Legea antibullying și dreptul la pace

Am aflat deunăzi că din anul 2018 bullyingul este interzis prin lege în școlile din România.

(Știrea pe care am citit-o o găsiți aici:

https://noizz.ro/stuff/bullying-ul-interzis-prin-lege-in-scolile-din-romania-elevii-nu-mai-au-voie-nici/q444hyz?utm_source=fb_onet&utm_medium=social&utm_campaign=share_mobile_bottom&fbclid=IwAR1hwfQyNNJFbwe6brFl_ysoFDJSLCluEAnMnFuR6sPlPcHoCwlANQAf_oA)

Ca terapeut am lucrat cu mulți copii victime ale bullyingului și m-a frapat întodeauna pasivitatea cu care era privit acest comportament – de profesori și chiar de părinți – sub pretexte de genul: ”așa-s copiii, mai cruzi/răi unii cu alții”, ”asta (umilirea ori bătaia fizică) îl pregătește pentru viața de adult, cum altfel să devină puternic?” etc. etc.

Ca și cum nu mai conștientizăm – de cât timp oare? – dreptul fiecărui om de a trăi fără a fi victima unui tip de bullying sau altul. Ca și cum agresivitatea – verbală, fizică ori ignorarea, marginalizarea, etichetarea – ar fi normale, ba chiar fortifiante pentru structura psihică a unui individ, mai ales a unuia în formare.

Ca și cum am uitat să ne raportăm unii la alții la același nivel. Ca și cum trebuie neapărat să stabilim relații de putere, de dominator și dominat - probabil ca să putem supraviețui, în spirit darwinist, al supraviețuirii celui mai puternic și nu în spiritul lui Bruce Lipton, care vorbește de ”supraviețuirea celor mai iubitori”).  

Revin, așadar: avem dreptul să trăim în pace. Avem dreptul să nu fim jigniți. Avem dreptul să fim acceptați, admirați, tratați uman, cu blândețe și înțelegere. Copiii și adolescenții noștri au dreptul să crească într-un climat de încredere și cooperare, în care știu ce înseamnă win-win, respect, cunoaștere și acceptare reciprocă a diferențelor dintre noi.

Studii făcute asupra copiilor agresivi au arătat că aceștia nu știau de fapt alt comportament prin care să răspundă la situațiile frustrante ori în alt fel neplăcute pentru ei. Loveau. Atât știau să facă. Terapia lor constă, drept urmare, în mare parte, în a-i învăța mai multe modalități de a răspunde la situațiile deranjante, modalități care nu numai că nu implică violența, ci le permit să își exprime viziunea, emoțiile, nevoile respectând în același timp pe ale celuilalt.

Fie că numim aceasta ”asertivitate”, situație ”win-win” (”câștig-câștig”), este vital să o asimilăm și să o transmitem mai departe generațiilor ce vin.

Așa începe construcția păcii. De la fiecare dintre noi.

Și e timpul să ne amintim că avem dreptul la pace, la cooperare, la respect reciproc, la încredere unii într-alții, chiar când ”alții” sunt diferiți de noi din cine știe ce puncte de vedere.