Când avem o stare emoţională negativă putem tinde să îi învinovăţim pe cei din jur pentru aceasta – unul dintre cele mai dureroase modalităţi de a opera cu emoţiile proprii, prin efectele ei distructive asupra relaţiilor dintre noi.
Mai mult, această
tendinţă se poate combina cu rănile emoţionale nerezolvate din trecut, generând
mecanismul de apărare pe care psihologii îl numesc „proiecţie”.
Ce este proiecţia?
Proiecţia este, foarte pe scurt spus, un mecanism prin care noi „aruncăm” propriile conţinuturi psihice, pe care nu le agreăm în noi înşine, asupra celorlalţi. Adică vedem în ceilalţi atitudini sau comportamente inacceptabile pe care le conţinem chiar noi în inconştient. Astfel, când ceva nu ne este clar în comportamentul unei persoane şi ne afectează, vom proiecta, vom fi suspicioşi, vom crea scenarii care rareori au legătură cu realitatea etc. Sau, cum se spune în popor, „hoţul de hoţi se teme”.
Proiecţia este
favorizată de:
•
Conţinutul emoţional
reprimat - cu cât suntem mai
răniţi emoţional şi evităm să lucrăm conştient la vindecarea acestor răni, cu atât mai reactivi
vom deveni la ce ni se întâmplă şi cu atât mai mult vom tinde să proiectăm
aceste răni asupra celor din jur. Aşa cum citeam deunăzi pe Facebook: „Oamenii
nu te judecă după ce le faci tu, ci după ce le-au făcut alţii lor”.
·
Ambiguitate - cu cât cineva înţelege mai
puţin din ceea ce se petrece în mediul său exterior, cu atât va tinde să
proiecteze mai mult din ceea ce gândeşte el însuşi. Mecanismul proiecţiei este
folosit în testele psihologice în care se prezintă unei persoane o imagine
abstractă, fără un înţeles anume, pentru a se favoriza astfel mecanismul
proiecţiei. In faţa necunoscutului, a ambiguităţii, persoana va transpune în
interpretarea acelei figuri propriile preocupări, tendinţe, emoţii etc.,
ajutând astfel la diagnosticarea psihologică.
Uneori proiecţia poate duce la
distrugerea relaţiilor de cuplu sau de muncă, aşa cum mi s-a întâmplat mie, cu
mai mulţi ani în urmă, cu o parteneră de afaceri:
Acum mai bine de 10 ani, Dorina
îmi era colegă la nişte workshop-uri pentru femei pe care le susţineam împreună
- eu, ea şi Oana,
sora mea mai mică. Dorina avea o soră mai mare cu care nu se înţelesese toată
copilăria, pentru că sora o bătea şi o jignea. Deşi ne cunoşteam de puţin timp
când am început colaborarea (sau poate tocmai de aceea), Dorina m-a privit de
la început cu suspiciunea că îi voi face rău - la fel cum sora ei îi făcuse rău
în copilărie.
Fără să cunosc povestea ei,
despre care am aflat mult mai târziu, priveam perplexă cum faţă de sora mea
Dorina avea o atitudine protectoare şi prietenoasă (deşi toate trei făcuserăm
cunoştinţă în acelaşi timp) şi imediat ce interveneam eu în discuţie i se
întuneca faţa şi i se schimba radical atitudinea. Mă străduiam din greu să
înţeleg cu ce o supăr şi, deşi am încercat să discut cu ea despre ce observam,
a respins orice dialog. Deşi eu o adusesem în proiect, începuse la un moment
dat să îmi spună că vreau să o dau afară din echipă, ceea ce mie nici nu îmi
trecuse prin gând.
Abia când mi-a povestit
o prietenă că Dorina fusese bătută în copilărie de sora ei mai mare am înţeles
de ce ea se comporta atât de prietenos şi ocrotitor cu sora mea, în timp ce pe
mine mă bănuia de cele mai necurate intenţii pe care mi le şi reproşa adesea,
direct, lăsându-mă cu gura căscată.
Oricât am căutat să o asigur că
intenţiile mele sunt prietenoase şi corecte, rana nevindecată din sufletul
Dorinei a fost mai puternică. A rămas la părerea ei, formată înainte să mă
cunoască şi să vadă cum
eram eu de fapt, şi a părăsit colaborarea care la început păruse că va fi
fructuoasă.
In cazul proiecţiei, aşadar,
oamenii nu se supără pe tine din cauza a ceea ce le-ai făcut, ci din cauza a
ceea ce le-au făcut alţii înaintea ta. Dacă ţi se întâmplă şi ţie să fii privit
cu antipatie de persoane pe care abia le-ai întâlnit, nu o lua personal.
Aceasta ţine de păţaniile din viaţa lor până te-au întâlnit. Desigur, mai
întâi, poţi să te/îi întrebi dacă i-ai supărat concret cu ceva. Dacă răspunsul
este un NU clar, realizează că tu acţionezi ca un catalizator care le
reactivează rana lor emoţională - datorită unor criterii din mintea lor la care
poate nici nu te gândeşti. Când o persoană reacţionează din zona ei de durere interioară
reprimată, spusele sau acţiunile ei ţi se pot părea complet ilogice.
Cum ştii că
proiectezi?
Să clarificăm din
start: mecanismul proiecţiei este unul automat, inconştient. Aceasta înseamnă
că adesea nu vei realiza că proiectezi un conţinut emoţional pe care de fapt nu
l-ai recunoscut, încă, în tine. Nu îţi vei dori să proiectezi şi nu o vei face
intenţionat. Pur şi simplu e un mecanism de apărare care intră în acţiune pe
pilot automat când rănile interioare şi aspectele dureroase insuficient
conştientizate/prelucrate din fiinţa ta sunt declanşate de o situaţie ori o
persoană.
