Exerciţiu de recunoştinţă

„A simţi recunoştinţă şi a nu o exprima este ca şi cum ai ambala un cadou şi nu l-ai oferi.” (William Arthur Ward)

Un bun prieten mi-a povestit despre câţiva cimpanzei crescuţi într-o rezervaţie naturală care au fost lăsaţi câteva zile fără hrană. Apoi, când au primit mult aşteptata hrană, surpriză! Prima lor reacţie nu a fost să se năpustească asupra mâncării, ci… mai întâi l-au îmbrăţişat pe cel care le-o aducea şi abia apoi s-au dus la vasul cu hrană.

Acest gest al unor fiinţe, pe care – cu superioritate (nejustificată) – le numim „primate” m-a făcut să mă întreb: De câte ori noi, oamenii, procedăm astfel? De câte ori spunem „Mulţumesc” înainte de a consuma ceea ce ne oferă cei de lângă noi, Viaţa, Dumnezeu?

Recunoştinţa este astăzi o „Cenuşăreasă” a atitudinilor noastre: parcă e mult mai lesne să ne plângem de lipsurile şi nemulţumirile noastre decât să deschidem ochii faţă de ceea ce primim de la Viaţă clipă de clipă. Într-o lume consumistă, în care dorinţele ne sunt exploatate şi amplificate de spoturi publicitare la tot pasul, uităm să fim recunoscători pentru ceea ce avem deja sau primim clipă de clipă.

Aşa că îţi propun un exerciţiu de recunoştinţă faţă de Viaţă, faţă de Dumnezeu, faţă de toţi cei care îţi sunt alături. Fă o listă cu toţi cei cărora ai avea de ce să le spui „Mulţumesc” şi notează în dreptul fiecăruia ce anume a adus în viaţa ta.

Desigur, nu puteam să te provoc la aceasta fără ca mai întâi să compun eu însămi propria listă, aşa că:
- Mulţumesc familiei mele (mamei, tatălui, fratelui şi surorii mele, soţului, cumnaţilor şi cumnatelor, finilor) pentru că îmi oferă un cadrul stabil şi afectuos din care îmi hrănesc mereu sufletul. Însemnaţi foarte mult pentru mine.
- Mulţumesc tuturor prietenilor mei pentru ajutorul şi susţinerea pe care mi-o acordă în momentele grele şi pentru că împărtăşesc cu mine momentele frumoase. Fără voi m-aş simţi teribil de singură.
- Mulţumesc colegilor şi colaboratorilor mei în viaţa profesională alături de care învăţ atât de multe. Lângă voi îmi doresc să fac lucrurile din ce în ce mai bine.
- Mulţumesc tuturor celor care de-a lungul timpului au jucat rolul de profesori ai mei, în diferite domenii. Voi îmi faceţi viaţa inteligibilă şi îmi stârniţi curiozitatea pentru ceea ce încă nu se ştie.

Acum, însă, daţi-mi voie ca, după ce am dat Cezarului ce-i al Cezarului, să dau şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu:

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru dragostea Ta nevăzută ce trece dincolo de hotarele percepţiei şi înţelegerii mele. Când mă gândesc la Tine, lista motivelor de recunoştinţă tinde spre infinit. Îmi doresc ca ceea ce Tu ai sădit în mine să înflorească spre împlinire totală şi firul destinului meu să se îndrepte, viguros, acolo unde TU l-ai menit.

…În încheiere, vă propun să urmăm cu toţii exemplul cimpanzeilor despre care vorbeam la începutul articolului. Haideţi să îi îmbrăţişăm cu drag pe toţi cei care ne oferă ceva în aceste zile – de la o simplă urare până la un cadou sofisticat – înainte de a lua ceea ce ni se dă. Astfel, vom pune dragostea la locul ei.

Sărbători fericite tuturor!
Patricia Cihodaru

Iubeste sanatos! Ghid anti-dependenta in cuplu

Ce inseamna o relatie sanatoasa?
In munca mea de psihoterapeut am intalnit adesea cupluri care care aveau concepţia greşită că dependenţa este iubire. Ei bine, nu este.

