Ce ii invata clovnii pe copii ... si nu numai

Acum cativa ani, o scena din filmul "Patch Adams" a avut un puternic impact asupra mea: Robbin Williams, care joaca rolul unui student la medicina ceva mai nonconformist (punand cu adevarat suflet in meseria lui), intra intr-un salon al unui spital in care erau internati copii si confectioneaza ad-hoc un nas de clovn si niste antene de albinuta din instrumentarul medical existent. Efectul: toti copiii se amuza si se invioreaza, iesind din tristetea specifica starii de boala.

Ulterior, aveam sa aflu ca in spitalele pediatrice din Occident clovnii apar din ce în ce mai des, pentru a le permite copiilor să se amuze şi, mai presus de orice, să rămână copii, chiar şi atunci când sunt nevoiţi să urmeze tratamente lungi şi dificile.

În acest cadru grav, în care personalul e îmbrăcat doar în verde sau în alb, apariţia clovnilor îmbrăcaţi multicolor declanşează instantaneu bucuria copiilor. Dată fiind puterea pe care o au emoţiile pe care le trăim asupra sănătăţii fizice e lesne de înţeles că emoţiile pozitive – bucuria, veselia, încrederea, curajul, iubirea, entuziasmul – pot constitui aliaţi de nădejde în vindecarea oricărui tip de afecţiune, fie ea fizică sau emoţională.

Clovnii devin astfel adevăraţi terapeuţi. Cu costumele lor fanteziste, cu numele lor caraghioase, ei captează atenţia şi o focalizează asupra lor. Prezenţa clovnilor induce copiilor nerăbdători şi entuziasmaţi o uşoară stare de transă veselă, care îi pregăteşte pentru o „transă” mai profundă, exclusiv benefică: râsul.

Desigur, nu este vorba decât despre umorul sănătos în care râdem CU copiii, nu DE ei. Ironia, sarcasmul, umilirea, sunt excluse din start dacă ne dorim efecte pozitive asupra sănătăţii lor fizice, mentale şi emoţionale. În plus, umorul poate să conţină în el un mesaj pozitiv – copiii să înveţe astfel ceva despre viaţă şi atunci efectul său binefăcător este dublat de cel educativ.

Râsul este deci o formă de transă indispensabilă echilibrului interior. Duşi de valul vieţii cotidiene, oamenii sunt adesea este împrăştiaţi, descentraţi şi chiar abătuţi. Râsul pune la locul lor piesele de joc. El împarte această onoare cu alte emoţii pozitive – iubirea, sentimentul apartenenţei, al contribuţiei sociale, spiritualitatea – dar şi cu muzica, dansul şi cântecul.

Rolul precis al clovnului este de a se râde de el si ii invata astfel de pe copii cum sa se poarte in cazul in care altii ar rade de ei. El este voluntar şi stăpân pe situaţie, protejat şi în acelaşi timp expus datorită costumului lui şi modului de a vorbi. Este opusul rolului victimei arătate cu degetul, aleasă ca ţap ispăşitor pentru ceilalţi. Clovnul face pe neputinciosul, chiar pe prostul uneori, dar are totuşi deplină încredere în el şi controlează perfect ceea ce face.

El îşi afirmă timiditatea, îşi arată stângăciile şi prin aceasta demonstrează celor mici – dar, cât de des, şi celor mari! – că pentru a ne corecta un anumit comportament trebuie să ne jucăm cu el. Acelaşi lucru rămâne valabil şi pentru adulţi: detaşarea, gluma, complicitatea sunt atuuri importante, odată ce am stabilit o relaţie importantă pentru noi.

Pe scurt, clovnii acţionează ca nişte vrăjitori care demonstrează că nici o normă nu este absolută. Ei merg cu spatele sau în mâini, fac lucruri interzise, sfidează tabuurile şi îi învaţă astfel pe copii ca viaţa nu trebuie luată totdeauna foarte serios, pentru că ea are o parte de ilogic, de farmec inexplicabil, chiar şi în momente dificile.

Tot ei arată copiilor importanţa curajului de a fi ei înşişi, chiar dacă aceasta îi expune la a-i amuza pe alţii, ceea ce constituie un secret al echilibrului interior şi al încrederii crescute în sine.

Deci, daca vreodata iti pierzi zambetul, un clovn te poate ajuta sa-l regasesti!