marți, 12 februarie 2019
marți, 8 ianuarie 2019
Rezilienta sau rezistența psihică la adversități: De unde provine & cum o deprindem dacă nu o avem
Iată aici traducerea și adaptarea unui articol pe care mi-aș fi dorit să îl
citesc mai de timpuriu în viața mea.
El tratează despre factorii care ne
fortifică psihologic în momentele/perioadele dificile din viață și ne ajută să
prevenim depresia.
”Norman Garmezy,
specialist în psihologia dezvoltării și clinician la Universitatea din
Minnesota a întâlnit mii de copii în cei 4 decenii de cercetări pe care le-a
întreprins. Dar un băiețel i-a atras în mod special atenția. Avea 9 ani, o mama
alcoolică și un tată absent. În fiecare zi, venea la școală cu exact același
sandwich: 2 felii de pâine cu nimic între ele. Acasă nu avea la dispoziție nici
o altă mâncare și pe nimeni care să o gătească. Chiar și așa, își amintea
ulterior Garmezy, copilul voia să fie sigur că ”nimănui nu-i va fi milă de el
și nu va afla despre incapacitatea mamei lui.” În fiecare zi, fără excepție,
intra în clasă cu un zâmbet pe față și cu ”un sandwich cu pâine” în ghiozdan.
Copilul cu sandwich-ul
cu pâine făcea parte dintr-un grup special de copii – primul dintre multele –
despre care Garmezy avea să afle că au reușit, chiar au excelat, în viață, în
ciuda unor circumstanțe extrem de dificile.
Aceștia erau copii care
manifestau ceea ce Garmzy a numit ulterior ”reziliență”. (El este recunoscut pe
scară largă ca fiind primul care a studiat conceptul în situații experimentale)
Pe parcursul mai multor
ani, Garmezy a vizitat școli din întreaga țară, focalizându-se pe cele din
zonele defavorizate economic și urmând un protocol standard. El organiza
ședințe cu directorii, cu asistenții sociali sau asistentele medicale și punea
aceeași întrebare: Există copii al căror istoric de viață trăgea inițial un
semnal de alarmă – copii care aveau mare probabilitate de a deveni copiii-problemă
– care în schimb, au devenit, în mod surprinzător, o sursă de mândrie?
”Îi întrebam: ”Puteți
identifica copii stresați care reușesc aici, la școală?””
Într-un interviu din
1999 Garmezy spunea: ”De obicei se lăsa o pauză lungă după întrebarea mea,
înainte să vină și răspunsul.” Dacă aș fi întrebat: ”Aveți copii în această
școală care au tulburări?”, răspunsul nu ar fi întârziat nici o secundă. Dar
să fie întrebați despre copii care se adaptau bine și erau buni cetățeni la
școală, reușind, deși proveneau din medii foarte perturbate – acesta era un nou
tip de întrebare. Așa am început.”
Reziliența constituie o
provocare pentru psihologi. Dacă ți se poate prezice că o ai sau nu depinde în
mare măsură nu de vreun test psihologic anume, ci de modul în care decurge
viața ta. Dacă ești suficient de norocos să nu fi experimentat niciodată vreo
adversitate, nu vei ști cât de rezilient ești. Doar când te confrunți cu
obstacole, stress și alte amenințări din mediu atunci poate fi observată
reziliența sau lipsa ei: Sucombi sau învingi?
Amenințările din mediu
pot veni în diferite forme. Unele sunt rezultatul statutului economic scăzut și
al condițiilor de trai provocatoare. (Acestea sunt amenințările studiate în
munca lui Garmezy).
Adesea, astfel de
amenințări – părinți cu probleme psihologice sau alte probleme; expunere la
violență sau maltratatre; a fi copilul unor părinți care parcurg un divorț
problematic – sunt cronice.
Alte amenințări sunt
acute: experiența unei întâlniri violente traumatizante sau asistarea la una:
de exemplu a fi implicat într-un accident.
Ceea ce contează este
intensitatea și durata stresorului. În cazul stresorilor acuți, intensitatea
este de obicei crescută. Stresul rezultat din adversitatea cronică, scria
Garmezy, poate fi mai mic – ”dar el exercită un impact repetitiv și cumulativ
asupra resurselor și adaptării și persistă multe luni în șir și adesea mult mai
mult.”