O relatie sanatoasa este cea care il ajuta pe fiecare dintre cei doi sa se exprime si sa isi actualizeze potentialul. Jacques Salome defineste foarte frumos ce inseamna o relatie de iubire sanatoasa:

"Îmi exprim o jumătate a iubirii mele, dezvăluindu-mi aşteptările şi nevoile, în aşa fel încât acestea să nu se transforme in obligaţia celuilalt de a mi le satisface.
Cealaltă jumătate a iubirii mele se dezvăluie atunci când celălalt se poate exprima cu nevoile şi aşteptările sale, fără ca eu sa resimt împlinirea lor ca pe o datorie.

Înainte (...) credeam ca dragostea înseamnă să-mi ignor propriile nevoi, să-mi cenzurez numeroase dorinţe, să renunţ la drepturile personale pentru a răspunde aşteptărilor şi nevoilor celuilalt, pentru a-i satisface dorinţele şi a mă plia pe alegerile sale, fără să ţin prea mult cont de ale mele.

Dar aceasta era mitologia mea. A iubi a devenit un mod de viaţă în care am acces la celălalt, în care el are acces la mine, fără cereri, fără critici şi fără violenţe."

Ce inseamna dependenta in relatie?
Dependenţa înseamnă incapacitatea cuiva de a trăi din plin sau de a funcţiona adecvat fără siguranţa că cineva are o grijă activă de el/ea. Desigur, fiecare dintre noi are unele sentimente de dependenţă: ne dorim cu toţii să fim îngrijiţi, apăraţi de persoane mai puternice, cărora să le pese din toată inima de noi. Dar celor mai mulţi dintre noi aceste dorinţe nu le conduc viaţa, nu reprezintă tema centrală a existenţei lor. Când ele ajung să ne conducă viaţa şi ne dictează felul în care ne ducem existenţa atunci e vorba de mai mult decât de nevoi şi sentimente de dependenţă, atunci devenim dependenţi.

De ce e dependenţa o anti-iubire?
Persoana dependentă este preocupată doar de ce pot face ceilalţi pentru ea, excluzând ceea ce poate face ea însăşi pentru sine. Scott Peck, psihiatru american, afirmă: „unul dintre aspectele dependenţei îl reprezintă faptul că ea nu este preocupată de dezvoltarea spirituală. Oamenii dependenţi sunt interesaţi de propria lor hrănire, dar nu de mai mult. Ei vor să se umple si să fie fericiţi. Nu doresc să crească spiritual, nici nu tolerează nefericirea, singurătatea şi suferinţa implicate în dezvoltarea lor. Oamenilor dependenţi nu le pasă nici de dezvoltarea spirituală a altora, obiect al dependenţei lor; nu le pasă de ceilalţi decât în măsura în care aceştia sunt acolo pentru a le satisface dorinţele.”

Dar, de fapt, adaugă Peck, „singurul scop adevărat al iubirii este creşterea spirituală sau evoluţia umană.”

Ce trebuie să afle dependenţii
Persoanele care isi descopera tendinte dependente trebuie să înveţe că:
• A nu dărui când trebuie înseamnă a iubi mai mult decât a dărui când nu trebuie.
• A cultiva independenţa celorlalţi e un act mai iubitor decât a avea grijă de oameni care ar fi putut avea grijă de ei înşişi şi singuri.
• Iubirea trebuie să se manifeste în confruntare la fel de mult ca şi în acceptarea fericită. Dragostea nu înseamnă doar a da pur şi simplu; ea este o dăruire judicioasă şi tot aşa, un refuz judicios. Este laudă judicioasă şi critică judicioasă. Este ceartă, strădanie, confruntare, îndemn, impulsionare şi protecţie, la care se adaugă alinare. Cuvântul „judicios” înseamnă „care necesită judecată”, deci care necesită un proces bine gândit de luare a deciziilor.
• Nu egoismul sau ne-egoismul este cel care distinge iubirea de ne-iubire; scopul acţiunii este cel care face această distincţie. În cazul iubirii veritabile, scopul este totdeauna dezvoltarea spirituală. În cazul ne-iubirii, scopul este totdeauna altul.