Munca mea de psiholog în cadrul centrului Oncosuport m-a provocat să identific trăsăturile psihologice definitorii întâlnite la cei care, de-a lungul timpului, s-au vindecat de cancer. Am scris acest articol pentru ca toţi cei care primesc acest diagnostic să ştie că SE POT VINDECA - dincolo de toate prejudecăţile alimentate de lipsa de informaţii complete şi corecte.
Echilibrul emoţional şi resursele psihologice sunt esenţiale atât în momentul aflării diagnosticului "cancer", cât si ulterior, pe toată durata tratamentului. Din păcate, nimeni nu ne învaţă ce să facem, ce să ne spunem în astfel de situaţii. Asa că ajungem - în cel mai fericit caz - la consilierea psihologică unde putem învăţa şi cultiva echilibrul interior. De aceea, urmarea unei consilieri psihologice, alături de tratamentul medical, constituie o formulă puternică prin care marele “C” poate fi învins.
Un număr crescând de medici, terapeuţi, consilieri psihologici constată în ultima vreme importanţa factorilor emoţionali şi mentali în vindecarea de cancer. De exemplu, Lydia Temoshok, PhD, Director al Behavioral Medicine Program, la Biotechnology Institute, de la University of Maryland Medical School, vorbeşte chiar despre aşa-numita „personalitate de tip C”, descriind trăsăturile de personalitate comune persoanelor care fac această boală şi care sunt factorii psihologici ce contribuie la redobândirea sănătăţii.
La rândul ei, Susan Silberstein, PhD, care a fondat The Center for Advancement in Cancer Education în 1977, consiliind 25.000 de pacienţi cu cancer (din care 10.000 de femei cu cancer de sân) în cei peste 30 de ani de activitate profesională a observat că majoritatea covârşitoare a celor care înving cancerul manifestă un nucleu de atitudini comune în faţa bolii în special, dar şi a vieţii în general.
Iată cele mai importante dintre atuurile psihologice care, după cum constată aceşti autori, le-au ajutat de-a lungul timpului pe persoanele diagnosticate cu cancer să învingă boala.
1. Învingătorii acceptă diagnosticul fără a se lăsa copleşiţi de el: Dacă nu accepţi diagnosticul, intri în negare – un mecanism de apărare prin care pretindem că o problemă nu există, refuzăm să recunoaştem că avem o problemă. Unii pacienţi, neştiind să gestioneze o astfel de veste (pentru că, de fapt, nici nu ne învaţă nimeni...!), intră în stare de şoc şi pur şi simplu se prefac că nu au nimic, nu spun celor apropiaţi prin ce trec şi se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. La cealaltă extremă se situează cei care nu resping diagnosticul, dar se lăsă doborâţi de el, considerându-se învinşi din start. Atitudinea sănătoasă presupune ca, în ciuda temerilor fireşti, persoana să îşi asume responsabilitatea pentru boala sa şi să se mobilizeze în direcţia vindecării.
2. Resping din start prognosticul nefavorabil: Ei îşi asumă cu curaj provocarea şi oportunitatea ascunsă de acest diagnostic, se focalizează pe resursele de vindecare pe care le au şi se înconjoară de persoane optimiste, care cred, ca şi ele, că vindecarea e posibilă. O astfel de atitudine presupune o luptă deloc uşoară cu tristeţea, furia sau anxietatea asociată acestui diagnostic. În cartea „Călătoria”, Brandon Bays relatează că, după ce a aflat că are o tumoră abdominală, cei din jur au ajutat-o foarte mult prin faptul că erau încrezători că ea se va vindeca. „Nu-mi pot permite”, spunea ea în clipele ce au urmat diagnosticării, „să invit în mintea mea negativitatea bine intenţionată a celor care îşi proiectează asupra mea propriile îndoieli, temerile şi mila lor inadecvată (...). Mi-am făcut atunci promisiunea solemnă că nu le voi vorbi despre boala mea decât acelor oameni despre care ştiam fără nici o îndoială că mă vor sprijini într-o manieră pozitivă, fiind absolut siguri că mă voi vindeca.”
3. Sunt deschişi să facă schimbări în stilul de viaţă şi în modul de a gândi: Evident, aceste persoane trebuie să dezvolte noi tipare de dietă, exerciţiu fizic, muncă sau condiţii de trai, să înveţe să se joace şi să se distreze mai mult, să aibă mai multă grijă de bunăstarea lor emoţională. Susan Silberstein mărturiseşte că acum 27 de ani când a început să consilieze persoane cu cancer, credea că factorii nutriţionali erau responsabili de boală, dar în timp şi-a schimbat perspectiva la 180 grade şi a realizat că ceea ce îi frământa pe pacienţi era la fel de important ca şi ceea ce mâncau. În consecinţă, spune ea, disponibilitatea oamenilor de a trata atât corpul, cât şi ce se întâmplă în mintea şi sufletul lor, constituie o puternică formulă pentru succes.
