Terapia de cuplu - ce e bine să ştii

Uneori, când simţi că lucrurile nu merg bine în relaţia cu partenerul tău de viaţă, poţi opta pentru o terapie de cuplu. În acest caz îţi va fi util să ştii câteva principii de bază:

1.       Terapeutul vede relaţia ca pe o entitate de a cărui sănătate se ocupă. Cuplul este sănătos atunci când, în spaţiul de iubire care se presupune că se află la baza constituirii unui cuplu, ambii parteneri au loc să fie ceea ce sunt, există respect reciproc şi sunt susţinuţi să îşi atingă maxim de potenţial. Aşadar, prioritatea terapeutului va fi la început funcţionarea cuplului ca întreg şi scopul va fi ca relaţia să meargă. Doar dacă relaţia devine toxică pentru unul sau ambii parteneri  se recomandă destrămarea acesteia. 

2.       Aproape toate problemele în cuplu sunt probleme de comunicare. Comunicare înseamnă „a pune în comun” – adică a împărtăşi ce e important pentru tine, a fi alături „la bine şi la greu” şi a cuprinde în spaţiul conştiinţei tale universul interior al celuilalt, cu toate diferenţele cu care el/ea vine „la pachet”.

3.       Provocarea cea mai mare sunt tocmai aceste diferenţe – poţi avea tendinţa să crezi că iubitul/iubita e o prelungire a ta care se va comporta cum îţi doreşti tu doar pentru că te iubeşte: va avea aceleaşi standarde de curăţenie, va avea doar aceleaşi hobby-uri ca şi tine, îi vor plăcea doar aceiaşi oameni ca şi ţie, îţi va iubi familia aşa cum o iubeşti tu etc. Deşi pare greu de crezut, chiar dacă nu îţi e identică în gândire, ritm, preferinţe, persoana aceea te iubeşte.

4.       Relaţiile de putere nu au ce căuta în cuplu. Indiferent din ce motiv crezi că trebuie să te poziţionezi ca superior celuilalt („ştiu mai bine, „am dreptate”, „el/ea  nu a învăţat asta nicăieri”), nu o face. Pentru că asta distruge comunicarea. De aceea, terapeutul te va atenţiona dacă ai tendinţa în cadrul sesiunii să îl domini pe celălalt. Când domini, nu comunici, pentru că a comunica înseamnă un flux de informaţie în ambele direcţii. Cel ce domină nu acceptă să îi vină alt feedback decât cel pe care vrea să îl audă. Cel ce domină are nevoie de ajutor. Un om împăcat cu sine, liniştit şi fericit nu are nevoie să domine în viaţa personală. Relaţia de cuplu este menită să fie una de completare şi împărtăşire, ca piesele dintr-un puzzle.

5.       În terapia de cuplu nu ne culcăm pe canapea. Suntem activi. Iubirea e construită din verbe, îmi place să zic. De aceea vi se vor recomanda uneori „teme pentru acasă”, adică să faceţi lucruri pe care până în prezent nu le făceaţi sau să le faceţi altfel decât până acum. Aceasta va presupune anumite eforturi de auto-depăşire, de ieşire din zona de confort şi e nevoie ca ambii să facă aceste eforturi. Şi pentru că termenul „efort” sună… epuizant, puteţi opta pentru a face schimbările necesare în joacă, cu umor, creativitate şi bucurie.

6.       Iubirea e perfectă, relaţia e imperfectă datorită condiţionărilor noastre (a se vedea în acest sens cartea „Iubiri perfecte, relaţii imperfecte”, de John Welwood). Aducem în cuplu obiceiurile – şi bune şi rele – ale părinţilor noştri şi ale altor adulţi care ne-au servit drept modele în formarea noastră ca oameni. Fricile, modurile de răspuns la furie şi la alte emoţii negative, blocajele, nesiguranţele lor – pe toate le purtăm în noi. Unii chiar declară „Nu vreau să fiu ca părinţii mei”, dar în lipsa unui demers conştient de evoluţie interioară, ne vom mişca pe „rotiţa de hamster” a ceea ce am preluat din mediul în care am crescut.

7.       Uneori terapeutul va recomanda terapie individuală pentru că unul dintre parteneri – sau ambii – are/au comportamente nesănătoase - prin aceasta înţelegând comportamente care arată că există o durere sufletească ascunsă ce în timp se poate agrava dacă e lăsată netratată şi poate afecta atât sănătatea individuală, cât şi dinamica relaţiei. De aceea, dacă ţi se recomandă asta, nu o lua personal. Terapeutul nu face asta pentru că ia partea celuilalt, nici pentru că te consideră defect, ci pentru că îşi doreşte să vindeci rana emoţională. Vindecarea ta va contribui apoi la facilitarea terapiei de cuplu, pentru că eliberându-te de rănile afective nu le vei mai proiecta pe cei din exterior (mai multe despre mecanismul proiecţiei în relaţii găseşti aici).

8.       Asumă-ţi responsabilitatea pentru rănile proprii şi pentru eventualele greşeli. Nu suntem responsabili pentru rănile emoţionale la care am fost expuşi în copilărie, dar ca adulţi avem responsabilitatea să ni le vindecăm. Altfel vom tinde să proiectăm pe cei din jur - şi cel mai mult pe partenerul din cuplu – fricile, durerile, învinovăţirile şi alte emoţii negative pe care le purtăm în noi din trecut. Dacă intensitatea răspunsului tău emoţional la un comportament al iubitului/iubitei este mult peste dimensiunea realistă a situaţiei şi a daunelor produse este posibil să ţi se fi apăsat un buton sensibil. În acest caz, asumă-ţi cu curaj că o parte din problemă este la tine şi cere ajutor pentru a te elibera de poverile emoţionale din trecut. La terapie nu eşti la judecător, ci eşti primit într-un spaţiu de acceptare în care poţi conştientiza efectele propriilor acţiuni asupra ta şi a celuilalt şi poţi corecta traseul pentru ca amândurora să vă fie bine. Uneori vei lăsa tu de la tine, alteori celălalt va face asta.

9.       Nu te aştepta ca efectele să se vadă imediat. Relaţia nu e niciodată statică. E ca într-un dans. Armonia se construieşte pas cu pas şi în timp, cu exerciţiu din partea amândurora. Şi chiar dacă există recăderi uneori, ceea ce aţi construit împreună rămâne. Foloseşte paşii înapoi pentru a dobândi perspectivă, a vedea ansamblul

10.   Şi da, aveţi nevoie de răbdare, de a fi umani, blânzi cu voi înşivă şi cu cel de alături.