Când ești la conducerea unui business sau în poziție de management ai responsabilități suplimentare față de un angajat.
Și surse de stres pe măsură.
Ca manager ori antreprenor poate ești invidiat
adesea: ”Bă, ăla are bani!” sau ”Păi câte țări a văzut ăsta...!”
Pentru că oamenii văd doar vârful aisbergului –
văd doar beneficiile tale, dar nu și consumul, munca, insomniile etc. din spatele acestor beneficii.
De-a lungul carierei mele până în acest moment
am avut doar două perioade în care am fost angajată.
În rest, am fost freelancer, redactor șef de revistă și organizator de seminarii. Și, evident, în tot acest timp am lucrat 1 la 1 psihoterapie și coaching emoțional în cabinet.
Și am fost nevoită să privesc în față provocările implicate de aceste poziții.
Cu entuziasmul tinereții, mi le-am asumat pe
toate și din fiecare am învățat câte ceva.
Dar unele provocări au fost mai dureroase decât
altele.
Cea mai dureroasă a fost cea în care o bună prietenă
și colegă într-un proiect s-a supărat pe mine, pe echipă ori nu știu pe ce și
a făcut o campanie de hate online la vremea aceea împotriva proiectului pe care
îl coordonam.
Nu a venit să vorbească cu mine ori cu ceilalți
colegi despre ce o deranja - doar a postat articole și a și plătit reclamă pe
google ca să distrugă proiectul.
”Face hate online” – îmi ziceau cei din jur.
La vremea aceea nu știam că există hateri.
Nici nu știam că a face față la hate e una din
abilitățile care se cer unui bun manager.
Dar mai presus de toate... era vorba despre o prietenă!
De o persoană dragă, care mă ajutase și pe care o ajutasem de nenumărate ori!
Nimic din educația mea nu mă pregătise să fac față la:
- Trădarea unei prietene care în față îți zâmbește și în spate îți face rău
- Confuzia – pentru o vreme, chiar confuzia totală – legată de faptul că în loc ca prietena și colega mea să vină să vorbim personal ce o supăra atât de tare încât să ajungă măcar să ia în considerare un astfel de gest, a preferat să arunce public cu noroi într-un proiect care, așa cum vedeam eu, avea o valoare imensă pentru sufletele oamenilor cărora li se adresa (apropo, era un proiect de vindecare emoțională!)
- Șocul emoțional produs când am citit postările pline de încărcătură negativă
- Multiplele ”De ce?”-uri care îmi apăreau în minte cu frenezie, unele fără răspuns până în ziua de azi
- Durerea, furia, tristețea, neputința resimțite când vedeam că atunci când posta pe FB prietenii ei o lăudau și o susțineau, fără să fi avut vreodată acces la faptele reale
- Teama pentru proiectul în sine – ce va rămâne din el dacă un membru al echipei se comportă așa?
- Jena față de partenerii din străinătate care au zis că au derulat astfel de proiecte în peste 40 de țări și nicăieri nu li s-a întâmplat așa ceva
- Un fel de amorțire interioară care m-a blocat un timp din a lua decizii, deși mi se cereau decizii rapide
- Etc. etc. – cred că poți intui prin ce treceam.
Mintea mea căuta cu înfrigurare soluții: Ce pot face? Cum fac față la toate astea?
Și când mă credeam mai
singură și mai ”oropsită de soartă” am primit ajutor.
A fost o ocazie nemaipomenită
să aflu cine sunt cu adevărat prietenii mei, pentru că ei nu m-au lăsat la
greu.
Fiind într-un proiect
de vindecare emoțională am primit ajutor să lucrez asupra emoțiilor dureroase trezite
de această situație.
A durat câteva luni
până am fost din nou pe picioare din punct de vedere emoțional, ca să zic așa.
Am avut câteva înțelegeri prețioase atunci. Printre ele, ideea că toate acestea s-au întâmplat și din cauză că oamenii nu înțeleg încă pe deplin cum e cu vindecarea emoțională.
Așa că, mi-am zis, e nevoie să îmi fac un
blog și să arăt oamenilor de ce e important să comunicăm onest unii cu alții,
să ne asumăm responsabilitatea pentru emoțiile noastre de orice tip și să
lăsăm în urmă durerile trecutului pentru a putea privi viața cu ochi proaspeți în fiecare zi. Pentru că ea, viața, e nouă în fiecare zi.
Apoi, la câțiva ani, am
scris cartea ”Geniul emoțiilor: Ghid către inteligența ascunsă a sufletului” –
un ghid de sănătate mentală și emoțională care să prevină îmbolnăvirile
emoționale.
Pe scurt, din durerea
acelui episod am cunoscut un adevărat reviriment și am trăit pe pielea mea
principiul ”Ce nu te distruge te face mai puternic”.
Dar a fost nevoie să
iau decizia interioară să mă ridic din cenușa a ceea ce percepeam a fi un eșec –
un eșec al proiectului, dar mai ales un eșec al unei relațiii de prietenie.
Nu poți deveni un Phoenix
dacă nu decizi ACUM să te ridici din cenușă.
Când totul pare că ți-a
fost luat, ceea ce rămâne e un vid pe care adesea îl interpretăm ca fiind
negativ: un nimic vast, în care simțim că ne tot cufundăm, fără cale de ieșire.
Aici ne pândesc
anxietatea, depresia, durerile de stomac și de cap, nopțile fără somn, confuzia,
panica, mintea încețoșată etc.
Dar acest vid poate fi
începutul noului, al unui nou nivel de conștiință, al unei noi identități și al
unei noi relații cu lumea și cu visurile tale.
Totul depinde de tine.
Poate că îți asumi responsabilitatea de a te ridica.
Dar pentru că nu dispunem de educație
emoțională pe scară largă adesea tindem să suprimăm ce simțim, înghițim
emoțiile negative, ceea ce crește și mai mult tensiunea interioară și ne
predispune la îmbolnăviri fizice ori emoționale.
Te invit alături de
mine la webinarul ”Cum să renaști din cenușa eșecului”, joi, 7 iulie 2022,
începând cu ora 19.00, unde îți prezint instrumentele pe care le-am folosit
pentru a mă ridica din această criză din viața mea și pe care le folosesc cu
succes cu toți cei care parcurg astfel de crize interioare și exterioare.
Te poți înscrie aici la
webinar aici: www.patriciacihodaru.ro/gift-webinars
Între timp, aștept să
îmi scrii pe adresa contact@patriciacihodaru.ro:
- Tu ce provocări ai avut în afacerile tale?
- Și ce ai făcut pentru a le depăși?
- De ce fel de sprijin ai avut nevoie?
- Ai primit acest sprijin sau nu?