4. Îşi transformă relaţiile personale: învaţă să primească, să facă din vindecarea lor o prioritate, să reconcilieze conflictele şi să întrerupă relaţiile toxice (adică acele relaţii care le fac mai mult rău decât bine, în care se distrug în loc să se dezvolte). Susan Silberstein relatează cazul unei femei cu cancer la sân care avea un soţ abuziv şi dominator de care nu găsea puterea să se despartă, deşi se gândea tot timpul la asta. În cele din urmă, a conştientizat daunele emoţionale pe care i le aducea relaţia, s-a despărţit de soţ şi şi-a cumpărat propria casă. Aceasta a constituit suportul emoţional al vindecării ei complete.
5. Accesarea surselor de emoţii pozitive: se poate face prin diferite mijloace, de la metode de relaxare, exerciţii de imagerie ghidată, până la alegerea ocupaţiilor favorite şi practicarea lor. De exemplu, Susan Silberstein îi pune pe clienţii ei să-şi reamintească bucuriile copilăriei sau să îşi facă o „Listă de distracţii”, în care să treacă toate acţiunile pe care le-ar plăcea să le facă, în care s-ar amuza sau ar deveni creativi îndeplinindu-le. Aceste alegeri pot fi chiar ilogice, imposibil de realizat. Apoi în fiecare seară ei aleg să facă una dintre aceste activităţi a doua zi. Susan numeşte aceasta „un exerciţiu fabulos pentru a trezi potenţialul de vindecare al corpului” şi adaugă: „Sistemul imunitar nu face diferenţa între realizarea efectivă a acţiunii, planificarea acesteia sau simplul fapt că te gândeşti să o faci.”
6. Disponibilitatea de a lucra asupra emoţiilor negative care au fost reprimate de-a lungul timpului, în special mânia şi resentimentele. Aşa cum te poţi simţi rău dacă procesul de detoxificare fizică are loc prea rapid, la fel se petrece şi cu „toxinele emoţionale”. Susan afirmă: „Dacă persoana accesează emoţii traumatizante, acestea trebuie gestionate în mod ritmic, echilibrat, utilizând mecanisme de coping gradat. Desigur, aceasta presupune să treci prin acest proces sub observaţia unui specialist.” Acest proces poate lua multiple forme: psihoterapie, consiliere psihologică, consiliere de cuplu, grupuri de suport, consiliere pastorală, managementul stresului, terapie corporală etc.
7. Vindecarea rănilor emoţionale prin iertare. Greg Anderson, un învingător al cancerului, relatează că, atunci când a aflat că are cancer, a început să sune la toate ONG-urile legate de cancer din ţara lui, căutând supravieţuitorii şi întrebându-i ce a contribuit în cazul lor ca viaţa să triumfe asupra morţii. Cei mai mulţi i-au spus că iertarea persoanelor importante pentru ei a fost cheia vindecării emoţionale şi a facilitat vindecarea fizică. Aşa că Greg a făcut o listă cu toate persoanele din viaţa lui şi a început să îşi ceară iertare de la fiecare: cu unii a vorbit face to face, cu alţii a făcut doar exerciţiul de iertare stând în pat şi imaginându-şi că vorbeşte cu ei. Rezultatul: nu numai că s-a vindecat, dar ulterior a fondat The Cancer Recovery Foundation, ajutând mii de oameni cu acest diagnostic.
8. Scopuri pe termen lung: definirea unui rost în viaţă. Oamenii trebuie să simtă că au pentru ce să trăiască şi să îşi definească clar lucrurile care îi motivează cel mai mult în viaţă. Aceasta le conferă sentimentul propriei valori şi le dă tăria de a merge mai departe spre obiectivul lor, în ciuda obstacolelor, chiar a bolii. În plus, este benefic pentru ei să simtă că dau ceva bun lumii, să îşi valorifice creativitatea şi talentele personale. Acest proces a fost denumit de Abraham Maslow autoactualizare. La rândul său, Kurt Goldstein spune în cartea The Organism: A Holistic Approach to Biology Derived from Pathological Data in Man, că tendinţa către auto-actualizare este motorul principal care determină viaţa unui organism. Valorificarea potenţialului propriu este o resursă psihologică importantă ce susţine procesul de vindecare.
9. Disponibilitatea de a se schimba, flexibilitatea atitudinală şi mentală. Nu te poţi însănătoşi dacă te cantonezi în comportamente, obiceiuri, gânduri şi emoţii ca până acum, întrucât ele sunt cele care te-au făcut să te îmbolnăveşti! Învingătorii cancerului sunt cei care pot renunţa la tot pentru ceea ce e NOU şi sănătos. Greg Anderson spune: „Cred că am devenit un învingător al cancerului, nu pentru că am intrat în remisie, ci pentru că am devenit o nouă persoană!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu