Gheorghe Iovu – Bardul din Rai

Acum câţiva ani, pe când lucram ca redactor şef la Body, Mind, Spirit Magazine, am întâlnit un om deosebit, care compune şi interpretează muzică cu o mare putere de vindecare şi regăsire sufletească. Auzisem, desigur, de Gheorghe Iovu şi m-am decis să aflu mai multe despre omul ce ne aduce pe Pământ adevărate acorduri din cer.

Mai ales că venise la Body, Mind, Spirit Festival, la Sala Palatului, în Bucureşti şi cânta undeva la etaj, lângă o sală unde se ţineau workshopuri pe diferite teme. O doamnă s-a aplecat la urechea mea şi mi-a zis: „Vedeţi cum ies oamenii din sala asta? Ce bine se simt?” M-am uitat mirată la ea. „Nici nu bănuiesc ei de unde le vine starea asta de bine!” şi mi-a arătat, complice, locul de unde se răspândea muzica domnului Iovu.

Aşa că m-am îndreptat spre colţişorul ce îi era hărăzit în cadrul Body, Mind, Spirit Festival. M-a întâmpinat o muzică în acelaşi timp delicată şi puternică. Ascultând-o, am simtit că mă reconectam - condusă cu blândeţe, parcă - la o latură profundă din interiorul meu. Sufletul parcă primea forţă pentru a se exprima în lume, eliberat de cochilia aspră a egoului si de mecanismele de apărare - care nici nu-mi mai serveau la nimic, pentru că pătrundeam intr-o altă lume - o lume angelică, o lume a iubirii.

Venisem pentru că voiam să-i cer un interviu. Nu ştiam că aveam să primesc cu mult, mult mai mult.

Viaţa dinainte de muzică
Are 54 de ani şi este din Banat. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Timişoara şi a înfiinţat formaţie „Kimo”, în care era solist vocal şi chitarist, încercând să prindă ritmurile anilor ’60-’70. Mai şi compunea, fiind atras de ritmurile mai lente, care îi transmiteau ceva încă nedesluşit. În viaţa de zi cu zi avea una dintre cel mai grele meserii: scafandru în uriaşele tancuri cu benzină ale Petrom Timişoara. La sfârşitul orelor de lucru abia aştepta să iasă din întunericul tancurilor în „raiul muzicii”, la lumina sufletului.

Menirea
În 1991 descoperise deja posibilităţile tehnice nelimitate ale claviaturii de sintetizator. Şi îşi conştientizase rostul în lume. „Cât de rătăcit poţi să fii ca om şi cât de plăcut e să-ţi regăseşti menirea!” Menire care avea să-i schimbe întreaga viaţă – nu doar lui, ci şi celor care îi ascultă compoziţiile. „Acesta e rolul meu: să aduc bucurie, armonie şi pace în sufletele oamenilor. Şi speranţă… infinită”.
A scos mai multe CD-uri, cu titluri la fel de inspirate ca şi muzica pe care o conţin: „Revelaţie”, „Raza de soare”, „Trecerea timpului”, „Trepte de lumină”, „Imnul speranţei”, „Paşi prin univers”, „Spre Infinit”, „Simfonia Sufletului”.
A primit atestat în meloterapie de la Asociaţia Naţională de Terapii Complementare din România. Împreună cu soţia sa, Miruna, care este medic stomatolog, au înfiinţat primul cabinet de meloterapie în Timişoara, unde pacienţii ascultă în sala de aşteptare muzica lui Gheorghe Iovu interpretată chiar în faţa lor. Efectul? „Se simt cuprinşi de o stare de bine, de confort, iar teama de durere dispare.”

Cum compune?
„Simt ca un fel de nelinişte interioară, simt că trebuie să ating clapele. Mă duc la claviatură şi încep să cânt. E ca şi cum te cheamă cineva şi tu te duci acolo. Nu e când vrei tu. Trebuie să simţi. Dacă nu sunt în apropierea clapelor, gata, momentul s-a dus. Muzica vine firesc, trecând prin mine şi coborând spre degete când mă aşez, mânat de acea nelinişte, în faţa claviaturii. Apoi fac şi câte 200 de corecturi până muzica spune exact ce simt. Muzica se simte, nu se vorbeşte. Trebuie să fii deschis. Mai e şi bucuria de a dărui, altfel nu poţi să faci toate astea.”

Nici o melodie nu e scrisă pe note. Cântă fără să aibă notele în faţă. Totuşi el redă perfect melodiile de fiecare dată. L-am întrebat dacă simte şi titlul pe care urmează să-l dea piesei. „Nu, până nu e terminată piesa. Şi titlul, ca şi inspiraţia vine fără să mă implic eu…totul e de la Dumnezeu, numai de la El.”

Muzica vindecătoare
Cum şi-a dat seama de efectele terapeutice ale muzicii sale? Nu el şi-a dat seama, ci şeful Clinicii de Psihiatrie din Timişoara, domnul Mircea Lăzărescu care a ascultat pentru prima dată un CD şi a realizat că muzica domnului Iovu poate face minuni pentru pacienţi. L-a invitat în fiecare joi să dea concerte care generau în sufletele oamenilor o stare de bine, de regăsire, alungau depresia şi insomniile. Apoi a dus muzica seninătăţii şi în alte ţări: a dat concerte în SUA, Elveţia, Austria, Germania.

Peste tot, reacţia este aceeaşi, doar nuanţată pe alocuri: oamenii vin ca atraşi de un magnet, ascultă fascinaţi, plâng purificându-şi sufletul şi pleacă împrospătaţi. Unii devin dornici de a crea şi ei: mulţi şi-au descoperit propriile talente – încă o dovadă a puterii de regăsire pe care o conferă muzica domnului Iovu.

A cântat în biserici, spitale, cămine de bătrâni, case de copii. În parcuri copiii îşi trag părinţii de mână şi-i duc în direcţia sunetelor celeste. La un orfelinat din Odorheiu Secuiesc copiii n-au mai vrut să-l lase să plece: s-au prins de mână şi au făcut un lanţ uman pentru a-l mai ţine alături de ei pe cel care le adusese un crâmpei sonor din lumea iubirii.

Un prieten foarte bun
Dacă ar fi să sintetizeze în câteva cuvinte ceea ce spune muzica sa, care ar fi mesajul său pentru oameni? „Să se regăsească şi să cunoască adevărata realitate în care ar trebui să trăim, nu cum trăim noi acum. Când începe muzica cu toţii revenim la acea realitate. Când începe muzica, toţi suntem aceiaşi.”

După ce mi-a răspuns la întrebări, domnul Gheorghe Iovu a reînceput să cânte. Privind din exterior, ai fi putut spune că a abandonat conversaţia. De fapt, ştiam că abia acum îmi vorbea cu adevărat, în limba cea mai dragă lui: de la suflet la suflet. A interpretat cea mai nouă melodie pe care o compusese, „melodia încă fără nume”, pentru că nu apucase să-i dea titlu. A cântat şi vocal o piesă intitulată „Un prieten foarte bun”, ale cărei versuri mi-au răsunat în minte câteva zile bune: „Hai te rog zâmbeşte iar/Fiindcă vei primi în dar/Un prieten foarte bun…”

Lecţie pentru suflet
În acea jumătate de oră am primit o lecţie foarte concentrată într-ale sufletului. Lecţiile muzicii, ca şi ale vieţii, nu pot fi descifrate cu mintea, care e depăşită adesea, pentru a lăsa loc iubirii a-tot-înţelegătoare. Noi părem din ce în ce mai mult că am uitat de Inimă si avem o nevoie stringenta sa ne reamintim de ea. Am devenit analfabeţi într-ale sufletului. Avem mare nevoie să ne reamintim că lucrurile „curg” de la Dumnezeu în jos, să repunem lucrurile la locul lor, să readucem ordinea divină în viaţa noastră.

Se spune despre muzica domnului Iovu că este terapeutică. „Therapeia” înseamnă în limba greacă „îngrijire”. Am plecat de lângă el simţind că, timp de câteva zeci de minute, sufletul meu primise alinare şi, ca o gură de aer proaspăt, un suflu de prospeţime din „Lumea de Acasă”.