Resursele unui copil de a gestiona situațiile din viața lui sunt mai mici decât ale unui adult. De aceea, pe el îl pot speria lucruri care nouă, adulților, ni se par insignifiante, iar situații minore pentru noi capătă proporții inimaginabile într-o minte de copil.
Uneori aceste proporții inimaginabile luate de diferite circumstanțe în mintea copilului se transformă într-un stres major pentru copilul respectiv. El se poate bloca sau speria, poate deveni hiperactiv sau, dimpotrivă, apatic, dezinteresat, își poate manifesta emoțiile negative și incapacitatea de a le gestiona prin scăderea rezultatelor la școală. Sau îl vom vedea refugiindu-se în reverii – totul pentru a fugi de o emoție intolerabilă. Pentru că acel copil să fie din nou cel pe care îl știam, el trebuie susținut să să găsească emoția ascunsă în subconștient și să se elibereze de ea.
Andrei, un copil de 9 ani a fost adus de părinții lui în psihoterapie la mine (psiholog Patricia Cihodaru, n.n.) pentru că nu mai mergea singur la școală; se închisese în el și nu povestea nimic de la școală; comunica monosilabic și devenise foarte retras. Toate explorările psihodiagnostice pe care le-am făcut pentru a afla dacă avusese vreo experiență neplăcută pe drumul dintre casă și școală nu au dus la nimic. Părea că totul fusese întotdeauna în regulă pe drumul de la școală spre casă – dar nu și în mintea și sufletul lui Andrei.
Citeste continuarea AICI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu