De ce iubesc metoda Calatoria de Brandon Bays

Our appreciation to: the Law of attraction, How to use The Law of attraction, how to use Law of attraction

Zilele acestea am fost întrebată: ”Ce îți place atât de mult la metoda Calatoria de Bradon Bays?” M-am trezit că dau un răspuns atât de bogat că am vrut neapărat să îl transcriu și aici.

            Când vine omul în cabinetul meu solicitând o ședință de ”Călătoria” este trist, furios, împovărat de cine știe de poveste de viață sau emoție care îl sabotează din culisele vieții lui psihice. Când pleacă, după ce a parcurs primul său proces ”Călătoria”, sufletul lui e înflorit, mușchii feței îi sunt relaxați, e împăcat, ușurat. Am fost de multe ori tentată să le fac clienților mei o poză ”înainte de Călătoria” și ”după Călătoria” – pentru că diferența este uriașă (tot voi face eu asta odată și-odată!). Sentimentul trăit de mine, ca terapeut, când văd astfel de transformări vizibile duă doar două ore de ședință e mult mai mult decât satisfacție profesională. E reverență și recunoștință în fața Vieții că ne-a pus la dispoziție un astfel de instrument. E admirație față de geniul care lucrează în corpul fiecărui om fără ca noi să trebuiască să ne gândim la el, clipă de clipă, făcând inima să bată, părul să crească și toate sistemele să funcționeze ca un tot unitar.

            Îmi plac oamenii de la ”Călătoria” – speakeri, traineri, participanți. Sunt dintre cei aplecați spre cunoaștere de sine, au o perspectivă mai vastă asupra vieții și a oamenilor, sunt mai toleranți, mai aplecați spre ale sufletului. Poate vin la ”Călătoria” din curiozitatea de a învăța ceva nou despre ei, pentru că aspiră la mai mult în viața lor sau pentru că au dificultăți în viață. Sunt ceva mai smeriti, pentru că știu că nimic din ce e omenesc nu le e străin. 

            Îmi place faptul că metoda transmite, printre altele, mesajul că, atunci când ai emoții dureroase, e mai bine să le acorzi atenția și grija ta, în loc să te prefaci că nu există, să bați pernele, să-ți distragi atenția de la ele sau, mai rău, să la proiectezi pe ceilalți, făcându-i pe ei vinovați de tot ce ți se întâmplă.

            Și – cel mai mult și mai mult – îmi place că ne arată cine suntem cu adevărat. Imaginați-vă că fiecare dintre noi are o comoară interioară de frumusețe, bucurie, pace, claritate, libertate, încredere, curaj etc. – comoară pe care nu o mai vedem pentru că s-a acoperit de straturi-straturi de emoții reprimate. Aceste emoții s-au tot acumulat și unii dintre noi ajungem, poate, chiar să ne identificăm cu ele. ”Călătoria” ne ajută să pătrundem cu grijă și delicatețe prin aceste straturi și și să ajungem să recunoaștem cine suntem de fapt. Iar cine suntem cu adevărat este mult mai frumos decât tot ce ne-am putut imagina vreodată.

            Iubesc ”Călătoria” pentru că ne duce spre frumusețea din sufletul nostru. Într-o lume care pare că a uitat cu desăvârșire ce e aia "frumusetea sufletului", a ne-o reaminti devine o strategie de supraviețuire. Și/sau de construcție a unei vieți trăite la nivelul sufletului.