Primul pas este,
aşadar, să fii sincer cu tine şi vigilent.
Al doilea pas este să
ai la îndemână câteva criterii pe care le poţi lua în considerare atunci când
ai trăiri emoţionale negative şi nu îţi dai seama dacă ceea ce percepi tu este
o proiecţie sau are şi corespondent în realitate.
Iată câteva dintre criteriile cele mai uşor
de depistat care îţi arată că ai putea
să proiectezi asupra altora ceva ce e de fapt al tău:
•
Intensitatea emoţiei - când eşti sub imperiul unei emoţii puternice vei răspunde cu tot ceea ce
ai acumulat în suflet în trecut ”pe firul” acelei emoţii. Nu vei răspunde doar
la situaţia de fapt, pentru că prezentul apasă butoanele de durere neprelucrată
din inima ta şi vei reacţiona cu o intensitate greu de înţeles de cei din
exterior, dar chiar şi de către tine;
•
Ceilalţi îţi vor
spune că exagerezi, că situaţia nu e atât de gravă, persoana pe care eşti supărat nu e atât de
rea, în timp ce tu vei considera că eşti perfect îndreptăţit să crezi/acţionezi
astfel.
•
Claritatea judecăţii
îţi este afectată. Eşti singura
persoană care vede în acest fel lucrurile/persoanele/ situaţiile
care te dor. Ceilalţi nu sunt afectaţi şi percep problema ta şi din alte
unghiuri. Aceasta se întâmplă pentru că proiecţia începe în tine. Aşadar, o
verificare cu o persoană neutră te poate ajuta în a-ţi da seama dacă
proiectezi;
•
Crezi cu tărie că
ştii ce simte celălalt. Ca şi cum dintr-odată devii clarvăzător doar pentru că
te-ai supărat: ”Ştiu eu ce gândeşti! Ştiu că ai ceva cu mine!” Adevărul este că
nu poţi citi în sufletul celuilalt. Tot ce poţi face este să întrebi ce se
întâmplă în universul celuilalt şi să te comunici pe tine. Nu presupune că ştii
mai bine decât celălalt ce trăieşte el/ea;
•
Percepi persoana pe
care proiectezi ca îngrozitoare şi o reduci la unul sau câteva
atribute negative. Nu o mai vezi în ansamblu, cu bune şi rele, ci
selectezi doar părţile negative;
•
Te plasezi automat ca
victimă a acelei
persoane şi o acuzi neobosit, fără milă, devenind astfel persecutorul ei.
Mecanismul proiecţiei
este magistral înfăţişat în următoarea poveste arabă:
„A fost odată un
bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul
Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii
acestei cetăţi?
Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de
unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur
că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei
cetăţi răspunse bătrânul.
Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum
sunt locuitorii acestei cetăţi?
Omul nostru răspunse
cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de
unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi
prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei
cetăţi, răspunse
bătrânul.
Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzi aceste discuţii şi când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poţi să dai două răspunsuri
cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două
persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.
In concluzie, ca să
ai privirea clară atunci când te uiţi la un om, e esenţial să îţi vindeci
rănile emoţionale, să te eliberezi de emoţiile dureroase stocate în suflet şi
să ierţi, dând drumul acelor situaţii în trecut, acolo unde le este locul.
Astfel, ele nu îţi vor mai tulbura prezentul.
Iar dacă întâlneşti o persoană
care îţi aminteşte de cineva care te-a rănit, înainte de a proiecta asupra sa
durerile tale nerostite şi neprocesate, e sănătos să îţi asumi
responsabilitatea pentru propriile emoţii neplăcute şi să începi să lucrezi
pentru alinarea lor, să pansezi rana sufletească cauzată de acel cineva care
seamănă - mai mult sau mai puţin - cu persoana din faţa ta. Ca să te ajuţi când
realizezi că proiectezi opreşte-te şi întreabă-te: „Ce emoţie simt?” apoi „Când
altădată m-am mai simţit aşa?” Odată identificată amintirea-sursă poţi elibera
conţinutul emoţional reprimat şi nu vei mai trăi sub povara lui. Dacă nu facem
asta, ratăm persoana reală şi distrugem relaţia, uneori înainte ca ea să
înceapă.
Când sufletul se
împacă cu trecutul, eliberează impactul dureros al acelor relaţii în care ne-am
simţit agresaţi, abandonaţi, speriaţi, nesiguri, subestimaţi, trădaţi, înşelaţi, umiliţi,
agresaţi etc. Atunci vom vedea persoana cu ochi noi.
Mă bucură să văd că
tot mai mulţi oameni aleg să îşi asume responsabilitatea propriilor răni şi să
lucreze pentru vindecarea acestora. Ei rezistă astfel tentaţiei de a-şi
proiecta durerea sufletească asupra celor din jur şi de a-i acuza de suferinţa
proprie.
Recent, am creat un mic joc cu
partenerul meu de viaţă. Ori de câte ori ne supărăm pe ceva, ne atragem unul
altuia atenţia asupra a ceea ce se întâmplă din punct de vedere emoţional
folosind îndemnul amuzant: ”Nu le ţine-n tine/Nu le da pe mine” (emoţiile n.n.). Cu alte
cuvinte, când ai o stare emoţională negativă puternică, nici nu o reprima,
închizându-te în tine şi nici nu o arunca asupra altcuiva. Asumă-ţi responsabilitatea
pentru acea trăire şi lucrează conştient asupra ei.
Extras din cartea
"Geniul Emoţiilor: Ghid către inteligenţa ascunsă a sufletului",
de Patricia Cihodaru
www.patriciacihodaru.ro/geniul-emotiilor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu