cu alții”, ”asta (umilirea ori bătaia fizică) îl pregătește pentru viața de adult, cum altfel să devină puternic?” etc. etc.

Ca și cum nu mai conștientizăm – de cât timp oare? – dreptul fiecărui om de a trăi fără a fi victima unui tip de bullying sau altul. Ca și cum agresivitatea – verbală, fizică ori ignorarea, marginalizarea, etichetarea – ar fi normale, ba chiar fortifiante pentru structura psihică a unui individ, mai ales a unuia în formare.

Ca și cum am uitat să ne raportăm unii la alții la același nivel. Ca și cum trebuie neapărat să stabilim relații de putere, de dominator și dominat - probabil ca să putem supraviețui, în spirit darwinist, al supraviețuirii celui mai puternic și nu în spiritul lui Bruce Lipton, care vorbește de ”supraviețuirea celor mai iubitori”).  

Revin, așadar: avem dreptul să trăim în pace. Avem dreptul să nu fim jigniți. Avem dreptul să fim acceptați, admirați, tratați uman, cu blândețe și înțelegere. Copiii și adolescenții noștri au dreptul să crească într-un climat de încredere și cooperare, în care știu ce înseamnă win-win, respect, cunoaștere și acceptare reciprocă a diferențelor dintre noi.

Studii făcute asupra copiilor agresivi au arătat că aceștia nu știau de fapt alt comportament prin care să răspundă la situațiile frustrante ori în alt fel neplăcute pentru ei. Loveau. Atât știau să facă. Terapia lor constă, drept urmare, în mare parte, în a-i învăța mai multe modalități de a răspunde la situațiile deranjante, modalități care nu numai că nu implică violența, ci le permit să își exprime viziunea, emoțiile, nevoile respectând în același timp pe ale celuilalt.

Fie că numim aceasta ”asertivitate”, situație ”win-win” (”câștig-câștig”), este vital să o asimilăm și să o transmitem mai departe generațiilor ce vin.

Așa începe construcția păcii. De la fiecare dintre noi.

Și e timpul să ne amintim că avem dreptul la pace, la cooperare, la respect reciproc, la încredere unii într-alții, chiar când ”alții” sunt diferiți de noi din cine știe ce puncte de vedere.