Înainte
de cercetarea făcută de Garmezy asupra rezilienței
cele mai multe cercetări asupra traumelor și evenimentelor negative de viață aveau
o orientare opusă. În loc să caute punctele forte, ele investigau domeniile de
vulnerabilitate, experiențele care îi făceau pe oameni susceptibili de rezultate
slabe în viață (sau îi făceau să devină copii ”cu tulburări”, cum spunea Garmezy).
Garmezy a deschis poarta
studierii factorilor protectori: elementele din mediul sau personalitatea unui
individ care favorizează succesul, în ciuda provocărilor pe care le-au avut de înfruntat.
Garmezy
s-a retras din cercetare înainte să ajungă la concluzii definitive – cariera lui
a fost scurtcircuitată de instalarea timpurie a bolii Alzheimer – dar studenții
și urmașii lui au identificat doouă grupe de factori: cei individuali,
psihologici și cei externi, de mediu sau dispoziția pe de o parte și norocul de
cealaltă.
În anul 1989 Emmy Werner,
psiholog al dezvoltării, a publicat rezultatele unui studiu realizat pe
perioada a 32 de ani. Ea a urmărit 698 de copii în Kauai, Hawaii, dinainte de
momentul nașterii lor până în al treilea deceniu de viață.
Pe parcurs, ea i-a monitorizat
pe măsură ce erau expuși la stres: stresul maternal în uter, sărăcie, probleme
în familie ș.a.m.d.
Două treimi dintre copii
proveneau din medii care erau stabile, de success, fericite; cealaltă treime fuseseră
calificați ca fiind ”de risc”.
Ca și Garmezy, ea a
descoperit curând că nu toți copiii aflați în situații de risc au reacționat la
stres în același fel. Două treimi dintre ei ”au dezvoltat probleme serioase de
învățare sau comportamment până la vârsta de 10 ani sau au avut probleme de
delicvență, de sănătate mentală ori sarcini adolescentine până la vârsta de 18
ani. Dar treimea rămasă au devenit tineri adulți competenți, încrezători și protectori”.
Ei au atins succesul academic, domestic și social – și erau mereu gata să
folosească oportunitățile care apăreau.
Ce îi diferenția pe
copiii rezilienți de ceilalți?
Pentru că individizii din lotul ei experimental au
fost urmăriți și testați consecvent pe parcursul a trei decenii, Werner a avut
multe date la dispoziție.
Unele elemente aveau de-a face cu norocul: copiii rezilienți avuseseră de obicei o legătură
puternică cu un părinte, profesor, furnizor de îngrijire sau altă figură de tip
mentor.
Dar un alt set de elemente,
destul de larg, era psihologic, conex cu modul în care copiii răspundeau
mediului. De la o vârstă fragedă copiii
rezilienți tindeau să ”privească lumea în termenii lor”. Erau autonomi și
independenți, căutau noi experiențe și aveau ”o orientare social pozitivă”.
”Deși nu erau dotați în
mod special, acești copii utilizau în mod eficient orice abilități aveau”,
scria Werner. Și poate cel mai important, copiii rezilienți aveau ceea ce psihologii
numesc ”locus intern al controlului”: ei considerau că ei înșiși își influențau
realizările și nu circumstanțele. Copiii rezilienți se vedeau ca fiind
orchestratorii propriilor lor destine.
Werner a mai descoperit
și că reziliența se poate schimba în timp. Unii dintre copiii rezilienți erau în
mod special ghinioniști: ei au experimentat stresori puternici multipli în momente
vulnerabile și reziliența lor s-a evaporat.
Reziliența, explică Emmy
Werner, este ca un calcul constant: ce parte a ecuației cântărește mai mult,
reziliența sau stresorii? Stresorii pot deveni atât de intenși încât reziliența
să fie copleșită. Pe scurt, cei mai mulți oameni au un punct în care clachează
interior.
Pe de altă parte, unii
oameni care nu erau rezilienți când erau mici au învățat cumva abilitățile care
țin de reziliență. Ei au reușit să depășească adversitatea din viețile lor și
au înflorit ca și cum ar fi fost rezilienți pe tot parcursul drumului lor în
viață. Aceasta, desigur, ridică întrebarea cum
anume reziliența poate fi învățată.
George Bonanno,
psiholog clinician de la Colegiul Profesorilor Universitari din Columbia care
conduce Laboratorul de Pierdere, Traumă și Emoții a studiat reziliența timp de
mai bine de 25 de ani. Garmezy, Werner și alții arătaseră că unii oameni sunt
mai buni decât alții la înfruntarea adversităților; Bonanno a căutat să afle de
unde provine această variație.
Teoria lui Bonanno asupra
rezilienței începe cu o observație: cu toții posedăm un sistem fundamental stres-răspuns
care a evoluat de-a lungul milioanelor de ani șși pe care îl împărtășim cu
animalele. Vasta majoritatea a oamenilor foloseste destul de bine acest sistem
pentru a gestiona stresul.
Când vine vorba despre
reziliență, întrebarea care se pune este: De ce unii oameni utilizează acest
sistem mai frecvent sau mai eficient decât ceilalți?
Unul dintre elementele centrale ale rezilienței,
a descoperit Bonanno, este percepția: Conceptualizezi un eveniment ca traumatic sau ca pe o oportunitate
de a învăța și a te dezvolta? ”Evenimentele nu sunt traumatice până când nu le
experimentăm ca fiind traumatice”, spune Bonanno.
A numi ceva ”eveniment
traumatic duce la o reprezentare negativă asupra faptelor”. El a propus un termen diferit: ”EPT,
eveniment potențial traumatic”, pe care îl consider mai potrivit.
Teoria este simplă și
la obiect. Fiecare eveniment
înspăimântător, indiferent cât de negativ poate părea din anumite puncte de
vedere, are potențialul de a fi traumatic sau nu pentru persoana care îl experimentează.
(Bonanno se focalizează pe evenimente negative acute în care poți fi serios
afectat; ceilalți care studiază reziliența, cinclusiv Garmezy și Werner, au o
privire mai largă.)
Să luăm drept exemplu
ceva teribil, cum ar fi moartea bruscă a unui prieten apropiat: poți fi trist,
dar dacă găsești o modalitate de a concepe acel eveniment ca având un anumit
sens – poate că duce la o mai bună conștientizare asupra unei anumite boli, să
spunem, sau la legături mai strânse cu comunitatea – atunci el poate să nu fie
văzut ca o traumă.
Într-adevăr, Werner a constatat că indivizii
rezilienți raportau mult mai des că aveau surse de suport religios sau
spiritual decât cei care nu aveau.
Experiența nu este
inerentă în eveniment; ea rezidă în construcția psihologică pe care o facem în
jurul evenimentului.
Din acest motiv, spune Bonanno,
evenimentele ”stresante” sau ”traumatice” în sine nu au atât de mare putere predictivă
când vine vorba de rezultatele în viață. ”Datele prospective epidemiologice
arată că expunerea la evenimente potențial traumatice nu prezice funcționarea
ulterioară”, spune el. ”Ea este predictivă doar dacă există un răspuns negativ.”
Cu alte cuvinte, a trăi
prin adversitate, fie ea răspândită în mediu sau un eveniment negative acut, nu
garantează că vei suferi atunci când mergi înainte în viață. Ceea ce contează
este dacă adversitatea devine traumatizantă.
Vestea bună este că putem învăța cum anume să
construim reprezentări pozitive ale evenimentelor chiar negative din viața
noastră. ”Putem să ne facem pe noi înșine mai mult sau
mai puțin vulnerabili prin modul în care ne gândim la lucruri”, spune Bonanno.
În cercetările făcute în
Columbia, savantul specialist în neuroștiințe Kevin Ochsner arată că a-i învăța
pe oameni să se gândească la stimuli din mediu în moduri diferite – să îi redefinească
în termeni pozitivi când răspunsul inițial este negativ sau într-un mod mai
puțin emoțional când răspunsul inițial este ”fierbinte” din punct de vedere emoțional
– modifică modul în care ei experimentează stimulul și reacționează la el.
Putem să-i instruim pe oameni să își regleze
emoțiile, iar această instruire pare să aibă efecte durabile.
Cercetări similare au fost făcute în legătură cu stilurile
explicative – tehnicile pe care le folosim pentru a explica evenimentele.
Una dintre acestea este cercetarea lui Martin
Seligman, psiholog la Universitatea
din Pensylvania, pionier al psihologiei positive. Seligman a constatat că a
instrui oamenii să își schimbe stilul explicativ:
- De la intern la extern
(”Evenimentele negative nu sunt vina mea”)
- De la global la
specific (”Acesta este doar un eveniment minor mic, nu un indicator masiv că
viața mea e în neregulă”)
- De la permanent la
impermanent (”Pot schimba situația în loc să o consider definitivă”)
i-a făcut pe oameni să aibă
succes psihologic și să fie mai puțin predispuși la depresie.
La fel se întâmplă și cu
locusul controlului: nu numai că un locus al controlului intern este corelat cu
perceperea unui stres mai mic, dar schimbarea locusului de la extern la intern
duce la modificări pozitive atât în bunăstarea psihologică, cât și în performanța
obiectivă la muncă.
Abilitățile cognitive care susțin reziliența,
par în acest caz că pot fi într-adevăr învățate în timp, creând reziliență
acolo unde nu a fost deloc.
Din nefericire, și opusul este adevărat. ”Putem
deveni mai puțin rezilienți sau mai puțin înclinați spre reziliență”, spune
Bonanno. ”Putem crea sau exagera stresorii foarte ușor în mintea noastră. Acesta
e pericolul condiției umane.”
Ființele umane sunt capabile de îngrijorare și ruminări:
putem să luăm un lucru minor, să îl amplificăm în cap, să ne tot gândim la el iar
și iar și să ne frământăm până simțim că un lucru minor este cel mai grav lucru
care ni s-a întâmplat vreodată. Într-un anume sens este o profeție care se
auto-îndeplinește. În schimb, dacă definim adversitatea ca pe o provocare devenim
mai flexibili și capabili să o gestionăm, să mergem înainte, să învățăm din ea
și să ne dezvoltăm.
Dacă ne focalizăm asupra ei, o definim ca o
amenințare un eveniment potential traumatic devine o problemă durabilă; devenim
mai inflexibili și este mult mai posibil să fim afectați.”
luni, 3 decembrie 2018
Psihologia transpersonală: Repere în România
În evoluția gândirii psihologice se disting așa numitele ”4 forțe”, care au fiecare o abordare proprie a ființei umane. Ele nu se contrazic, ci se completează reciproc, fiecare adăugând noi valențe curentului de gândire precedent.
Prima ”forță” a psihologie
a fost ”behaviorismul”, care spunea, pe scurt fie spus, că sufletul ființei
umane nu poate fi cunoscut (este un ”black box”), pentru că nu poate fi
măsurat. Putem cunoaște doar stimulii din mediu și răspunsurile pe care omul le
dă acestor stimuli, dar nu ce se întâmplă în interior. În acest curent se află
rădăcinile psihologiei cognitive de azi și a construirii computerelor prin
analogie cu funcționarea creierului uman.
A doua ”forță” a Psihologiei
a fost Psihanaliza care vedea omul ca fiind condus de pulsiunile inconștiente. El
a pornit de la lucrările lui Freud și a continuat cu cele ale lui Carl Gustav
Jung, Karen Horney, Alfred Adler și altor neopsihanaliști etc.
A treia ”forță” este
psihologia umanistă, care spunea că omul este capabil de auto-vindecare, de
creativitate, de auto-actualizare (de a transpune în fapte calitățile cu care
este înzestrat). Promotorii ei principali au fost Abraham Maslow și Carl
Rogers.
Psihologia transpersonală
este ”a 4-a forță”, cea care recunoaște omul ca ființă spirituală, având un
Sine Superior și capacitatea de a accesa Supraconștientul, izvorul inspirației
artistice și științifice, o gigantică bază de date în care este înscrisă întreaga
experiență a umanității de la începuturi și până azi. Acest curent aduce
împreună tradițiile spirituale ale lumii cu învățăturile psihologiei moderne.
În România inițiativele legate de
psihologia transpersonală au pornit de ceva ani buni, un reper important fiind
lansarea la București în luna noiembrie 2018 a cărții doamnei profesor Anca
Munteanu din Timișoara, intitulată ”Psihologia transpersonală”.
Între 23-24 februarie 2019 va avea loc prima ediție în România a Simpozionului
Global Transpersonal de Psihoterapie și Spiritualitate, organizat de Asociația
Transpersonală Română în colaborare cu EUROTAS, Asociația Transpersonală
Europeană.
Evenimentul este deschis
publicului larg (deci nu este nevoie să fiți psihologi pentru a participa) și
cuprinde prelegeri, workshopuri și conferințe în domeniul spiritualității și psihoterapiei
transpersonale, aducând împreună specialiști ai domeniului care vin din
întreaga lume.
Site-ul evenimentului este
acesta https://www.symposium2019.ro/,
iar pe FB găsiți evenimentul aici: https://www.facebook.com/events/500206630390663/
Mai multe detalii puteți
afla de la Camelia Hârjău, la email: camelia.harjau@gmail.com sau telefon: 0731854383.
Ne vedem acolo!
joi, 8 noiembrie 2018
Împrietenirea cu emoțiile - evenimentele lunii noiembrie 2018
Acum mai bine de
5 ani aduceam în România, împreună cu dr. Cristina Răduță, primul seminar despre
metoda de vindecare emoțională ”The Journey” numit ”Călătoria Intensiv” (”The
Journey Intensive”), susținut de Brandon Bays, expert în vindecarea minte-corp.
Începusem
practica metodei Călătoria cu 2 ani înainte. Am citit cartea în anul 2011 și am
iubit imediat acest mod de a lucra cu emoțiile proprii, împreună cu perspectiva
spirituală, atât de eliberatoare, oferită de acest procedeu. Am parcurs tot
Programul de formare ca practician. În jurul meu au început să apară oameni
care îmi cereau să îi ghidez prin această metodă, ceea ce am și început să fac
cu entuziasm.
Ceea ce nu știam
atunci și aveam să aflu pe măsură ce lucram cu această metodă era cât de...
speriați suntem noi, oamenii, de emoțiile negative. Nu avem educație emoțională
pe scară largă, ceea ce face ca emoțiile noastre să fie un tărâm necunoscut,
adesea de-a dreptul neconștientizat. Și ce simțim adesea față de necunoscut?
Teamă, ezitare, nesiguranță... În cazul acesta, teamă de propriile emoții –
pentru că nu știm ce să facem cu ele și avem o mulțime de prejudecăți despre
ele, care adesea ne aduc în pragul bolilor emoționale sau fizice etc.
De aceea, mai des
decât am crezut inițial, aveam să asist în procedeul Călătoria persoane care
îmi spuneau fie că nu simt nimic, fie că le era teamă să se deschidă față de
viața lor emoțională, fie că le era jenă că pot simți teamă ori vulnerabilitate
(mai ales bărbații) sau furie, ostilitate (mai ales femeile).
De aceea, în
ultima vreme am conceput o serie de cursuri de împrietenire cu emoțiile
noastre, ca semnale valoroase de la sufletul nostru.
Mi-am propus să
folosesc cunoașterea și experiența pe care am acumulat-o atât ca psihoterapeut
(în ultimii 20 de ani), cât și ca practician al metodei Călătoria (în ultimii 7
ani) pentru a vă învăța cum să gândiți sănătos despre trăririle voastre – chiar
și cele mai puțin plăcute – cum să vă comportați când ele apar în conștiință,
cum să nu le mai reprimați și ce să faceți pentru a nu face rău – altora sau
vouă înșivă – când emoțiile negative par să preia controlul.
În luna noiembrie
vă invit, așadar, în București la o serie de evenimente de vindecare emoțională
în care:
- Vom depăși frica de emoții
- Vom afla de ce anume sunt ele importante și sănătoase pentru viața noastră
- Vom identifica resursele care se ascund în fiecare emoție, chiar și în cele neplăcute
- Vom folosi instrumentele metodei ”Călătoria” de Brandon Bays pentru a ne debarasa de emoțiile negative reprimate care ne blochează succesul, relațiile, încrederea în noi înșine, echilibrul interior ori chiar sănătatea.
Vom petrece o seară plăcută, la un ceai cald, vorbind despre
cum anume metoda ”Călătoria” ne ajută să ne echilibrăm interior atunci când
emoțiile negative ne umbresc viața.
Înscrierile la acest workshop se fac până pe 14 noiembrie la
ora 14.00, aici:
Găsești evenimentul pe FB aici: https://www.facebook.com/events/1945560672205592/
Urmează alte 3 workshopuri:
1. Gestionarea sănătoasă a furiei prin metoda
Călătoria, care va avea
loc sâmbătă, 17 noiembrie 2018, între orele 10.00 – 17.00.
Metoda de vindecare emoțională Călătoria se distinge prin blândețea,
rafinamentul și eleganța cu care abordează toate emoțiile în general. În felul
acesta ea ne ajută imens să trăim sănătoși și liberi de emoțiile negative pe
care de obicei le reprimăm, le negăm sau le judecăm, cu efecte uneori
dezastruoase pentru echilibrul nostru interior sau chiar pentru sănătatea
fizică (așa-numitele boli ”cauzate de stres” sau ”pe fond nervos”).
În cadrul acestui workshop:
·
învățăm
modalități sănătoase de a gândi despre furie
·
aflăm
ce să facem când ne cuprinde furia
·
conștientizăm
resursele ascunse în furie, prin introspecții ghidate
·
lucrăm
cu instrumentele de vindecare emoțională Călătoria pentru a ne eliebra de furia
stocată din trecut
·
învățăm
ce să facem de acum încolo când mai simțim furie, pentru a o gestiona frumos și
sănătos.
Pentru a te înscrie la acest workshop click aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdU1NDSuAWdp-U6MORsL9y5N9pk-G4qHuplut00FNjVDpLWxQ/viewform?vc=0&c=0&w=0
2. Cum scăpăm de teamă, blocaje și anxietate prin
metoda Călătoria,
duminică, 18 noiembrie 2018, între orele 10.00 – 17.00.
Anxietatea îți dă de furcă? Ai atacuri de panică? Fobii? Nu știi cum să
gestionezi fricile copilului tău sau timiditatea lui?
Toate acestea au un numitor comun: starea de frică și nesiguranță. Și
pentru a le depăși trebuie să înveți cum să gândești despre ele pentru a te
elibera mai întâi de teama de teamă, apoi să știi ce să faci cu teama atunci
când ea apre, în orice formă s-ar manifesta ea.
Aceasta ne propunem să facem la acest workshop, unde:
- înveți despre frica sănătoasă și cea nesănătoasă
- afli perspectiva metodei Călătoria asupra fricii blocate în corp
- primești instrumente de a elibera teama blocată în corp
- înveți cum să gestionezi pe viitor teama, panica, anxietatea, în cazul în
care ele ar mai apărea, astfel încât să trăiești liber de fricile de tot felul
care, poate, îți afectează încă viața.
Pentru a te înscrie la acest workshop click aici:
3. Vindecarea relațiilor prin metoda Călătoria, sâmbătă, 24 noiembrie 2018, între orele
10.00 – 17.00.
Dacă nu ne eliberăm de emoțiile negative pe care
le-am reprimat în relațiile dificile pe care le-am avut – fie cele de la birou,
fie de business, fie cele personale – le vom purta cu noi în noile relații și
le vom sabota astfel, întrucât vom gândi, aproape irezistibil: ”Dar dacă iar mi
se întâmplă la fel? Dacă și această persoană se va comporta ca și
șeful/colegul/partenerul/iubitul(a) din trecut și mă va răni iar?” Gândind
astfel, generăm comportamente de apărare care vor suprinde persoana din fața
noastră și vom ajunge să determinăm exact situațiile de care ne temem.
La acest workshop învățăm cum să ieșim din această buclă distructivă și să
ne regăsim puterea de a merge înainte în viață cu curaj, încredere și
prospețime, după ce am asimilat lecțiile de viață din relațiile trecute.
Pentru a te înscrie la acest workshop click aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdaXYJ5w7yz-kQz3nvy2WoEqcQnlXhXpTkFFfMecicJ2qtKAA/viewform?vc=0&c=0&w=0
Investiție: 300 lei/workshop.
Preț înscriere timpurie: 240 lei/workshop dacă te înscrii și plătești până
miercuri, 14 noiembrie 2018.
marți, 16 octombrie 2018
Dezvoltare personala prin emotii: Workshop ”Furia si adevarul despre tine insuti”
Furia este o emoție ca
oricare alta.
Dar, la fel ca despre celelalte emoții, cunoaștem puține despre ea. Ne enervăm și fie ne ”înghițim” furia, călcând pe nevoile noastre și acumulând tensiune interioară și/sau resentimente, fie o ”aruncăm în capul celorlalți” rănindu-i, distrugându-ne relațiile și expunându-ne la sentimente de vinovăție.
Dar, la fel ca despre celelalte emoții, cunoaștem puține despre ea. Ne enervăm și fie ne ”înghițim” furia, călcând pe nevoile noastre și acumulând tensiune interioară și/sau resentimente, fie o ”aruncăm în capul celorlalți” rănindu-i, distrugându-ne relațiile și expunându-ne la sentimente de vinovăție.
·
Care este
rolul furiei?
·
De ce apare
ea?
·
Ce e sănătos
să facem când ne înfuriem și ce nu?
·
Ce ne dezvăluie
despre noi propria furie?
·
Care sunt
părțile bune și resursele ascunse în furia noastra?
Workshopul ”Furia si
adevarul despre tine” își propune să răspundă la aceste întrebări și să te
învețe să îți folosești furia în mod armonios și asumat, pentru a fi mai
echilibrat emoțional, mai împăcat, mai calm si, nu in ultimul rand, a sti ce sa
ii inveti pe copiii tai despre ce sa faca atunci cand sunt furiosi.
Invatam cum anume furia
ne arata aspecte... frumoase despre noi insine, pentru ca de obicei ne imaginam
ca furia ne face doar rai, agresivi, violenti, egoisti etc.
Folosind mai ales instrumentele de vindecare emotionala Journey (dar nu numai) aflam cum anume putem sa ne folosim furia in mod constructiv si creativ, cum ne ajuta ea sa ne cunoastem mai bine, cum putem sa ajungem sa fim mai calmi si sa avem mai multa incredere in noi.
Folosind mai ales instrumentele de vindecare emotionala Journey (dar nu numai) aflam cum anume putem sa ne folosim furia in mod constructiv si creativ, cum ne ajuta ea sa ne cunoastem mai bine, cum putem sa ajungem sa fim mai calmi si sa avem mai multa incredere in noi.
De asemenea, aflam cum
sa accesam si multe alte resurse pe care le ascunde furia noastra.
Pe scurt, sa scoatem la iveala adevaruri frumoase despre noi insine si emotiile noastre si invatam sa traim sanatos si in armonie cu noi insine si cu ceilalti, cu integritate si forta a caracterului!
Speaker: Patricia Cihodaru, psihoterapeut, speaker de inteligenta emotionala.
Data: Vineri, 19 octombrie 2018, orele 18.30 - 21.30.
Durata: 3 ore
Cost: 150 lei
Pe scurt, sa scoatem la iveala adevaruri frumoase despre noi insine si emotiile noastre si invatam sa traim sanatos si in armonie cu noi insine si cu ceilalti, cu integritate si forta a caracterului!
Speaker: Patricia Cihodaru, psihoterapeut, speaker de inteligenta emotionala.
Data: Vineri, 19 octombrie 2018, orele 18.30 - 21.30.
Durata: 3 ore
Cost: 150 lei
Specificul workshopului:
• Experienţial, preponderent practic
• Abordare trup-minte-suflet-spirit
• Interactiv şi creativ: jocuri, lucru în echipă, exerciții, jocuri de rol
• Transformator și curativ
Inscrieri aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSeiZ9dbvDqV6tuD7QqTw7FdSoSH8ySXRCbW0ZT_DS3Yioqjpw/viewform?c=0&w=1
Email: contact@scoalaemotiilor.ro
Telefon: 0722.65.71.55.
marți, 8 mai 2018
METODA CĂLĂTORIA ȘI SĂNĂTATEA EMOȚIONALĂ A COPIILOR
Resursele unui copil de a gestiona situațiile din viața lui sunt mai mici decât ale unui adult. De aceea, pe el îl pot speria lucruri care nouă, adulților, ni se par insignifiante, iar situații minore pentru noi capătă proporții inimaginabile într-o minte de copil.
Uneori aceste proporții inimaginabile luate de diferite circumstanțe în mintea copilului se transformă într-un stres major pentru copilul respectiv. El se poate bloca sau speria, poate deveni hiperactiv sau, dimpotrivă, apatic, dezinteresat, își poate manifesta emoțiile negative și incapacitatea de a le gestiona prin scăderea rezultatelor la școală. Sau îl vom vedea refugiindu-se în reverii – totul pentru a fugi de o emoție intolerabilă. Pentru că acel copil să fie din nou cel pe care îl știam, el trebuie susținut să să găsească emoția ascunsă în subconștient și să se elibereze de ea.
Andrei, un copil de 9 ani a fost adus de părinții lui în psihoterapie la mine (psiholog Patricia Cihodaru, n.n.) pentru că nu mai mergea singur la școală; se închisese în el și nu povestea nimic de la școală; comunica monosilabic și devenise foarte retras. Toate explorările psihodiagnostice pe care le-am făcut pentru a afla dacă avusese vreo experiență neplăcută pe drumul dintre casă și școală nu au dus la nimic. Părea că totul fusese întotdeauna în regulă pe drumul de la școală spre casă – dar nu și în mintea și sufletul lui Andrei.
Citeste continuarea AICI
duminică, 25 februarie 2018
Workshopuri și seminarii marca Journey pe care le voi susține în 2018
I. Vindecarea
emoțională a copiilor - Journey for kids, 21-22 aprilie 2018, Timișoara
Daca:
- Vrei
sa iti ajuti copilul sa-si depaseasca temerile, inhibitiile sau timiditatea
- Nu
stii cum sa opresti comportamentele agresive sau conflictele permanente ale
celor mici
- Copilul
tau are vise urate care se repeta sau blocaje care nu trec cu nimic;
- Vezi
ca i-ai transmis puiului tau unele frici sau comportamente nesanatoase si vrei
sa opresti asta;
- Vrei
sa-ti vindeci propriile rani afective din copilarie;
- Simti
ca intri pe ”teren alunecos” cand vine vorba despre emotiile tale sau ale
copilului/adolescentului tau
- Adolescentul
tau nu stie ce sa faca cu emotiile negative
Lucrezi
cu copiii ca educator, profesor, psiholog, medic si vrei sa le dezvolti
inteligenta emotionala sau sa ii ajuti sa se vindece prin lucrul asupra
emotiilor lor negative;
…pentru toate aceste situatii – si pentru altele care implica
prezenta emotiilor negative la copii si adolescenti – am conceput seminarul
”Journey for kids”, in care utilizam instrumente din gama de vindecare emotionala
”Calatoria” (concepute de Brandon Bays si echipa ei) pentru a-i ajuta pe
adulti, adolescenti si copii sa isi cunoasca emotiile, sa le gestioneze sanatos
si sa se vindece de emotiile dureroase pe care le-au ascuns in suflet.
Este un seminar de educatie si vindecare
emotionala a copiilor prin metoda ”Calatoria”, conceput pentru parinti si
profesionistii care lucreaza cu copiii – profesori, educatori, medici pediatri,
psihologi, psihopedagogi etc.
Inscrie-te aici
II. Seminarul ”Journey
Intensive” cu Brandon Bays si Patricia Cihodaru
Seminarul de bază al
programelor de seminarii marca Journey, în care se învață metoda ”Călătoria” de
Brandon Bays și un modul de Abilități Avansate.
In calitate de partener al companiei Journey va pot oferi discount de 50 de euro din pretul afisat al seminarului.
Detalii despre seminar aici:
Pentru a va trimite linkul prin care primiti discount de 50 de euro trimiteti email la: contact@scoalaemotiilor.ro.
Patricia Cihodaru este
practician acreditat al metodei ”Calatoria” si speaker desemnat de Brandon Bays
pentru a preda metoda ”Calatoria” in Romania. Ea imbina pasiunea pentru
instrumentele de vindecare emotionala marca ”The Journey” cu experienta de peste
15 ani ca psiholog si psihoterapeut specializat pe psihoterapie
cognitiv-comportamentala, psihoterapie experientiala, precum si pe modalitati
de interventie psihologica pentru sanatatea emotionala a copiilor si
adolescentilor, a copiilor cu ADHD si a copiilor cu agresivitate.
Patricia este
fondatoarea Asociatiei pentru Dezvoltarea Inteligentei Emotionale si a oferit
numeroase sesiuni de psihoterapie si consiliere one-to-one, precum si
conferinte, seminarii si workshop-uri de dezvoltare a inteligentei emotionale
si training-uri de deblocare a creativitatii, atat pentru copii, cat si pentru
adulti.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


